Golul lui Cazorla l-a făcut și mai mare pe Evra!** Francezul a izbutit într-un sezon ce de-abia reușise în ultimele șase sezoane pentru United

Manchester United s-a impus din nou în fața lui Arsenal (2-1), aceasta fiind a 9-a victorie a "diavolilor" din ultimele 11 meciuri disputate în fața "tunarilor". Echipa lui Arsene Wenger rămâne fără succes pe Old Trafford din 2006, și ocupă doar un modest loc 6 în Premier League, în timp ce United continuă cursa pentru supremație alături de Chelsea. Van Persie a înscris împotriva fostei sale formații, după care Evra a majorat scorul în partea secundă. Cazorla putea da semnalul surprizei, însă golul superb marcat de el în minutul 90+4 a picat prea târziu. Astfel, reușita francezului Evra s-a dovedit decisivă pentru "diavoli" și devine cu atât mai valoroasă cu cât este o raritate. Fundașul a înscris al doilea gol din acest sezon, egalând performanța din ultimele 6 sezoane disputate în tricoul lui United. Olandezul Robin van Persie a reușit și el să atingă o bornă importantă în meciul cu Arsenal. Cu golul marcat împotriva fostei sale formații, atacantul a devenit al doilea fotbalist care a marcat împotriva tuturor formațiilor actuale din Premier League. Celălalt este Yakubu. 3 goluri are Cazorla în Premier League, două dintre ele fiind reușite împotriva unor portari spanioli: Reina și De Gea.
Golul lui Cazorla l-a făcut și mai mare pe Evra!** Francezul a izbutit într-un sezon ce de-abia reușise în ultimele șase sezoane pentru United

Manchester United s-a impus din nou în fața lui Arsenal (2-1), aceasta fiind a 9-a victorie a „diavolilor” din ultimele 11 meciuri disputate în fața „tunarilor”. Echipa lui Arsene Wenger rămâne fără succes pe Old Trafford din 2006, și ocupă doar un modest loc 6 în Premier League, în timp ce United continuă cursa pentru supremație alături de Chelsea.

Van Persie a înscris împotriva fostei sale formații, după care Evra a majorat scorul în partea secundă. Cazorla putea da semnalul surprizei, însă golul superb marcat de el în minutul 90+4 a picat prea târziu. Astfel, reușita francezului Evra s-a dovedit decisivă pentru „diavoli” și devine cu atât mai valoroasă cu cât este o raritate. Fundașul a înscris al doilea gol din acest sezon, egalând performanța din ultimele 6 sezoane disputate în tricoul lui United.

Olandezul Robin van Persie a reușit și el să atingă o bornă importantă în meciul cu Arsenal. Cu golul marcat împotriva fostei sale formații, atacantul a devenit al doilea fotbalist care a marcat împotriva tuturor formațiilor actuale din Premier League. Celălalt este Yakubu.

3 goluri are Cazorla în Premier League, două dintre ele fiind reușite împotriva unor portari spanioli: Reina și De Gea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania