Universitatea a MURIT, trăiască Ştiinţa! Maşinăria de vot a lui Sandu a funcţionat perfect
2 imagini
Maşinăria de vot a lui Mircea Sandu a funcţionat perfect la Adunarea Generală de ieri. Cu 168 de voturi pentru, 5 împotrivă şi 18 abţineri, lumea fotbalului a decis excluderea definitivă a "Ştiinţei" lui Adrian Mititelu. Universitatea a reînviat un minut mai târziu, cel puţin pe hârtie, când fotbalului craiovean i s-a oferit un loc în Liga a II-a.
Adunarea generală a FRF, găzduită ieri de Casa Fotbalului, a avut izul unei petreceri câmpeneşti. Atmosferă destinsă, zâmbete pe metru pătrat, de parcă nu ar fi urmat o decizie capitală pentru una dintre cele mai frumoase echipe din istoria fotbalului nostru. Cu o reţetă brevetată, Mircea Sandu a ştiut să-şi pregătească terenul: cadouri pentru membrii afiliaţi, ambalate în saci albaştri destul de voluminoşi, un catering îmbietor, atitudine de tip maleabil (a dat liber până şi Ligii profesioniste a cluburilor din Liga a II-a, iniţiată de contestatarul său, Auraş Braşoveanu).
DNA este diavolul!
În acest consens general, soarta Universităţii a fost decisă dinaintea discursului cinic şi acuzator al preşedintelui FRF. "Naşul" de la FRF a făcut un remember al "Cazului Craiova" şi a spus pe faţă că "Mititelu a făcut pact cu diavolul (nr - procurorii DNA), dând în primire mulţi oameni care au fost arestaţi". Apoi a încheiat apoteotic cu un îndemn care n-are treabă cu democraţia: "vă propun să validaţi decizia Comitetului Executiv din 20 iulie 2012". Rezultatul n-a surprins pe nimeni: 168 de voturi pentru, 18 abţineri şi 5 împotrivă. Au refuzat decapitarea Craiovei doar FC Vaslui, Pandurii Tg. Jiu, Poli Timişoara, CSJ Ştiinţa U Craiova şi Şcoala Gică Popescu.
Esenţa scrutinului reiese perfect din două declaraţii obţinute ieri de ProSport. "Am votat ce au votat 95 la sută dintre cei prezenţi, aşa am considerat eu de cuviinţă", a spus Gabi Alexe, delegat Girom Albota (Liga a III-a). "Am votat cu toată convingerea pentru excluderea Universităţii, deoarece Mititelu nu a respectat regulile comunităţii fotbalului. Mititelu a trebuit să plătească", a fost opinia de final a lui Dan Dumitru, preşedinte AJF Vrancea.
Schismă în "Craiova Maxima": Cîrţu versus Balaci
Imediat, Mircea Sandu a propus ca fotbalului craiovean să i se ofere un loc în Liga a II-a. "Va veni o nouă structură sportivă. Aşteptăm o iniţiativă de la fostele glorii, de la oficialităţile locale sau de la mediul de afaceri", a punctat "Naşul". Votul unanim a fost salutat, din primele rânduri, de Rodion Cămătaru şi de Sorin Cîrţu două foste glorii craiovene implicate în noul proiect. Prezenţa lor la Adunarea Generală a validat practic decizia scrutinului. Costică Ştefănescu şi Ilie Balaci, invitaţi şi ei la Adunarea generală, au refuzat participarea şi, implicit, compromisul. Ulterior, Balaci a acuzat dur: "Au venit unii de la munte, în opinci, şi au decis dezafilierea Craiovei".
Federaţia poate fi Condusă din arest!
La finalul şedinţei, preşedintele AJF Constanţa, Vasile Mihu, a făcut o propunere votată în unanimitate, care i-a smuls un zâmbet satisfăcut lui Mircea Sandu (foto).
"Nicio persoană din cadrul membrilor afiliaţi, din Comitetul Executiv al FRF, Comitetului Executiv al LPF, Birourile Excutive ale AJF, membri ai administraţiilor cluburilor, FRF, LPF sau AJF care este urmărită penal nu va fi suspendată din funcţie până la rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare". Cu alte cuvinte, fotbalul românesc poate fi condus chiar şi din arest preventiv sau după ce o instanţă de fond a dat o sentinţă de condamnare cu executare! Votul Adunării Generale ne apropie de ţări precum Indonezia, unde preşedintele federaţiei de fotbal a condus forul din puşcărie.
Încă două voturi împotrivă
Deşi oficial au fost numai cinci voturi împotriva dezafilierii (FC Vaslui, Pandurii Tg. Jiu, Poli Timişoara, CSJ Ştiinţa U Craiova şi Şcoala Gică Popescu), alte
două grupări au susţinut ieri, chestionate de ProSport, că n-au acceptat decapitarea Universităţii. "Am votat împotriva dezafilierii, aşa era normal, consider nejustă decizia. Nu ştiu dacă se va face altă echipă în oraş, e mai greu cu finanţarea de la Primărie. Noi rămânem prima echipă a Craiovei deocamdată, deşi este foarte greu neavând niciun sponsor", a punctat Ştefan Florea, preşedinte Prometeu Craiova. Cu toate acestea, ProSport are dovada că reprezentantul grupării, Adi Popa (indicat cu săgeată), n-a ridicat cartonaşul roşu (respingere a propunerii). Şi Valeriu Voicu, preşedintele echipei Aerostar Bacău, spune că a votat contra, dar nici el nu iese la numărătoare!
descopera.ro
Australia a decis să sacrifice 10.000 de cai sălbatici: vor fi împuşcaţi din elicopter
apropo.ro
SOCANT: Un culturist a murit dupa ce i-a explodat un brat (Video)
businessmagazin.ro
Tânărul de 23 de ani care are cele mai tari restaurante de pe litoral: „Sunt zile când încep la opt ...
csid.ro
Nu vei slabi niciodata mancand asa ceva!
promotor.ro
TOP 10: Cele mai urâte maşini de serie din ultimii 20 de ani
travel.descopera.ro
Cu autobuzul turistic prin Shanghai
Regele escrocilor vorbeşte din închisoare: „La naiba cu victimele mele! I-am dus în spate 20 de ani şi acum am luat 150 pentru ei"
Cea mai ieftină şaorma din România: 20 de oameni stau la coadă în orice minut
Australia a decis să sacrifice 10.000 de cai sălbatici: vor fi împuşcaţi din elicopter
Record în Florida: a fost capturat cel mai lung piton birmanez descoperit vreodată! (FOTO/VIDEO)
Cu autobuzul turistic prin Shanghai
Sanctuarul păsărilor de la Iguaçu
Need for speed
Spa-urile oferă tratamente personalizate pentru dependenţii de tehnologie
TOP 10: Cele mai urâte maşini de serie din ultimii 20 de ani
Radare cu avize metrologice expirate! Cum poţi scăpa de amendă
Blockbusterele acestei primăveri
Ce spun gadgeturile pe care le foloseşti despre tine
Ti-aduci aminte de Mortal Kombat? Tocmai apare un joc nou
Următoarea generaţie de simulatoare sportive – EA Sports Ignite
O tastă îţi spune cine ţi-a vizitat profilul. Plus alte 10 lucruri pe care nu le ştiai despre facebook
O siluetă perfectă cu sport se menţine
Formele apetisante care au atras toate privirile! Nu s-a mai uitat nimeni la meci!
Mesajul despărţirii: Ce l-a enervat pe Robert Pattinson
Nu vei slabi niciodata mancand asa ceva!
Ţigările electronice – sigure şi eficiente sau pericol pentru sănătate?
Descoperirea MACABRĂ din stomacul unui crocodil (imagini şocante - video)
30 de lucruri pe care nu le ştiai despre bărbaţii din „Game of Thrones”
Rihanna şi-a pozat posteriorul! Cu dedicaţie pentru Chris Brown
Ea este tânăra cu care Cristi Chivu a avut o aventură!
Unei prezentatoare TV din România i-au putrezit silicoanele
Cezar Ouatu: "Orice bărbat şi-ar dori-o ca iubită pe Angela Gheorghiu"
Sunteţi pregătiţi să vă mutaţi împreună?
Unde găseşti cei mai buni amanţi din lume?
CFR Cluj FC Vaslui Steaua Bucuresti Rapid Dinamo Bucureşti Oţelul Galaţi Universitatea Cluj Pandurii Tirgu Jiu FC Brasov Concordia Chiajna Ceahlăul Piatra Neamţ Astra Ploieşti Gaz Metan Mediaş Petrolul Ploieşti CSMS Iaşi Gloria Bistriţa Viitorul Constanţa CS Turnu Severin