Ultimul gong!** Sergiu Nicolaescu a avut legături puternice cu sportul de performanță

Sergiu Nicolaescu a avut legături puternice cu sportul de performanță. În tinerețe a practicat scrima, rugbyul și călăria, dar a iubit cu patimă și boxul. În 1985, el a regizat poate cel mai de succes film cu temă sportivă produs în România: „Ringul”. Filmul prezintă drama lui Andrei, rol interpretat tot de Sergiu Nicolaescu, un deținut român dintr-un lagăr nazist din cel de-al Doilea Război mondial transformat în sac de box de un ofițer german. Peste ani, devenit șofer de TIR, Andrei ajunge la Berlin unde își reîntâlnește torționarul boxând la un bâlci. Fostul deținut urcă din nou în ring cu fostul ofițer, în fața căruia își ia revanșa.

Cadoul de la Bute, o pereche de mănuși

„A fost un rol pe care l-am iubit foarte mult”, mărturisea Sergiu Nicolaescu într-o discuție avută cu reporterii ProSport în primăvara anului 2010, la care a asistat și Lucian Bute. Cu câteva luni înainte, regizorul îi trimisese lui „Mister KO” un DVD cu filmul „Ringul”, iar Bute a dorit să-i întoarcă favorul cu un cadoul din aceeași categorie: o pereche de mănuși de box cu autograful celui care la vremea respectivă era campion mondial IBF la supermijlocie. ProSport doar a intermediat întâlnirea dintre cei doi, care s-a desfășurat amical, aproape o oră, la vila maestrului. „Este o onoare să vă cunosc. Știu că ați declarat nu o dată că sunteți fanul meu, dar vă asigur că și eu sunt fan Sergiu Nicolaescu. Am văzut filmul «Ringul» și m-a impresionat faptul că ați arătat ca un boxer adevărat”, a fost o parte din discursul lui Bute.

„Turcul” Bellu: „Ne-a tăvălit prin noroi”

Sergiu Nicolaescu s-a mai intersectat cu ani în urmă cu o vedetă a sportului românesc. În 1970, antrenorul Octavian Bellu a interpretat rolul unui soldat turc în filmul istoric Mihai Viteazul. „Eram student în anul întâi și am fost selectat alături de mai mulți colegi pentru a participa la filmări. Noi aveam o trupă, făceam demonstrații de trei ori pe an, la Ziua Armatei, pe 23 August și de Ziua Recoltei. Am fost un simplu figurant printre alte câteva mii. Țin minte că eram împinși într-o groapă plină de noroi, unde ne târnoseam serios. Nu era mare lucru, iar mie mi se părea că totul este perfect, apoi îl auzeam pe Sergiu Nicolaescu că nu e bine și că trebuie să mai tragem o dublă. Ne spălau pompierii cu apă rece și o luam de la capăt. Era foarte pretențios și meticulos în tot ce făcea”, rememorează cel mai titrat antrenor de gimnastică din lume.

Bellu s-a întâlnit ulterior cu Sergiu Nicolaescu pe holurile Palatului Parlamentului. „I‑am spus peste ani că am fost unul dintre figuranții din Mihai Viteazul, dar evident că nu avea cum să-și aducă aminte de mine. Dincolo de controversele legate de numele lui, este încă un monument care trece în neființă. Este un nume mare, care va rămâne în cultura română”.

Era foarte meticulos și pretențios. Niciodată nu spunea că filmarea a fost perfectă, ci doar că este aproape bine. Dincolo se acest aspect, era foarte pedant. Ținea la imaginea lui
Octavian Bellu, antrenor gimnastică

Cred că este ultimul regizor care a putut lucra cu mase de mii sau zeci de mii de oameni. Acum, nu mai este nevoie de atât de mulți figuranți, ne-a salvat computerul
Octavian Bellu, antrenor gimnastică

132 de milioane de români i-au văzut filmele la cinematograf

Sergiu Nicolaescu a regizat aproape 50 de filme, multe dintre ele intrând în topul preferințelor spectatorilor români. Conform unei statistici date publicității de Centrul Național al Cinematografiei, filmele lui Nicolaescu au atras aproape 132 de milioane de spectatori în cinematografele din țară (de peste șase ori populația României), de la data premierei până în 2007. Un calcul simplu arată că filmul cu cel mai mare succes de box-office a fost Nea Mărin Miliardar, cu 14.643.840 de spectatori, peliculă aflată pe locul întâi în topul „all-time” al cinematografiei române. Pe locul doi la general se află filmul Păcală (1974, regizor Geo Saizescu) cu 14.633.013 spectatori. În ce privește „Ringul”, acesta a fost vizionat pe marele ecran de 2.898.667 spectatori.

Înainte de 1989, Sergiu Nicolaescu a format o școală de cascadori în care a adus rugbiști, atleți sau hocheiști. După șase luni de pregătire, sportivii primeau diplomă de cascadori profesioniști

„Bute e mult mai bun decât Leu și Doroftei”

În 2010, Sergiu Nicolaescu a acceptat să discute cu ProSport despre pasiunile sale sportive. În rândurile care urmează puteți descoperi o parte din ideile sale

V-ați născut la Târgu Jiu, dar ați copilărit la Timișoara. De care oraș vă simțiți mai legat?
De Timișoara, fără doar și poate. Acolo am și început să fac sport. Aveam la școala generală o profesoară de gimnastică, Ilea, care mi-a deschis apetitul pentru mișcare. Ea ne-a trimis pe mine și pe prietenii mei la stadion, ca să facem sport. Am început cu alergările și apoi am practicat aruncarea discului și aruncarea greutății. Îmi plăcea la nebunie să fac sport.

Ați făcut scrimă, rugby și călărie…
Floretă și spadă am făcut un an și ceva, la Timișoara. Aveam o antrenoare italiană, Pellegrini, care a format multe generații de scrimeri la acea vreme. Apoi, când am ajuns la București, am făcut rugby, la Dinamo și la Petrolul. Jucam în linia a II-a și am măturat totul în cale. Rugbyul m-a ajutat să-mi clădesc un corp frumos și uite că nici acum, la 80 de ani, nu am niciun pic de burtă… De călărie m-am apucat pe când aveam vreo treizeci și ceva de ani, după care am fost și Președintele Federației Române de Călărie.

Ce părere aveți despre doping?
Dopingul se practică de când e lumea în sport. Și eu m-am dopat pe când făceam rugby. O singură dată, e drept, dar m-am dopat. După o săptămână plină de antrenamente, m-am dus la antrenor și i-am spus că sunt foarte obosit. Mi-a dat o pastilă de Pervitin. Mi-a prins foarte bine din două puncte de vedere. A doua zi, dimineața, înainte de meci, am plecat din cantonament direct la prietena mea, unde vă dați seama ce am făcut… (își trece mâna dreaptă prin păr și oftează lung ca și cum ar fi vrut să retrăiască acele clipe). Apoi am revenit la echipă, am intrat pe teren și am făcut un meci de poveste.

Mutu a fost prins dopat de două ori…
Aici e altă poveste. Mutu e un jucător talentat, dar prea alintat. A făcut prea multe greșeli și cred că se va alege praful de el.

„Becali era un pui de țăran”

Când ați fost ultima dată pe un stadion?
În ultimii 20 de ani m-am ținut departe de stadioane și de sălile de sport. Mă uit din când în când la atletism și urmăresc Jocurile Olimpice. În rest, nu mă uit nici măcar la știrile sportive. Se vorbește prea mult de fotbal.

Pe cine admirați dintre foștii și actualii sportivi români?
Hagi și generația sa au făcut niște lucruri memorabile. Nu cred că vom avea prea curând o echipă națională de fotbal care să ne aducă atâtea bucurii precum cea din anii 90. Îi admir pe cei din echipa lui Hagi pentru că au știut să fie profesioniști și pentru că au pus echipa națională mai presus de toate.

Gigi Becali s-a autointitulat Mihai Viteazul…
Gigi este un tip haios. Este inegalabil și îl admir pentru că a știut cum să se descurce în viață. Am stat pe aceeași stradă cu familia lui și cumpăram des iaurt de la tatăl său. L-am cunoscut pe Gigi de când era mic. Era un copil de la țară, un pui de țăran, mereu pus pe glume. Era tare simpatic de atunci. Mi-ar plăcea să fac un film cu el. O comedie. Pentru că Becali poate fi distribuit doar într‑un astfel de film, într-o satiră.

În 1985 a apărut „Ringul”, un film despre viața unui pugilist. Cum v-ați pregătit pentru acest rol?
Eu am făcut și box. Îmi plăcea foarte mult acest sport, însă părinții mei nu m-au lăsat să-l practic. Pentru filmul „Ringul” m-am antrenat trei luni, câte zece ore pe zi, cu un fost campion… Din păcate, nu îi mai țin minte numele (oftează). La finalul pregătirilor, mi-a spus că niciun pugilist care ajunge la Jocurile Olimpice nu se antrenează așa cum am făcut-o eu.

În opinia dumneavoastră, care este cel mai bun boxer român?
Bute. Este mult mai bun decât Doroftei și decât Mihai Leu. Pe ultimul l-am cunoscut la Berlin, din păcate s-a retras prea devreme. În schimb, Bute e de admirat. I-am trimis în Canada un DVD cu filmul „Ringul” și i-am scris câteva rânduri de încurajare înaintea unui meci. Aș face un film cu Bute, dar e destul de greu, pentru că nu locuiește în țară.