Gațu: „Oltchim – 45%, Györ – 55%”

Redactor:
Daniel Remes
Gațu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

*Președintele FRH, Cristian Gațu (68 de ani), spune că Vâlcea pornește cu șansa a doua în semifinala contra campioanei Ungariei

*Cristian Gațu (foto) este de părere că Oltchim a pierdut mult prin plecarea pivotului Ionela Stanca

Cum vedeți meciul dintre Oltchim și Györ?
Va fi un joc extrem de echilibrat. Ambele formații sunt foarte puternice și totul va depinde de forma de moment a celor mai importante jucătoare.

Cine e favorită în acest duel?
Din punctul meu de vedere, după ceea ce au jucat până acum, cred că maghiarele pornesc cu un ușor avantaj. În procente, Györ are 55% șanse să se impună, iar Oltchim are 45%.

Mergeți la meci?
Nu știu încă. Dar cu siguranță o să le fac fetelor o vizită la hotel. Voi vorbi cu ele și le voi încuraja. Sportivele de asta au nevoie acum: de susținere și de încurajări. Valoare au!

„Prețurile la bilete sunt cam mari!”

Cum vi se par prețurile la bilete?
Pentru economia noastră și pentru puterea de cumpărare a românilor, prețurile sunt cam mari. Dar am înțeles că s-au vândut toate. Deci orice discuție pe acest subiect nu-și mai are rostul.

Cât de mult va conta plecarea Ionelei Stanca de la Râmnicu Vâlcea?
Este un handicap mare pentru Oltchim plecarea Ionelei. Sper ca Oana Manea să facă un meci mare și să facă uitată această despărțire.

Vestergard a mai câștigat Liga Campionilor. Poate fi el elemental determinant pentru Olchim?
Poate să fie. Mă repet și spun că fetele au valoare. E foarte important, ca antrenor, să știi să le ții în priză. Îmi doresc ca jucătoarele să fie cel puțin la fel de determinate ca în meciurile României cu Germania și cu Spania, de la Trofeul Carpați.

Anita Görbicz este handbalista cu cea mai bună medie de goluri în duelurile directe, 6,6 goluri / meci

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…