La capitolul ăsta, Steaua este deja în Ligă!** După spectacolul de la Dortmund și Istanbul, roș-albaștrii păstrează cifre fabuloase. Unde punctează liderul Ligii I

La capitolul ăsta, Steaua este deja în Ligă!** După spectacolul de la Dortmund și Istanbul, roș-albaștrii păstrează cifre fabuloase. Unde punctează liderul Ligii I
  • Publicat:
  • Actualizat:

Seara de marți a Ligii Campionilor a rezervat spectacol la cel mai înalt nivel atât pe teren, cu Dortmund și Real Madrid tremurând până la final pentru calificare în fața lui Malaga și Galatasaray, dar și în tribune, acolo unde suporterii germani și cei turci au creat o atmosferă fantastică. Atât la Dortmund, cât și la Istanbul, suporterii au umplut stadioanele până la refuz și au făcut tot posibilul pentru a-și purta favoriții spre victorie.

Nemții au reușit, de altfel, să își îmbunătățească media de spectatori din acest sezon, ajungând la o cifră impresionantă datorită asistenței de la meciul cu Malaga: 80.571 de spectatori. Astfel, numărul de spectatori înregistrat în acest sezon al cupelor europene la meciurile de acasă ale Borussiei Dortmund a fost cel mai ridicat, cu mult înaintea următoarei clasate în acest top, Manchester United (medie de 75.525 spectatori). Podiumul este completat de Barcelona, posesoarea celui mai mare stadion din Europa, cu o medie de 73.116 urmăritori.

Interesant este faptul că Steaua, cu o medie de 46.330 spectatori, a ratat Top 10-le la mustață. În fața roș-albaștrilor s-au situat englezii de la Newcastle (50.173) și turcii de la Galatasaray (47.397).  

În schimb, steliștii au avut a doua cea mai bună medie în Europa League, după cea a olandezilor Ajax Amsterdam, care au jucat o singură partidă în a doua competiție continentală și la care au asistat 51.493 de persoane.

TOP 10 cele mai mari asistențe din acest sezon al cupelor europene

1. Borussia Dortmund – 80.571
2. Manchester United – 75.525
3. FC Barcelona – 73.116
4. Real Madrid – 71.370
5. Bayern – 71.000
6. Schalke – 61.065
7. Arsenal – 60.077
8. Hamburg – 52.469
9. Ajax – 50.311
10. Newcastle – 50.173

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Lege nouă pentru cei care stau la bloc. Va fi interzis pentru administratorii de bloc să mai refuze
Lege nouă pentru cei care stau la bloc. Va fi interzis pentru administratorii de bloc să mai refuze
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×