Eroul de pe Old Trafford, la meciul vieții și la sezonul carierei!** Luis Alberto și-a crescut cota cu 200.000 de euro după reușita din meciul cu Manchester United

CFR Cluj a obținut un succes istoric în ultima etapă a fazei grupelor Champions League, chiar pe terenul lui Manchester United, cea mai reputată formație din seria din care a făcut parte campioana României. Acest lucru a fost posibil datorită unei execuții absolut fabuloase a brazilianului Luis Alberto, omul care pare să își fi câștigat definitiv locul de titular în primul 11 al grupării din Gruia. Adus după startul campionatului de la Sporting Braga pentru o sumă ce nu a fost făcută publică, mijlocașul de 29 de ani se dovedește o soluție extrem de utilă pentru linia de mijloc a clujenilor. Luis Alberto a debutat pentru CFR Cluj în meciul cu Dinamo, de pe 14 septembrie, iar de atunci a prins în total 8 partide în tricoul vișiniu, reușind și trei goluri, dintre care cel mai frumos este fără îndoială cel reușit pe Old Trafford. După meciul cu Manchester United, cota lui Luis Alberto s-a mărit cu 200.000 de euro conform transfermarkt, ajungând acum la suma de 1,5 milioane de euro. Brazilianul a făcut contra lui Manchester United meciul vieții, fapt "trădat" și de amintirile pe care le-a cules la finalul partidei. Luis Alberto a făcut schimb de tricouri cu Rooney, după care a mers la centralul partidei și i-a cerut balonul ca suvenir. Luis Alberto a jucat în carieră la Bahia, Al Ettifaq, Sao Caetano, Cruzeiro, Nacional și Braga.
Eroul de pe Old Trafford, la meciul vieții și la sezonul carierei!** Luis Alberto și-a crescut cota cu 200.000 de euro după reușita din meciul cu Manchester United

CFR Cluj a obținut un succes istoric în ultima etapă a fazei grupelor Champions League, chiar pe terenul lui Manchester United, cea mai reputată formație din seria din care a făcut parte campioana României. Acest lucru a fost posibil datorită unei execuții absolut fabuloase a brazilianului Luis Alberto, omul care pare să își fi câștigat definitiv locul de titular în primul 11 al grupării din Gruia. Adus după startul campionatului de la Sporting Braga pentru o sumă ce nu a fost făcută publică, mijlocașul de 29 de ani se dovedește o soluție extrem de utilă pentru linia de mijloc a clujenilor.

Luis Alberto a debutat pentru CFR Cluj în meciul cu Dinamo, de pe 14 septembrie, iar de atunci a prins în total 8 partide în tricoul vișiniu, reușind și trei goluri, dintre care cel mai frumos este fără îndoială cel reușit pe Old Trafford. După meciul cu Manchester United, cota lui Luis Alberto s-a mărit cu 200.000 de euro conform transfermarkt.de, ajungând acum la suma de 1,5 milioane de euro.

Brazilianul a făcut contra lui Manchester United meciul vieții, fapt „trădat” și de amintirile pe care le-a cules la finalul partidei. Luis Alberto a făcut schimb de tricouri cu Rooney, după care a mers la centralul partidei și i-a cerut balonul ca suvenir.

Luis Alberto a jucat în carieră la Bahia, Al Ettifaq, Sao Caetano, Cruzeiro, Nacional și Braga.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania