CUB, surpriza pregătită de Kia pentru Salonul Auto de la Seul

Redactor:
Daniel Remes
CUB, surpriza pregătită de Kia pentru Salonul Auto de la Seul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Kia Motors a pregătit o surpriză majoră vizitatorilor celei de-a noua ediții a Salonului Internațional Auto de la Seul (Seoul Motor Show) prezentând în premieră mondială noul concept CUB.

Conceput și desenat în cartierul general din Seul al companiei, sub îndrumarea directă a șefului departamentului de design Kia, Peter Schreyer, noul CUB măsoară ceva mai puțin de patru metri și este dotat cu portiere care se deschid în sens opus, lipsa stâlpilor B din structura de rezistență a automobilului facilitând un acces excelent în habitaclul luxos. „Noua Kia CUB este un coupé compact cu patru portiere gândit special pentru un plus de performanță, dar și de practicabilitate”, a precizat Thomas Oh, vicepreședinte executiv și COO al Kia Motors Corporation. „Conceput pentru a fi pe placul celor care stabilesc tendințele urbane, habitaclul lui CUB poate găzdui în deplin confort patru persoane care vor beneficia de o atmosferă foarte plăcută.”

Privindu-i exteriorul se remarcă siluetă micuță, dar zveltă, cu partea frontală veselă și cu un caracter îndrăzneț în ansamblu. Unele elemente de design gândite de Peter Schreyer în 2007 și puse în scenă de conceptul Kia Kee 2+2 au fost revizuite și reinterpretate pentru noul CUB. „Nasul” lui CUB este încadrat de un element asemănător unei guri, iar tușele amintesc de elemente de actualitate, întâlnite la designul modelelor Optima, Sportage sau Cadenza. Noua interpretare a grilei încadrează un element ce integrează admisia de aer a turbosuflantei, care este vopsită în culoarea caroseriei.

Farurile sunt prevăzute cu tehnologie LED, și sunt apropiate conceptual de cele montate pe Kia Qouris, model lansat anul trecut de Kia. Jantele de aliaj au dimensiunea de 19 inch și completează aripile arcuite, în timp ce pe lateral portierele din față sunt prevăzute cu elemente aerodinamice care completează inspirat profilul conceptului. În spate, lămpile cu LED contribuie la caracterul premium al exteriorului, iar motivul de design întâlnit și la partea frontală și preluat de la Kia Kee este adoptat pentru a accentua lățimea automobilului.

Exteriorul „curat” este evidențiat și de oglinzile minuscule, aerodinamice, și de mânerele portierelor încastrate. La capitolul aspect s-a optat pentru o schemă cromatică bicoloră, iar dungile subliniază caracterul sportiv, dând de înțeles că este vorba de un automobil cu un potențial de performanță evident.

Un interior luxos cu patru locuri veritabile

Cu patru locuri individuale, interiorul lui CUB va garanta o ambianță unică. Senzația va fi aceea a unui coupe de lux, cu finisaje din piele neagră și cu elemente galbene montate pe scaune, volan și mânerele ușilor, pentru a evidenția și mai mult caracterul premium.  Aspectul bordului a fost inspirat de ochii animalelor sălbatice. Consola centrală are un aspect minimalist, iar gura de ventilație este controlată de un senzor tactil. Pentru un plus de siguranță, volanul este prevăzut cu o tehnologie care permite monitorizarea ritmului cardiac al șoferului.

Pe lângă volanul inteligent, element central pentru șofer, există și un sistem botezat DIS (Driving Information System) care poate fi controlat prin intermediul gesturilor chiar în timpul mersului, mulțumită unei camere care le recunoaște și sesizează mișcările acestuia. Cu mișcari bine definite șoferul poate accesa diferite meniuri ale sistemului multimedia al noului concept CUB și poate da anumite comenzi. Țintind caracterul orientat spre performanță, CUB este prevăzut și cu un suport de sprijin pentru piciorul șoferului, exact ca în cazul automobilelor sportive.

Motor supraalimentat de 204 CP

Pentru grupul propulsor al noului CUB s-a optat pentru o versiune îmbunătățită a motorului de 1,6 litri GDI (injecție directă de benzină), unitate confirmată recent că va intra în dotarea noilor cee’d GT și pro_cee’d GT, proaspăt lansate spre comercializare în Europa. Beneficiind de aportul unei turbosuflante twin-scroll și a unor elemente interne reproiectate, noul motor va produce cu 51% mai multă putere (204 CP) și un cuplu motor maxim îmbunătățit cu 60% (265 Nm) față de unitatea normală de 1,6 litri.

Grație acestei motorizări, și a transmisiei manuale cu șase rapoarte cu care face pereche, ambele modele GT produse de Kia pot accelera până la viteza de 100 km/h cu start de pe loc în doar 7,7 secunde, în timp ce viteza maximă constructivă este de 230 km/h. În momentul de față nu există planuri concrete pentru introducerea în producția de serie a conceptului CUB.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Gabriela Firea dă LOVITURA TOTALĂ în partid. Ce s-ar putea întâmpla după alegeri: NU-L IARTĂ
Gabriela Firea dă LOVITURA TOTALĂ în partid. Ce s-ar putea întâmpla după alegeri: NU-L IARTĂ
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…