Acasa » Fotbal Intern » La o lună după transferul lui Șut de la FCSB, fostul căpitan e convins: „Să nu se înțeleagă că nu e valoros, dar…”

La o lună după transferul lui Șut de la FCSB, fostul căpitan e convins: „Să nu se înțeleagă că nu e valoros, dar…”

La o lună după transferul lui Șut de la FCSB, fostul căpitan e convins: „Să nu se înțeleagă că nu e valoros, dar...”
Sursa: Sport Pictures

Adrian Șut a părăsit FCSB pe 10 ianuarie 2026 și a semnat cu Al-Ain, cea mai titrată formație din Emirate. Alexandru Bourceanu, fost căpitan la echipa patronată de Gigi Becali, a analizat mutarea într-o notă echilibrată.

Deși a recunoscut că Șut este un jucător valoros, Bourceanu consideră că o echipă este întotdeauna mai importantă decât un singur jucător, mai ales că schimbările în lot sunt esențiale pentru menținerea competitivității.

Alexandru Boruceanu, despre Adrian Șut: „Să nu se înțeleagă că nu e un jucător valoros…”

Alexandru Bourceanu a reamintit că Adrian Șut a fost un jucător extrem de important pentru FCSB în ultimii cinci ani, contribuind decisiv la cucerirea ultimelor două titluri consecutive. Bourceanu susține că plecarea vine într-un moment oportun atât pentru jucător, cât și pentru club, însă subliniază că nicio individualitate nu este mai presus de grup.

„Gattuso” este de părere că, din punct de vedere financiar, mutarea este avantajoasă pentru mijlocaș, mai ales că Șut a traversat o perioadă marcată de performanțe solide, dar și de accidentări.

În viziunea sa, schimbarea de mediu este esențială pentru a evita plafonarea, deoarece noile provocări pot reprezenta un beneficiu major. De asemenea, Bourceanu a explicat că schimbările dintr-o echipă pot genera o atmosferă pozitivă, stimulându-i pe jucătorii rămași să își asume responsabilități noi.

„(n.r. – Ți se pare Șut o pierdere?) Pot să-ți spun că o echipă e mai importantă decât un jucător. Și dacă un jucător lipsește, sunt alți înlocuitori.

Să nu se înțeleagă că Șut nu e un jucător valoros! În schimb, pentru el, cel puțin din punct de vedere financiar, poate și pentru club, nu știu, dar mai ales pentru el a fost o mișcare bună. Nu știu ce salariu are, dar cred că pentru el, financiar, a fost un lucru bun. Mai mult, el venea după câteva sezoane bune, dar și după niște accidentări.

Avea nevoie de o schimbare, mai ales că a câștigat două titluri la rând cu echipa. Și o echipă are nevoie să facă schimbări. Nu pentru că jucătorii nu mai sunt buni, ci pentru că este nevoie de provocări noi. Atât pentru jucătorii din echipă, cât și pentru jucătorii care pleacă, dar și pentru cei care rămân. Venirea unor noi jucători în vestiar creează o emulație pozitivă pentru jucătorii care rămân.

Clar, Șut era un jucător foarte bun. Era un moment în care aveau nevoie de el. Pentru că el a fost unul dintre cei mai importanți jucători în cele mai importante momente din ultimii cinci ani”, a spus Alexandru Bourceanu, pentru sport.ro.