După cinci decenii, se înființează echipe de polo la Galați

Cotidianul Viața Liberă anunță că la Galați, după cinci decenii, se vor înființa echipe de polo. Meciurile vor avea loc în piscina clubului Viva Sport. Clubul a anunțat că s-au deschis selecțiile pentru inițiere.

La Galați urmează a se înființa și o echipă de polo femimin, iar Federația Română de Natație a asigurat clubul gălățean că va oferi sprijin logistic. Singura problemă este că în piscina proprie vor putea fi jucate doar meciuri amicale.

„La juniori se joacă doar în bazine de 25 de metri, ca al nostru, nu este asta o problemă. Însă, nu întrunim condițiile de adâncime pentru meciuri oficiale, astfel că aici vor fi doar amicale, cele oficiale urmând să le susținem în deplasare”, a precizat antrenoarea Mihaela Hodină.

Primăria Galați a pregătit 8 milioane de euro pentru construcția unui complex de națație cu bazin de dimensiuni olimpice.

Sursa foto: www.insport.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]