Acasa » Alte Sporturi » Campionul mondial la patinaj Patrick Chan a căzut de patru ori în timpul noului său program

Campionul mondial la patinaj Patrick Chan a căzut de patru ori în timpul noului său program

Canadianul Patrick Chan, campion mondial la patinaj artistic, a căzut de patru ori în timp ce susținea noul său program liber pentru Jocurile Olimpice de la Soci, sâmbătă, la o competiție în Japonia, informează AFP.

În acordurile unui fragment din „La Boheme” de Giacomo Puccini, dublul campion mondial (2011, 2012) a căzut la o săritură cvadruplă, la finalul unei duble triple, dar și la un triplu flip și la un dublu axel.

„Când am ajuns aici eram extrem de motivat. Însă când am intrat pe gheață un m-am simțit bine. Este una din acele zile în care lucrurile proaste se leagă și în care te simți neputincios”
, a declarat Chan.

Canadianul, care va participa la Grand Prix’ul din Windsor (Ontario) în perioada 26-28 octombrie, s-a clasat ultimul loc, la Open-ul Japoniei, la care au fost invitați doar șase patinatori (doi japonezi, doi nord-americani și doi europeni).

Sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]