EXCLUSIV | În premieră, Daniel Ghiță a analizat prestația din ring a lui Cătălin Moroșanu și a spus tot! Plusurile, dar și marele minus al celui poreclit „Moartea din Carpați”: „De aia, toți zic: ‘Mamă, ce tare e, ce bun e!'”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Daniel Ghiță, 37 de ani, un uriaș de aproape doi metri înălțime și 116 kilograme, a intrat în lumea K1 în 2004 și în scurt timp și-a câștigat porecla de „Samuraiul Sălbatic”. L-a provocat pe Cătălin Moroșanu pentru ca fanii să afle cine e cel mai bun greu din România și până când marele meci ar putea avea loc, la ProSport LIVE, a expus plusurile și minusurile rivalului.

„Moroșanu are ‘inimă’, merge la luptă, are croșee puternice și am văzut acum că are și low kick (n.red. – lovitură joasă). Aș putea să spun că a progresat, dar dacă lupta cu sportivi consacrați. Ceea ce am observat la Moroșanu și o spun cu toată sinceritatea este că am văzut numai luptători fioroși, tatuați și când s-au pus în gardă nici nu știau cum să stea”, a tunat Daniel Ghiță la ProSport LIVE.

Multiplul campion a detaliat. „Am dat o declarație la un moment dat, spuneam că luptă cu marocanul fără viză, unul care avea doi metri, dar nu știa să stea în gardă. Am și zis atunci: ‘Schimbă adversarul că te faci de rușine!’. După aceea l-a ‘luat’ pe unul de care nu am auzit în viața mea, unul Cuk, și s-a terminat în cinci secunde meciul ăla.

Deci, nu pot să-i fac o evaluare pentru că și-a ales adversari în fața cărora el să câștige foarte repede și atunci toți zic: ‘Mamă, ce tare e, ce bun e!'”. Ghiță s-a referit la adversarii lui Moroșanu, Otmani (Maroc) și Ivo Cuk (Croația).

 

 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×