VIDEO | Cine va fi portdrapelul României la Jocurile Olimpice de la Rio, Cristina Neagu sau Simona Halep?

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:

În perioada imediat următoare, Comitetul Olimpic și Sportiv Român va desemna sportivul care va fi în fruntea delegației tricolore la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Rio – 5 august. Cristina Neagu (handbal) și Simona Halep (tenis) sunt favorite pentru a fi portdrapelul României, după peformanețele sportive din ultimul timp. Iar evenimentele din următoarele zile probabil că vor fi decisive în acest sens.

Cristina Neagu a fost nominalizată la titlul de cea mai bună handbalistă a lumii în 2015, putând fi votată în această anchetă pe site-ul oficial al IHF până la 30 mai.

Simona Halep va participa, începând de duminică, la al doilea turneu de Grand Slam al anului – Roland Garros – unde este printre principalele favorite la succesul final. Turneul se va încheia pe 4 iunie. După ce vom avea verdicte în cele două cazuri, COSR probabil va avea o misiune mai accesibilă în a face alegerea finală.

Pentru Alexandru Dedu, președintele FRH, alegerea ar fi mai ușoară. „Am făcut public, i-am și spus președintelui COSR, din punctul nostru de vedere, care este clar subiectiv, Cristina Neagu are tot dreptul să poarte drapelul României la Jocurile Olimpice. În afara faptului că este cea mai bună din lume într-un sport de echipă, lucru care este al nabii de greu, este și o fată frumoasă, demnă, dreaptă și cred că poate să reprezinte cu mândrie România. În cazul în care nu este Cristina Neagu, noi nu avem nici cea mai mică problemă, oricine ne va reprezenta acolo în față este bine primit”, a susținut șeful handbalului românesc la ProSport LIVE.

Alexandru Dedu a mai precizat că a intrat pe site-ul IHF pentru a susține handbalista din România în tentativa de a fi desemnată numărul 1 în lume: „Nu prea îmi place chestia aia cu nume complet, cu email, cer prea multe pentru un singur vot, dar am făcut-o pentru că este fata noastră”. 

De remarcat faptul că la ultimele două ediții ale Jocurilor Olimpice, portdarpelul României la ceremonia de deschidere au venit de la handbal (Valeria Beșe, 2008) și tenis (Horia Tecău, 2012).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele