Dacă n-ai bani, stai în spate!** Ce echipe par condamnate să joace în liga a doua sezonul viitor

Dacă n-ai bani, stai în spate!** Ce echipe par condamnate să joace în liga a doua sezonul viitor
  • Publicat:
  • Actualizat:

ProSport analizează lupta care se dă în coada clasamentului. Cele patru echipe care sunt sub linie par condamnate ca în sezonul viitor să joace în liga a doua

Returul sezonului trecut a reprezentat învierea a două echipe care păreau condamnate să retrogradeze. Petrolul și Chiajna au produs surprizele și s-au salvat. Acum este diferit. Gloria (foto), Severin, CSMS Iași și U Cluj se pregătesc ca la anul să joace imediat după ce servesc micul dejun. Lucrurile pe care le au în comun aceste echipe sunt situația financiară dezastruoasă, dar și instabilitatea la nivelul lotului și al staff-ului tehnic. Cele mai afectate par Gloria Bistrița și U Cluj, cluburi care se luptă cu insolvența și cu memoriile jucătorilor. La sfârșitul turului, fotbaliștii lui Jean Pădureanu au amenințat că nu mai intră pe teren, iar în această iarnă, Predescu, Anton, Braganca sau Tudose au părăsit echipa. „O să luăm juniori, poate mai aducem și alți fotbaliști din Liga I. Vedem ce o să facem, mergem prin parcuri să strângem bani”, spunea Pădureanu în urmă cu două luni. Un alt episod care arată exact starea groaznică în care este fotbalul românesc din punct de vedere financiar este ceea ce pățește U Cluj cu doar câteva zile înainte de reluarea campionatului. Ardelenii au anunțat pe site-ul oficial că pentru fotbaliștii Iancu, Tobă, Pătrașcu, Țicrea și Țene așteaptă oferte prin fax sau e-mail până la data de 23 martie. O licitație publică inedită dictată de procedurile de insolvență în care a intrat de curând clubul. O altă echipă implicată în lupta pentru evitarea retrogradării este CS Severin. Oltenii au făcut o uriașă infuzie de jucători necunoscuți, în timp ce aproximativ 15 fotbaliști au părăsit echipa.

Peste linie e mai liniște

Dacă subsolul clasamentului este agitat, deasupra liniei este mai liniște. Ceahlăul, Viitorul sau Gaz Metan prezintă mai multă siguranță în lot și nu par a avea grija retrogradării. Nici Oțelul (locul 11) nu se gândește că în sezonul viitor ar putea juca la matineu, mai ales că venirea lui Grigoraș la cârma echipei poate însemna revitalizarea gălățenilor.

29 mai este data la care a fost programată ultima etapă din Liga I

Finala Cupei României este programată pe data de 1 iunie, în aceeași zi în care FRF trebuie să trimită la UEFA cifrele oficiale ale sezonului 2012-2013

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Karina Pavăl & iubi, apariție spectaculoasă în Floreasca. Moștenitoarea imperiului Dedeman este, cu adevărat, adorabilă. Părinții ei au o avere de 3 miliarde €, dar ea…
Karina Pavăl & iubi, apariție spectaculoasă în Floreasca. Moștenitoarea imperiului Dedeman este, cu adevărat, adorabilă. Părinții ei au o avere…
Ziua decisivă în care Dan Șucu trebuie să aleagă antrenorul Rapidului
Ziua decisivă în care Dan Șucu trebuie să aleagă antrenorul Rapidului
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Final de drum pentru Halep? Lovitură grea anunţată direct de CIO
Final de drum pentru Halep? Lovitură grea anunţată direct de CIO
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Minunea din grădina unui sătmarean. Fructele sale ajung să cântărească şi 140 de grame şi se vând cu doar 20 de lei kilogramul
Minunea din grădina unui sătmarean. Fructele sale ajung să cântărească şi 140 de grame şi se vând cu doar 20…
VINDECĂTOR sau ȘARLATAN? Călugărul care a avut LUMEA la picioare
VINDECĂTOR sau ȘARLATAN? Călugărul care a avut LUMEA la picioare
Cât de frumoasă este sora lui Alexandru Chipciu. Bianca întoarce toate privirile şi are o relaţie strânsă cu fratele ei
Cât de frumoasă este sora lui Alexandru Chipciu. Bianca întoarce toate privirile şi are o relaţie strânsă cu fratele ei
Vine următoarea zi libera legală. Beneficiază de ea și bugetarii, și salariații din domeniul privat
Vine următoarea zi libera legală. Beneficiază de ea și bugetarii, și salariații din domeniul privat
S-a schimbat legea în 2024 pentru cei care stau la bloc. A devenit obligatoriu să raportezi la stat
S-a schimbat legea în 2024 pentru cei care stau la bloc. A devenit obligatoriu să raportezi la stat
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Generația Smartphone. A explodat numărul elevilor cu probleme de învățare. Creierul copiilor, otrăvit de timpul petrecut în fața ecranelor
Generația Smartphone. A explodat numărul elevilor cu probleme de învățare. Creierul copiilor, otrăvit de timpul petrecut în fața ecranelor
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”