HCM Constanța vrea să joace meciurile din Liga Campionilor la București

Campioana României, HCM Constanța, a anunțat că dorește să joace meciurile de pe teren propriu din acest sezon al Ligii Campionior la București, la Sala Polivalentă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conducerea clubului a trimis în luna iunie o solicitare către EHF prin care anunța că în cazul calificării în grupele LC ar urma să evolueze la Buzău, însă între timp oficialii HCM-ului s-au răzgândit.

„Președintele clubului, Nicușor Constantinescu, face în aceste zile demersuri pentru ca HCM să poată juca în Liga Campionilor la București, la Sala Polivalentă, care este deja omologată pentru o astfel de competiție”, a precizat vicepreședintele clubului constănțean, Marius Pușcași.

HCM Constanța, calificată pentru a șaptea oară în grupele Ligii Campionilor, va disputa primul meci de pe teren propriu din această competiție la 3-7 octombrie, cu MKB Veszprem.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]