Familia perfectă!** Raluca și Walter Zenga trăiesc în Dubai ca în basme

Redactor:
Dana Popa
Familia perfectă!** Raluca și Walter Zenga trăiesc în Dubai ca în basme
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lui Walter Zenga îi merge bine în Emiratele Arabe Unite. Este pe locul trei în campionat cu Al Nasr, după 11 etape, iar soția sa, Raluca, îi va dărui un băiețel peste numai două luni. Micuțul va purta numele tatălui său, detaliu stabilit încă dinainte ca Raluca să rămână însărcinată.

O româncă și un italian trăiesc o viață perfectă în Emiratele Arabe Unite. El, fost mare fotbalist, acum antrenor de succes, ea, o tânără frumoasă, al cărei scop în viață este de a avea grijă de familie și de a-și face soțul fericit. După ce i-a dăruit lui Walter o fetiță, Samira, Raluca este din nou însărcinată, dar de această dată în familia Zenga va veni un băiețel. Numele nu a fost o alegere foarte grea. „Decizia era luată de mult – dacă vom avea un băiat, va purta numele faimosului său tătic, Walter. Numele Walter va fi de două ori iubirea vieții mele”, spune Raluca. În ceea ce privește locul în care va fi născut micul Walter, nici aici nu încape niciun dubiu: „Bineînțeles că voi naște în Dubai, unde trăim de peste un an. Samira s-a născut în Sicilia, la Palermo, iar frățiorul ei va fi «arab», născut în Emiratele Arabe Unite”. Pregătirile au început daja, camera noului membru al familiei fiind deja în lucru. „Fără exagerări, însă, ca la primul născut, când am umplut casa de o sumedenie de lucruri inutile”, ține să precizeze soția lui Zenga.

Zenga, cel mai grijuliu soț

Faptul că vor avea un băiat este un lucru bine văzut în lumea arabă, unde cei doi locuiesc acum. Până să afle că este însărcinată, Raluca a fost de multe ori îmbărbătată în Dubai pentru că nu are decât o fetiță și îndemnată să încerce să își facă soțul fericit, dăruindu-i cât mai repede un băiat. Pentru ea, însă, orice copil înseamnă o binecuvântare, lucru pe care l-a înțeles abia după ce a devenit prima dată mamă. „Împlinirea mea ca femeie nu a fost completă decât atunci când am înțeles ceea ce înseamnă să fii mamă, îți deschide o nouă dimensiune în viață și îți restabilește prioritățile”, spune Raluca, una dintre cele mai fericite femei din lume, după cum se autodeclară. Evident, acest lucru i se datorează în mare măsură fostului internațional italian, care e soțul perfect: „Cred că am fost foarte norocoasă să îmi întâlnesc soțul la doar 21 de ani, totul a fost atât de spontan, natural și simplu, o iubire care și-a urmat un curs ca în basme, ne-am logodit, apoi ne-am căsătorit și am avut copii. Mai sper doar să trăim fericiți până la adânci bătrâneți! Nu mi-aș fi putut imagina un soț mai iubitor și mai grijuliu decât Walter”.

În România vin abia la vară

Raluca și Walter nu vor veni curând în România. În primul rând din cauza sarcinii, dar și din cauză că în țară este momentan frig, în timp ce în Dubai este mereu cald. Totuși, Raluca promite că în vară își vor petrece măcar câteva zile la noi în țară: „Trebuie să venim, vom face o descindere cu familia mărită!”

Zenga vrea titlul!

Numit în funcție la Al Nasr în urmă cu un an, Walter Zenga a terminat pe podium în campionatul precedent din Emiratele Arabe Unite și acum țintește un obiectiv și mai îndrăzneț: câștigarea titlului! Clasată acum pe locul trei, Al Nasr n-a mai cucerit campionatul de 25 de ani, dar sub comanda italianului a obținut în premieră „biletele” pentru Liga Campionilor Asiei, ediția 2012. Cel mai important rezultat pentru Zenga în 2011 este însă victoria împotriva compatriotului Marcelo Lippi (63 de ani), campion mondial cu „Squadra Azzura” în 2006! Fostul tehnician al Stelei l-a învins pe Lippi într-un meci caritabil (8-5) disputat în Dubai, în luna noiembrie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Se verifică banii românilor! Legea a fost adoptată marți, pe 30 Aprilie
Se verifică banii românilor! Legea a fost adoptată marți, pe 30 Aprilie
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri