FIFA și UEFA ar putea OBLIGA Liga I la 4 luni de pauză!** Michel Platini vrea să ia o decizie unică în istorie! Ce declarație a dat azi

FIFA și UEFA ar putea OBLIGA Liga I la 4 luni de pauză!** Michel Platini vrea să ia o decizie unică în istorie! Ce declarație a dat azi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cupa Mondială din 2022, care va fi găzduită de Qatar, are mari șanse să se dispute iarna. Până acum, s-a mai discutat această posibilitate, însă o declarație dată astăzi de Michel Platini aproape că ne confirmă această posibilitate.

Platini are de gând astfel să dea peste cap programul tuturor competițiilor din fotbal, însă președintele UEFA consideră că merită: „Cupa Mondială este cea mai importantă întrecere din toată lume”, argumentează fostul mare fotbalist.

Șeful forului european crede însă că aceasta este cea mai bună soluție atât pentru jucători, cât și pentru suporteri, care ar trebui să se confrunte cu temperaturi ieșite din comun, în cazul în care turneul s-ar desfășura vara.

„Sper că se va juca iarna. Trebuie să mergem în Qatar atunci când este bine pentru toată lumea. Ce e cel mai bine pentru fani? Ați văzut ce s-a întâmplat în Africa de Sud? A fost frig și nimeni n-a mers nicăieri, nici în „fan zone”, nicăieri. Trebuie să stai în hotel”, spune Platini.

Președintele UEFA spune că este timp suficient până în 2022 pentru a lua cele mai inspirate măsuri: „În 10 ani putem decide cum să amânăm sezonul cu o lună. În ianuarie este dificil să se joace Cupa Mondială, pentru că sunt Jocurile Olimpice de Iarnă. Dacă oprim sezonul european între 2 noiembrie și 20 decembrie, asta înseamnă că se va termina în iunie, nu în mai, ceea ce nu e o mare problemă. Este bine pentru Cupa Mondială, cea mai importantă competiție din lume”, sunt calculele făcute de Michel Platini. Practic, finalele Ligii Campionilor și Europa League ar urma să se dispute în luna iunie.

Platini a vorbit și despre posibilitatea ca votul FIFA, care trimis Cupa Mondială în Qatar, nu poate fi revocat, în ciuda acuzelor care au susținut că ediția din 2022 a fost acordată țării arabe, după ce mai mulți oficiali au fost mituiți.

„Este dificil să revocăm acest vot. Și, dacă ar exista un nou proces de votare, aș opta din nou pentru Rusia și Qatar. Am votat Qatarul, pentru că este timpul să merge în acea parte din lume. Ei au candidat de 5 ori până acum”, mai spune Platini.

Practic, dacă România s-ar califica la Cupa Mondială din 2022, Liga I ar urma să intre în pauză în perioada noiembrie-decembrie. Cum în sezonul rece este aproape imposibil să se joace pe stadioanele din Liga I, România ar putea avea parte de cea mai lungă pauză de iarnă din istorie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Secretul milionarului român care, la 67 de ani, arată ca în tinerețe. Ce face, în fiecare zi, chiar și șase ore!
Secretul milionarului român care, la 67 de ani, arată ca în tinerețe. Ce face, în fiecare zi, chiar și șase…
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a…
Nu mai trec ITP-ul! Sunt vizate mașinile mai vechi de 12 ani din România
Nu mai trec ITP-ul! Sunt vizate mașinile mai vechi de 12 ani din România
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus