Ardelenii au talent!** „U” – Gaz Metan s-a terminat 3-4, într-un meci care a avut de toate: goluri, cartonașe, eliminări

Redactor:
Robert ZANFIR
Ardelenii au talent!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gaz Metan Mediaș a învins aseară Universitatea Cluj, scor 4-3, și a ajuns la trei victorii consecutive.

Medieșenii l-au pierdut pe Eric, brazilianul fiind eliminat după două galbene, ultimul luat după ce a fost schimbat

Fără Mulțescu pe bancă, antrenorul fiind în tribună din cauza unei suspendări, oaspeții au început mai bine meciul. După numeroase încercări de contraatac din partea ambelor formații, Roman a primit o pasă în adâncime și a tras pe lângă Boșneag, deschizând scorul pentru Gaz Metan (25). Replica a venit zece minute mai târziu: Hidișan a reușit să înscrie un gol de generic, cu un voleu la vinclu de la marginea careului. Imediat, Boșneag a ieșit în evidență cu o gafă care i-a ridicat glicemia lui Ionel Ganea. Portarul a scăpat  în poartă la un șut telefonat, cu tot cu taxă inversă, de undeva de la 30 de metri. Autorul apelului a fost Bawab, iar nota de plată a fost achitată de gazde: 1-2!

Act secund nebun

Tot „găzarii” au condus ostilitățile și în debutul actului secund. Scăpat singur după o greșeală a lui Popa, Eric a întâlnit opoziția lui Niculescu (48). În minutul următor, clujenii puteau egala, dar Markovic a respins de sub bară balonul trimis de Buleică, minge ce a depășit chiar și privirea pierdută a lui Pleșca. Ganea a aruncat repede în luptă armele secrete, Tony și Szekely. Petre a continuat seara golurilor cu mulți de „o” cu un șut aproape de vinclu, de la aproape 30 de metri, iar jocul părea încheiat pentru elevii lui Ganea (66). La faza imediat următoare, Tony a căzut în careu și a obținut un penalty pe care tot el l-a transformat (68). Tot ce a pierdut a fost un tricou. Articol vestimenta lungint inutil de Markovic. Dar nebunia nu s-a oprit aici, iardupă încă un minut, Costin a mai punctat în dreptul Gazului, de data asta  cu o execuție superbă de la marginea careului (70). Apostu a readus diferența la un gol, marcând cu o lovitură de cap  după o centrare venită de pe partea dreaptă (78). Clujenii au forțat pe final, dar Mediașul a plecat acasă cu toate punctele.

Cu parașuta pe Cluj Arena

Trei parașutiști au aterizat aseară pe Cluj Arena. Aceștia au adus primul exemplar al cărții ce tocmai a fost reeditată de fanii clujeni, „Șepcile Roșii” de Ioan Chirilă. Primul exemplar i-a fost oferit lui Remus Câmpeanu, unul dintre oamenii emblematici pentru club. În timpul partidei, galeria lui „U” l-a omagiat pe regretatul autor: „Ioan Chirilă ești șepcar / Încă o carte încă un dar”.


 

Articol scris de Mihai Cinpoeru


CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT de la U Cluj – Mediaș


 

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…