EXCLUSIV | Singura modalitate prin care Alibec poate trece peste perioada neagră a carierei: „Din primăvară va fi un alt jucător”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele de imagine al FCSB-ului, Helmuth Duckadam, a prefațat partida cu Lugano în cadrul emisiunii ProSport LIVE. Câștigător al Cupei Campionilor Europeni, fostul portar a mai spus că Denis Alibec are nevoie de liniște în acest final de an, iar din primăvară va fi un jucător complet schimbat.

Importanța primului loc în grupa de Europa League: „Poți să pici cu un adversar puternic și de pe locul unu și de pe locul doi. Depinde. Important e locul unu, pentru că se premiază cu aproape un milion de euro. E și o rețetă financiară. De pe locul întâi poți să prinzi un adversar mai accesibil. Lugano e o echipă bună. Pe mine m-au impresionat la meciul tur, au jucători foarte rapizi în atac. Dar, ei au probleme în campionat, și din câte am înțeles în momentul în care nu vor mai avea șanse în Europa League se vor concentra pe campionat. Deci e posibil să avem un meci mai facil, mai ușor.”

Partidele rămase în 2017: „Ne așteaptă încă trei meciuri dificile, cel de mâine seară, o deplasare grea la Botoșani, unde va conta mult vremea și ultimul meci cu echipa lui Hagi, care joacă un fotbal bun. Deci va trebui să avem trei victorii, pentru a ține cât mai aproape de CFR.”

Cazul Alibec: „Toți jucătorii au perioade când nu le iese jocul. Alibec a început bine și cu Plzen și cu Sporting. N-a făcut toată pregătirea, a urmat accidentarea și după nu și-a mai revenit. Eu cred că ar trebui să-i dăm liniște, să așteptăm pregătirea de iarnă și din primăvară vom vedea un cu totul alt Alibec.”

Un nou meci disputat pe un stadion gol? „Mi-e teamă că nu va veni multă lume la stadion. Meciul cu Lugano este la o oră total nepotrivită, ora 22. E deja frig, e deja iarnă. Mijloacele de transport sunt puține. Sper totuși că vor fi 15.000 de oameni, pentru că este un meci important.”

Cursa de urmărire a CFR-ului: „Am mai avut la un moment dat un punct peste CFR, din păcate a venit acel joc de la Iași, unde am avut ocazii, dar n-am reușit să marcăm. A urmat jocul cu Plzen, unde am avut un penalty la 0-0, un gol primit din ofsaid… După a venit jocul cu Astra, care a fost cel mai slab joc al nostru din acest campionat. Sper să ținem aproape de CFR. Titlul se va juca în playoff.”

Niță sau Vlad? „Mi-e greu să spun cine va apăra cu Lugano. Niță a făcut un meci bun cu Juventus, Vlad a făcut un meci bun la Plzen. Nu-mi fac probleme, pentru că amândoi se antrenează foarte bine.”

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×