Halep, de 15 ori mai „ieftină” decât Bouchard. De ce nu vinde imaginea campioanei din România

Halep, de 15 ori mai
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

Obiectele semnate de Bouchard, Cîrstea și Niculescu sunt mult mai căutate decât cele ale Simonei Halep pe site-urile de profil care comercializează suveniruri. Performanțele sportive ale constănțencei depășesc cu mult modul în care sunt valorificare pe piață de echipa sa managerială. Bogdan Naumovici a comentat pentru ProSport capitolul deficitar al constănțencei

Simona Halep, a treia jucătoare de tenis a lumii, stă în continuare foarte prost la capitalizarea imaginii, iar nevalorificarea profesionistă a potențialului de marketing se observă cel mai bine în mediul online. Deși are toate atuurile pentru a deveni un brand important la nivel internațional (este în plină ascensiune, tânără, drăguță, vorbește bine, joacă un tenis generos și spectaculos), românca de 22 de ani are o cotă foarte scăzută la suvenirurile cu autograful său vândute pe Internet. Pe marile platforme mondiale (ebay, amazon, memofx, memorabilia), unde fotografiile și mingile semnate de Serena Williams, Șarapova, Nadal sau Federer se vând cu sute și chiar mii de dolari, se găsește în prezent o singură fotografie cu autograful celei de-a treia jucătoare a lumii, care poate fi achiziționată de la un vânzător din Germania cu doar 13,47 dolari. Este o „ofertă” derizorie, care spune multe despre preocuparea (sau, mai bine spus, lipsa de preocupare) pentru imagine și publicitate în străinătate. Eugenie Bouchard, canadianca alături de care specialiștii sportului alb preconizează că Halep ar putea domina tenisul feminin în următoarea decadă – dar care deocamdată este clasată doar pe locul 7, mai jos decât românca – vinde același tip de poză cu autograf de 15 ori mai scump, 199,99 de dolari!

Problema nu este originea sportivei (Estul Europei), pentru că, de exemplu, Sorana Cîrstea și Monica Niculescu o depășesc și ele pe Halep, în această privință, ca ofertă, dar și ca prețuri. Și asta chiar dacă, în  2014, constănțeanca a atins borne impresionante în carieră. Pe rând, Simona a obținut prima calificare a unei românce într-o finală de turneu de Mare Șlem, de la Virginia Ruzici încoace. A devenit sportiva din România cu cea mai bună poziție din toate timpurile în clasamentul tenisului feminin profesionist (locul 3 WTA, atins pe 9 iunie). A depășit pragul de 5,2 milioane de dolari (bani câștigați din premii în întreaga carieră de Andrei Pavel), Simona ajungând, la doar 22 de ani, pe primul loc în topul all-time al banilor obținuți din tenis de jucătorii români, cu 5,3 milioane de dolari (considerând valoarea absolută, fără a actualiza sumele cu rata inflației). În acestă perioadă, micuța jucătoare a ajuns să fie urmărită la antrenamente de sute de fani, să fie așteptată cu zeci de mingi, reviste și șepci la ieșirea de pe teren pentru autografe, iar în vacanță a început să aibă aceleași probleme precum marile staruri ale tenisului profesionist, fiind recunoscută de turiști și asaltată cu cereri de fotografii și selfie-uri.

Decalajul Bouchard – Halep: fanii canadiencei au de unde alege, dar trebuie să bage adânc mâna în portofel. Simona – lipsește oferta

În meciurile directe, Simona Halep și Eugenie Bouchard se află la egalitate, fiecare obținând câte o victorie. Canadianca s-a impus în meciul mai important, semifinala de la Wimbledon, dar românca stă mai bine în clasamentul WTA (locul 3 față de locul 7). „Următorii cinci-zece ani ani le aparțin. Ele vor aduce strălucire tenisului feminin”, spunea Billie Jean King, citată de „The Independent” la sfârșitul partidei în care, deși accidentată de la scorul de 2-2 în primul set, Simona a rămas în semifinala de la Wimbledon, luptând până la capăt. În magazinele online însă, distanța este net în favoarea nord-americancei de 20 de ani. O simplă căutare pe www.ebay.com oferă aproximativ 50 de rezultate în cazul canadiencei, în timp ce pentru Simona, doar 12. Fanii lui Bouchard pot alege fotografii din timpul meciurilor sau din timpul ședințelor foto, off-court, on-court, sezon de zgură, sezon de iarbă, prezent sau juniorat. Fotografiile Simonei sunt vechi, din perioada în care, junioară fiind, câștiga Roland Garros, și o singură fotografie este însoțită de autograf. Același raport se regăsește și la nivelul prețului. Chiar și pentru un autograf pe o foaie de caiet A5, dictando, se cere de trei ori mai mult decât pe fotografia din timpul antrenamentului a Simonei, cu semnătura constănțencei. Potrivit site-ului www.memofx.com, în medie, un autograf al Simonei Halep costă doar 20 de dolari. „Probabil că Bouchard are mult mai multe calități decât mine… Nu mă deranjează, eu sunt mulțumită de ceea ce sunt și cum sunt acum”, a comentat Simona acest decalaj pentru ProSport.

Bogdan Naumovici: „Contează notorietatea, piața din care vine”

Din punctul de vedere al cifrelor, mai important este cât sunt de cunoscute sportivele, crede Bogdan Naumovici, specialist în comunicare și advertising, fost director de creație la agenția de publicitate Leo Burnett și fondator al agenției 23 Communication Ideas. „Contează notorietatea fiecăreia. Acum un an nu știa nimeni de Simona Halep. Vine dintr-o piață mică, în principiu neatractivă pentru sponsori. Bouchard este canadiancă… Din câte am văzut, Simona este și mai introvertită decât Bouchard, aceasta vrăjește prin felul în care vorbește. Până la urmă, piața reglează prețurile. Nu contează cine vinde, cu cât vrea să vândă, pentru că degeaba vrea tatăl ei să vândă fotografia care îi place cel mai mult cu 50.000 de dolari. Depinde cât sunt dispuși să plătească fanii”, a analizat Bogdan Naumovici pentru ProSport.

„Cred că trebuie să ne dorim de la Simona Halep să joace tenis, nu să facă business. De partea de business a Simonei Halep trebuie să se ocupe managerul. De la Simona ar trebui să ne așteptăm să joace tenis, asta dacă putem să avem vreo așteptare, pentru că nu avem nici un drept să avem vreo așteptare”, a concluzionat Bogdan Naumovici.

Interesant este că produsul cel mai scump cu autograful Simonei a fost vândut în aprilie 2013, potrivit www.memofx.com, cu 79,99 dolari, înainte de marile performanțe ale constănțencei. Iar în martie 2014, potrivit aceluiași site, costul mediu al unui autograf al Simonei Halep ajunsese la 51 de dolari.

Pe site-urile românești se vând bine Simona Halep și Ilie Năstase

Dacă pe site-urile internaționale se găsesc mai multe fotografii și postere semnate de Sorana Cîrstea decât de Simona Halep, pe site-urile de anunțuri românești doar autograful finalistei de la Roland Garros este la vânzare. Produsele cu prețioasa semnătură a lui Halep – un poster oferit de sponsorul care îi furnizează rachete Simonei și un prosop – au apărut după terminarea primului turneu WTA organizat în România, la București, chiar în această lună, și costă 250-300 de lei. Simona este singurul sportiv din tenisul românesc, aflat încă în activitate, al cărui autograf poate fi cumpărat pe site-urile românești. Concurență îi face doar Ilie Năstase, marele campion al anilor ”70, al cărui autograf se regăsește pe o veche rachetă de tenis.

Bouchard și Halep câștigă trofee, impresionează în WTA, dar doar canadianca excelează și la capitolul imagine. Mai sus puteți vedea produsele cu autografele jucătoarelor, scoase la vânzare pe ebay. Semnătura lui Bouchard valorează 200 de dolari. Cea a Simonei – 13,5

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Decizia finală privind pensiile românilor. Ciolacu a dat ordin: Din respect față de seniori
Decizia finală privind pensiile românilor. Ciolacu a dat ordin: Din respect față de seniori
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…