Becali: „Imi place de el!”** Mijlocașul dorit de Steaua vorbește despre interesul liderului!** Ce îi transmite patronului din Ghencea:

Becali:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua, prin vocea patronului Gigi Becali și-a anunțat de curând intenția de a-l transfera pe Laurențiu Iorga în Ghencea, însă conducătorii clubului gălățean nu cred în intențiile reale ale șefului roș-albaștrilor.

„Steaua vrea înainte fiecărui meci câte un jucător de la echipa adversă. Dacă o să vrea cu adevărat să îl ia, trebuie să vorbească cu patronul clubului, nu cu mine. Pot să negocieze încă de pe acum, nu este nici un fel de problemă. Negociază cu patronul clubului, nu cu Iorga. Deocamdată, e numai ca să tulbure puțin apele. Iorga este un jucător bun, care poate să joace la orice echipă din țară, inclusiv la Steaua”, a comentat Petre Grigoraș

Mai mult, mijlocașul „oțelarilor” spune că totul este o strategie prin care să tulbure apele clubului și îi transmite indirect lui Gigi Becali că are de gând să „vorbească” pe teren, în meciul direct.

„Nu știu prea multe despre posibila ofertă, doar ce am auzit prin presă. Mă gândesc doar la Oțelul, momentan am alt obiectiv, acela de a scoate echipa din situația în care se află acum. Nu m-am gândit deloc la aceste speculații, avem săptămâna viitoare meci cu Steaua si e posibil ca totul să fie o diversiune, având în vedere că nu m-a contactat nimeni. Voi vorbi și demonstra mai multe pe teren la meciul direct, a spus Iorga pentru site-ul www.dunareabatrana.ro

„Negociem cu un fundaș central și cu un mijlocaș din România. Este vorba despre Iorga, de la Oțelul, îmi place mie de el”, declara Gigi Becali, după meciul cu Vasluiul.
 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…