Mesaj jumătate prietenos, jumătate războinic înaintea meciului cu România:** „Bun venit, dragi vecini! Suntem puternici, suntem dornici, vom câștiga!”

Mesaj jumătate prietenos, jumătate războinic înaintea meciului cu România:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Federației Turce de Fotbal (TFF), Yildirim Demiroren, a notat în programul meciului de vineri, cu România, că naționala tricoloră este o adversară foarte specială, cu care turcii s-au întâlnit cel mai mult de-a lungul timpului, însă s-a declarat încrezător în victorie.

„Jucăm cu o adversară foarte specială, cu un loc deosebit în istoria fotbalului nostru. România nu este doar echipa cu care am jucat la 26 octombrie 1923, cu trei zile inainte de proclamarea Republicii Turcia… În același timp este națiunea cu care ne-am întâlnit cel mai mult. (…) Le spun „Bun venit” dragilor noștri vecini, pe care îi vom întâlni pentru a 24-a oară, cu dorința sinceră ca prietenia dintre noi, apropierea și relația bună să se mențină pentru totdeauna. Fotbalul este, pe de altă parte, un joc ce include rivalitate și luptă.

Știu că trebuie să câștigăm acest meci dificil pentru a avea șanse în grupă de a ajunge la turneul final al Cupei Mondiale. Avem o echipă puternică. Avem un staff tehnic în care avem încredere totală că ne va realiza obiectivele. Avem fani legați sufletește de echipă și care arată acest lucru. Avem încredere deplină. Așteptările noastre sunt să câștigăm acest meci de pe teren propriu”, este mesajul lui Demiroren, conform tff.org, sub titlul „Suntem puternici, suntem dornici, vom câștiga”.

Partida Turcia – România, din grupa D a preliminariilor CM-2014, se va disputa vineri, de la ora 20.30, pe stadionul Șukru Saracoglu din Istanbul.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania

Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie

Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone interzise

Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!

Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român

Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Devine obligatoriu în România din 1 iulie. Decizie pentru proprietarii de locuințe

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×