Acasa » Fotbal Extern » International » Van Gaal se teme de autobaza Estoniei!** Selecționerul „batavilor” trimite ce are mai bun în teren

Van Gaal se teme de autobaza Estoniei!** Selecționerul „batavilor” trimite ce are mai bun în teren

În urmă cu 12 ani, naționala Olandei spulbera Estonia în preliminariile pentru CM 2002, după un 5-0 pe teren propriu și un 4-2 la Talinn. În afara prezențelor estonienilor Piiroja și Oper în primul "11" al balticilor,
Van Gaal se teme de autobaza Estoniei!** Selecționerul "batavilor" trimite ce are mai bun în teren

În urmă cu 12 ani, naționala Olandei spulbera Estonia în preliminariile pentru CM 2002, după un 5-0 pe teren propriu și un 4-2 la Talinn. În afara prezențelor estonienilor Piiroja și Oper în primul „11” al balticilor, singura asemănare între meciurile de acum 12 ani și cel de astăzi rămâne selecționerul batavilor. Louis van Gaal conducea echipa olandeză în acele preliminarii, în care surprinzător, „Portocala mecanică” a ratat calificarea la turneul final din Coreea de Sud și Japonia. Imediat, van Gaal a fost demis, însă a revenit la cârma naționalei Olandei chiar înainte de debutul preliminariilor pentru CM 2014. O mutare care a dat rezultate pentru Federația de la Amsterdam, întrucât Olanda conduce autoritar grupa C, cu patru victorii în primele patru meciuri. Iar Van Gaal i-a chemat pentru dubla cu Estonia și România, care ar putea asigura în proporție de 99% calificarea Olandei la Mondialul din Brazilia, pe cei mai buni jucători valizi ai momentului. Inclusiv Wesley Sneijder și Rafael van der Vaart, absenți la ultima acțiune a naționalei din cauza unor accidentări.

Van Gaal trimite ce are mai bun în teren

Însă selecționerul Olandei nu se gândește nicio clipă că cele două partide ar putea fi facile pentru „Portocala mecanică”. Dovadă că pentru meciul de azi cu Estonia, van Gaal pare decis să trimită în teren cel mai bun „11” pe care îl are la dispoziție, cu Sneijder, Lens, van Persie și Robben în avanposturi. „Estonia nu e un adversar ușor, chiar dacă a pierdut trei din cele patru meciuri jucate. Luptă pentru fiecare balon și nu cedează nici măcar când e condusă”, a avertizat selecționerul în vârstă de 61 de ani. Conform presei batave, van Gaal se teme de faptul că estonienii s-ar putea apăra compact, pe două linii, fapt care ar îngreuna construcția olandeză și jocul rapid pe care îl prestează batavii. „Am jucat bine cu Germania și Italia în ultimele amicale și am arătat că ne putem măsura forțele cu echipe care au un stil deschis. Urmează partidele cu Estonia și România și trebuie să aplicăm ce am învățat în fața unor formații care se apără. Dar nu ne e teamă deloc, deși spectatorii se așteaptă la un 5-0. Repet, nu va fi ușor”, a spus selecționerul Olandei ieri, într-o conferință de presă.

Olanda și Rusia sunt singurele echipe care nu au pierdut nici măcar un punct în actuala campanie de calificare

Estonia are cotă 3,00 să marcheze cel puțin un gol diseară în poarta Olandei

Robin van Persie mai are nevoie de doar două goluri pentru a-l depăși pe Johan Cruyff în topul marcatorilor în naționala Olandei. Cruyff are 33 de goluri marcate

Turcii caută golul 650 în Andorra

În celălalt meci al grupei, Turcia joacă diseară (ora 20:15) în deplasare cu codașa grupei D, Andorra. Turcii nici nu concep alt rezultat decât victoria și vizează marcarea celui de-al 650-lea gol din istoria de 91 de ani a naționalei. Până acum, în cele 501 meciuri jucate de naționala antrenată acum de Abdullah Avci, jucătorii otomani nu au marcat decât 647 de goluri. Cu trei goluri înscriese azi în Andorra, turcii ar atinge astfel cota dorită, conform cotidianului „Sabah”.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Gabi Tamaș a bătut palma cu Antena 1, după ce a câștigat Survivor 2026. La ce emisiune îl poți vedea alături de Dan Alexa
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro