Nicușor Craiu, românul minune de la Real s-a transferat azi. Granzii din Anglia voiau să-l fure, el a ales altceva! „Nici nu pot pronunța acele sume”

  • Publicat:
  • Actualizat:

După șase ani petrecuți la Madrid, la grupele de copii ale celui mai galonat club din lume, Nicușor Craiu (16 ani) a considerat că e momentul să facă un nou pas în cariera sa. Vârful român a semnat cu Villareal, unde va avea mult mai multe șanse să se remarce și să ajungă la prima echipă.

În utlimii ani, puștiul român a impresionat multă lume la Madrid, reușind să înscrie foarte des pentru echipele de tineret ale clubului blanco. Din păcate, Real promovează foarte greu în ultima perioadă jucători din propria Academie, preferând de cele mai multe ori să îi împrumute pe cei mai talentați. Pentru a avea oportunități în plus, Craiu a decis să accepte oferta lui Villareal, la „submarinul galben” având, evident, mult mai multe șanse să ajungă mai repede la echipa de seniori.

În prezent, filosofia noului club este să se bazeze pe mulți tineri, Marcelino, tehnicianul lui Villareal, având în prezent cel mai tânăr lot din La Liga. Nu este exclus ca din sezonul 2016-2017, dacă va avea prestațiile cu care a obișnuit la Real, și românul să fie reținut pentru unele partide și, de ce nu, chiar să debuteze pe prima scenă a fotbalului spaniol.

A sosit momentul, după 6 ani, să nu mai fac parte din familia Real Madrid. Plec de la clubul la care m-am format ca jucător și ca persoană în etapa mea de juniorat. Vreau să mulțumesc clubului pentru tot ceea ce am trăit aici, le sunt recunoscători tuturor colegilor pe care i-am avut, de la care am învățat fotbalul și prietenia. Le mulțumesc tuturor antrenorilor și corpului tehnic, precum și celor care muncesc „în umbră” (medici, personal de curățenie, îngrijitori, echipei de televiziune și tuturor celor care lucrează la Valdebebas) pentru tratamentul primit întotdeauna. Moivele sunt clar personale„, a precizat mijlocașul român pe un site de socializare.


Poza postată de Nicușor pe contul său de Instagram

Condiții excelente la Real

Într-o intervenție telefonică avută acum aproximativ o lună și jumătate la ProSport Live, tatăl lui Nicușor Craiu, Ștefan, a explicat modul în care Real Madrid se implică în dezvotarea fiului său. Galacticii nu lasă nimic la voia întâmplării, interesându-se permanent ca juniorii să beneficieze de cele mai bune condiții.

Nicușor (n.r. Craiu) face foarte bine. Dragomir (n.r. Vlad Dragomir, proaspăt transferat la Arsenal), din ce știu de la fiul meu, pentru că joacă împreună la națională, a fost lăsat să se antreneze în ultimii doi ani cu echipa mare a celor de la Timișoara. Iar asta a contat enorm pentru el.

Condițiile de la Real Madrid sunt extraordinare și în comparație cu celelalte cluburi din Spania, nici nu mai vorbim de ce se întâmplă în România. Au cei mai buni antrenori, facilități, turnee internaționale de calitate. Iar la nivelul Spaniei joci mereu cu Barcelona, Atletico Madrid și așa mai departe. Nu întâlnești școli de fotbal sau echipe cu nivel scăzut.

Copilul meu are psiholog de când a ajuns aici. E câte un psiholog la câte patru, cinci copii. Reacționează imediat dacă văd schimbări în comportament, în randament. Mâncarea este pregătită de nutriționiștii echipei mari. Pe românește, se bagă bani, se investește.

Relația clubului este foarte bună, dar în paralel, așa. Discută în principal cu copilul. Nu trebuie să știm noi tot ce se întâmplă acolo”, a spus Ștefan Craiu.

Ofertă „exorbitantă” din Anglia! „Nici nu pot să pronunț sumele”

Ștefan Craiu a mai dezvăluit atunci că fiul său a atras deja atenția granzilor din Premier League, iar mai multe formații importante  au încercat deja să-l atragă deja în Anglia. „Nici nu pot pronunța sumele care ne-au fost oferite”, spunea Ștefan Craiu, convins însă că viitorul fiului său e în Spania, cel puțin pe termen scurt. Din punctul său de vedere, pregătirea făcută de formațiile din Marea Britanie la vârste fragede este prea mult axată pe partea fizică, motiv pentru care mulți jucători plecați din Spania în timpul junioratului nu au reușit să se impună.

Ștefan Craiu a dezvăluit că în prezent negociază cu mai multe formații din Spania pentru un împrumut care i-ar oferi șansa lui Nicușor să joace într-o grupă superioară de vârstă, cu fotbaliști aflați la un pas de seniorat (18-19 ani). Până la urmă, a fost vorba de un transfer definitiv, la Villareal.

„Cluburile englezești oferă sume de bani uneori exorbitante.

Am avut oferte și anul trecut, și anul acesta, de la cluburi bune din Anglia, cu sume pe care mie mi-e greu să le pronunț. Dar ce se întâmplă… e o mare eroare să pleci de la o asemenea vârstă în Anglia. Au fost multe cazuri în Spania și majoritatea au eșuat. Problema e că acolo, la acest nivel se pune mai mult accent pe partea fizică, nu se prea lucrează tehnic. Așa ajung jucătorii la 18 ani care să aibă doar pregătire fizică. Acesta e motivul pentru care mulți antrenori din Spania au început să plece să lucreze acolo. Aici se spune că e bine să pleci în Anglia atunci când ești consacrat.

Nicușor are 16 ani, suntem la Real Madrid de 6 ani de zile. Suntem încă în tratative cu ceva cluburi pentru a sui două, trei categorii mai sus. Să joace cu cei de 18, 19 ani. Este cerut de cluburi de aici. Clubul Real Madrid nu vrea sub nicio formă să-l lase să plece”, a declarat Ștefan Craiu, tatăl lui Nicușor Craiu, la ProSport LIVE, la finalul lui iunie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele