Bulls, giant killers!** Miami Heat a fost învinsă pentru prima oară după 27 de meciuri!

Bulls, giant killers!** Miami Heat a fost învinsă pentru prima oară după 27 de meciuri!
  • Publicat:
  • Actualizat:

După 27 de meciuri consecutive fără înfrângere, Miami Heat a cedat primul joc din ultimele două luni, scor 97-101, pe terenul lui Chicago Bulls.

53 de zile și 1,306 minute de invincibilitate pentru Heat

Doar șase victorii în următoarele șase meciuri! Atât mai trebuia să reușească Miami Heat înainte de meciul de aseară cu Chicago Bulls pentru a egala recordul absolut de victorii consecutive în NBA, stabilit acum 41 de ani de Los Angeles Lakers, 33 de succese. Dar nu a fost să fie! Heat a pierdut aseară, scor 97-101, în fața unei echipe care și-a menținut renumele – câștigat în acest sezon – de formație care învinge echipele puternice și pierde în fața codașelor. Spre exemplu, doar în acest sezon, Bulls o mai învinsese o dată pe Heat, trecuse și de Oklahoma City Thunder sau New York Knicks, dar a pierdut cu Charlotte Bobcats, Washington Wizards sau New Orleans Hornets! Iar aseară, „taurii” lui Tom Thibodeau au jucat exact cum trebuie pentru a o învinge pe Heat. Au dominat sub panou (43-31 la recuperări), au avut un joc fluent, bazat pe o serie de pase decisive la care Heat nu a avut răspuns și i-au forțat pe adversari să arunce din poziții grele. Și de data aceasta, LeBron James nu a avut ce să mai facă. Superstarul campioanei a terminat meciul de 32 de puncte, 7 recuperări și 3 pase decisive, dar și cu un fault flagrant, după ce l-a lovit cu cotul pe Carlos Boozer, primul din ultimii șase ani pentru „Rege”. Boozer (21 de puncte, 17 recuperări) a fost și cel mai bun jucător al lui Bulls, acoperind perfect absența pivotului Joakim Noah. Luol Deng (28 de puncte, 7 recuperări, 5 pase decisive) a făcut și el un meci excelent.
Imediat după eșecul de azi-noapte, Erik Spoelstra, antrenorul lui Heat, i-a strâns pe elevii săi la mijlocul terenului și a vorbit deschis cu aceștia despre seria de victorii pentru prima dată de la prima victorie, un 100-85 pe terenul lui Toronto Raptors. „Le-am spus că au scris istorie și că acum trebuie să se concentreze strict pe câștigarea campionatului. Nu ne pare rău că am pierdut, suntem mândri că am ajuns aici”, a declarat Spoelstra la finalul partidei. A doua cea mai lungă serie de victorii consecutive din istoria NBA a durat 53 de zile și 1,306 de minute de joc. Pentru Heat (56-15), lider autoritar în Est, urmează două deplasări la New Orleans Hornets și San Antonio Spurs, în timp ce Bulls (39-31), care a urcat pe locul cinci în Est grație victoriei de azi-noapte, va juca pe terenul lui Dallas Mavericks și acasă cu Detroit Pistons la finele acestei săptămâni.

Duncan, la fel de bun ca în tinerețe

După 15 victorii consecutive, a venit timpul pentru două înfrângeri la rând pentru Denver Nuggets. Aseară, eșecul surprinzător din meciul cu New Orleans Hornets (scor 86-110), de acum două zile, a fost dublat de o nouă înfrângere, pe terenul lui San Antonio Spurs, scor 99-100. De data aceasta însă, Denver a pus mari probleme! Andre Miller, veteranul lui Nuggets, a fost aproape să aducă victoria echipei din Colorado, însă aruncarea sa de la patru metri nu a reușit să intre în coș exact în momentul în care timpul regulamentar de joc s-a scurs! Până atunci însă, Spurs reușise să transforme 10 din cele 15 aruncări de trei puncte încercate, în timp ce Denver nu a marcat deloc din spatele arcului de cerc! Iar Tim Duncan (foto sus, dreapta, 23 de puncte, 14 recuperări) nu a arătat deloc că a împlinit 36 de ani, suplinind cu succes o seară mai slabă din punct de vedere al procentajului de aruncare (6 aruncări transformate din 16 aruncări încercate) a lui Tony Parker (18 puncte, 11 pase decisive). Spurs (54-17) continuă să conducă cu o singură victorie în fața Oklahomei Thunder în Vest, în timp ce Nuggets (49-24) a profitat de eșecul lui Memphis Grizzlies pe terenul lui New York Knicks și a rămas pe locul 4.

Lakers, victorie cu mari emoții

Los Angeles Lakers a mai făcut un pas important către un loc de play-off, după ce a reușit azi-noapte să câștige cu 120-117 pe terenul Minnesotei Timberwolves. Deși a întâlnit o echipă care nu mai are nicio șansă la play-off și a avut un sezon marcat de accidentări importante suferite de oameni cheie, Timberwolves a fost aproape să producă marea surpriză, după un comeback reușit în ultimul sfert. Totuși, experiența jucătorilor lui Lakers s-a observat pe final, când califorienii au rezistat eroic, deși Kobe Bryant (foto sus, în centru) a ratat două aruncări libere în ultimele 30 de secunde. Bryant a fost însă cel mai bun marcator al lui Lakers, cu 31 de puncte, urmat de Dwight Howard (25 de puncte, 16 recuperări) și Antawn Jamison (18 puncte). A fost pentru prima dată în acest sezon când Lakers a câștigat atunci când i-a avut în teren ca titulari pe Bryant, Pau Gasol, Howard și Steve Nash. Totuși, victoria californienilor nu a putut fi sărbătorită așa cum trebuie, dat fiind faptul că antrenorul Mike D”Antoni a aflat ieri că nu mai poate conta pe Metta World Peace în acest sezon, jucătorul urmând să fie indisponibil aproape două luni din cauza unei accidentări la genunchi. Lakers (37-35) rămâne pe 8 în Vest și păstrează un avans de o victorie față de Utah Jazz (36-36) și două victorii față de Dallas Mavericks (35-36).

Pacers a controlat meciul cu Rockets

Indiana Pacers a câștigat aseară al cincilea din ultimele șase meciuri disputate în NBA, scor 100-91, pe terenul lui Houston Rockets. A fost un meci controlat de la început și până la final de elevii lui Frank Vogel, care se luptă cot la cot cu New York Knicks pentru locul secund în Conferința de Est. Pivotul Roy Hibbert (foto sus, 28 de puncte, 13 recuperări) a fost cel mai bun om de la Pacers, urmat de Lance Stephenson (21 de puncte, 5 recuperări) și Paul George (16 puncte, 6 recuperări). La Houston, James Harden (22 de puncte, 8 pase decisive) nu a mai avut cum să împiedice victoria lui Pacers, mai ales după ce nu a transformat decât 6 din cele 24 de aruncări încercate azi-noapte.  „Pacers a controlat meciul. Nu am jucat deloc bine în ofensivă, nu am avut decât un procentaj de reușită al aruncărilor de 38,6%. E prea puțin, sunt dezamăgit”, a spus Kevin McHale, antrenorul lui Rockets. Houston (39-32) mai păstrează doar un avantaj de două victorii în fața lui Lakers pe locul 7 din Vest, în timp ce Golden State Warriors (41-32) are două victorii în fața „rachetelor” pe locul 6. Pacers (45-27) se menține în plasa lui New York Knicks (44-26) în lupta pentru locul secund din Est.

Knicks, a șasea victorie la rând

În timp ce Pacers o domina pe Rockets, ofensiva lui New York Knicks a explodat în fața lui Memphis Grizzlies. Surprinzător, nu Carmelo Anthony (22 de puncte, 7 recuperări, 3 pase decisive) a fost cel mai bun om al new-yorkezilor, ci rezerva J.R. Smith (foto sus, 35 de puncte, 7 recuperări). Smith nu a avut probleme în a distruge sistematic defensiva lui Memphis, una dintre cele mai bune din NBA, care a primit însă cel puțin 100 de puncte în ultimele trei meciuri. „J.R. devine un jucător din ce în ce mai bun. E într-o formă excelentă și e extrem de important pentru noi în aceste momente”, a spus Mike Woodson, antrenorul lui Knicks despre jucătorul său. Knicks (44-26) rămâne pe 2 în Est și speră să continue seria de șase victorii consecutive în meciurile cu Charlotte Bobcats și Boston Celtics de pe teren propriu de la finalul acestei săptămâni.

Alte rezultate înregistrate azi-noapte în NBA

Toronto Raptors – Atlanta Hawks 88-107
Philadelphia 76ers – Milwaukee Bucks 100-92
Charlotte Bobcats – Orlando Magic 114-108
Cleveland Cavaliers – Boston Celtics 92-93
Oklahoma City Thunder – Washington Wizards 103-80
New Orleans Hornets – Los Angeles Clippers 91-105
Utah Jazz – Phoenix Suns 103-88
Golden State Warriors – Sacramento Kings 98-105
Portland Trail Blazers – Brooklyn Nets 93-111

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Secretul milionarului român care, la 67 de ani, arată ca în tinerețe. Ce face, în fiecare zi, chiar și șase ore!
Secretul milionarului român care, la 67 de ani, arată ca în tinerețe. Ce face, în fiecare zi, chiar și șase…
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a…
Panică totală pentru cei care stau în APARTAMENTE. Adevărul s-a aflat abia astăzi, 4 MAI: O să fie rău
Panică totală pentru cei care stau în APARTAMENTE. Adevărul s-a aflat abia astăzi, 4 MAI: O să fie rău
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus