Situație jenantă pentru Newcastle și noul sponsor al clubului: tricourile sunt imprimate cu sigla veche. În România, Steaua e campioana gafelor în relația cu sponsorii

Situație jenantă pentru Newcastle și noul sponsor al clubului: tricourile sunt imprimate cu sigla veche. În România, Steaua e campioana gafelor în relația cu sponsorii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Newcastle United și-a lansat în această săptămână tricoul de joc cu care fotbaliștii vor intra pe teren în meciurile de acasă începând cu sezonul viitor, însă evenimentul a fost umbrit de o gafă. Noul sponsor al „Coțofenelor”, compania specializată în acordarea de împrumuturi rapide de valoare mică Wonga, și-a redesenat logoul la numai câteva ore după ce oficialii clubului prezentaseră tricourile cu… vechiul logo. Astfel, într-o decizie luată forțat, cele două părți au acceptat ideea de a pune spre vânzare tricourile cu logoul vechi, reprezentanții Wonga motivând faptul că nu au avut la dispoziție timpul necesar pentru a imprima alte tricouri. 


Tricourile din sezonul 2014/2015 aveau imprimat în zona pieptului fosta siglă a sponsorului, siglă care a fost imprimată automat și pe tricourile noi pentru sezonul următor


Acesta este noul logo al companiei Wonga, desen pe care fanii echipei Newcastle nu îl vor avea pe tricourile cumpărate pentru sezonul viitor


În țara noastră, Steaua București este campioană și în ceea ce privește gafele din relația cu sponsorii care au venit lângă club în ultimii ani. Sezonul trecut, oficialii din Ghencea nu au găsit necesar să comunice faptul că Domo, retailerul de electronice, electrocasnice și IT&C, devenise sponsor al echipei, chiar dacă logoul apărea pe tricourile jucătorilor în partide oficiale. Din acest motiv, parteneriatul nu a fost unul de lungă durată. Tot într-o tăcere deplină, logoul Domo a dispărut de pe tricouri iar reprezentanții companiei au comentat mișcarea doar la câteva luni distanță, la solicitarea ProSport. Aceștia au susținut că înțelegerea cu Steaua a fost reziliată amiabil, însă surse din cadrul clubului au declarat că dizolvarea contractului s-a produs pentru că Domo nu și-a mai putut permite să plătească suma de circa 200.000 de euro pe an.

Sponsorul principal al Stelei, anunțat la rubrica: „În altă ordine de idei”

Diminuarea sumelor investite de sponsori în fotbalul românesc este, la Steaua, direct proporțională cu interesul pe care oficialii clubului îl acordă promovării imaginii acestora. Sponsorul care ocupă cea mai vizibilă poziție pe tricourile Stelei în acest moment, City Insurance, le-a fost anunțat suporterilor într-o știre pe steauafc.com al cărei subiect principal era rezultatul jocului cu ACS Poli Timișoara. „In alta ordine de idei, partida cu Poli ACS Timisoara a inregistrat o premiera, elevii lui Laurentiu Reghecampf purtand, in premiera, tricouri inscriptionate cu noul sponsor principal, compania de asigurare si reasigurare City Insurance”, se menționa pe site-ul campioanei la finalul lunii septembrie 2013.

Clubul are contract cu Power Horse, dar fotbaliștii beau energizante de la Red Bull

O altă întâmplare nefericită care ilustrează grija Stelei față de relația cu sponsorii este cea dată de contractul cu producătorul de băuturi energizante Power Horse. Pe site-ul oficial al Power Horse apărea informația că Steaua este sponsorizată, alături de Liverpool, Schalke 04, PSG, Lokomotiv Moscova și Athletic Bilbao, sub motto-ul „Niciun meci mare de fotbal fără Power Horse”.


Jucătorii Stelei au fost surprinși în repetate rânduri de către camerele TV consumând alte energizante decât cele de la firma cu care clubul avea contract de sponsorizare. Nici Steaua, dar nici Power Horse nu au avut o poziție oficială cu privire la „problemă”. Foto: Captură Dolce Sport

Chiar dacă logoul companiei apărea pe fiecare panou de la conferințele de presă, precum și pe panourile LED de pe teren, fotbaliștii campioanei apăreau la inspecția terenului consumând produse Red Bull, companie rivală celor de la Power Horse! Și nu la orice meci, ci înaintea partidelor din grupele Ligii Campionilor cu Basel, Chelsea și Schalke.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Durere supremă! A murit o LEGENDĂ a sportului din România: Cel mai mare din istorie
Durere supremă! A murit o LEGENDĂ a sportului din România: Cel mai mare din istorie
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…