57 de ani despart două scandaluri cu similitudini izbitoare provocate de șefii formației din Ghencea. De fiecare dată s-a dovedit că roș-albaștrii umblaseră cu bani la jucătorii adverși. Legile emise de guvernul adus din URSS pentru ca Steaua și Dinamo să se impună în fotbalul românesc, mecanismul de mită folosit de roș-albaștri, foarte asemănător cu practicile lui Gigi Becali acum, banii negri cu care „opera” Rapid și crearea primei mari formații a „militarilor” prin influența malefică a lui Nicolae Ceaușescu vă vor fi prezentate în episodul de astăzi din „Blaturile fotbalului”.
A fost nevoie de multe eforturi pentru ca echipele militare să ajungă în fruntea fotbalului românesc. Generalii – printre care se număra și tânărul Nicolae Ceaușescu, direct răspunzător de destinele echipei CCA (Steaua) între 1949 și 1954 – erau disperați. Fuseseră desființate cluburi, oameni fuseseră băgați la pușcărie și, cu toate acestea, Steaua și Dinamo nu reușeau să se impună. Așa s-a creat un mecanism legislativ favorizant pentru formațiile militare.
Jucătorii, luați cu arcanul la Steaua și Dinamo Între 1948 și 1953 s-au interzis prin lege transferurile între echipe. Jucătorii erau „legați de glie” cu două excepții: cei care primeau ordin de încorporare (armata era obligatorie) sau deveneau studenți. În aceste situații, fotbaliștii deveneau automat liberi de contract și erau legitimați la cluburile militare (CCA-Steaua sau Dinamo) sau la cele studențești.
Prin acest truc, fotbaliștii tineri din România au trecut prin „filtrul” grupărilor Armatei și Internelor. Vârfurile noilor generații erau oprite la CCA (Steaua) și Dinamo București.
Teoretic, după satisfacerea stagiului militar, fotbaliștii puteau pleca tot liberi de contract. Foarte puțini alegeau însă această cale. Cazul clujeanului Alexandru Moldovan arată de ce. „(…) vrând să părăsească echipa la terminarea stagiului militar, a fost amenințat să fie vărsat unei unități militare speciale, Marină sau Aviație, spre a mai face încă un an stagiul și a fi astfel împiedicat să părăsească echipa de foot-ball a Casei Centrale a Armatei”, reclama Gheorghe Vidrașcu, președintele Comitetului pentru Cultură Fizică și Sport, în 1951.
Cea de-a doua opțiune a tinerilor în acei ani grei, intrarea la facultate și într-o echipă studențească (în principal, la „U” Cluj, Sportul sau Poli Timișoara), era facultativă și mai puțin atractivă atât financiar, cât și politic.
6.000 de lei: victorie cu Dinamo și înfrângere cu Steaua
Primul titlu din istoria clubului Steaua, obținut în 1951, este jalonat și cu scandaluri de corupție. Din acel campionat, în lupta pentru titlu au rămas CCA și Dinamo. Finalul sezonului a fost dramatic, cele două formații mergând cap la cap.
Autorii volumelor „Istoria fotbalului românesc”, scrise sub coordonarea lui Dan Cristea și apărute sub egida FRF, au descoperit în 1951 un caz izbitor de asemănător cu scandalul „Valiza”, din 2008, în urma căruia Gigi Becali și complicii săi au ajuns în fața procurorilor după ce au încercat să le dea clujenilor de la „U” 1,7 milioane de euro. În 1951, conducătorii roș-albaștrilor le-au promis bani orădenilor de la ICO (aflați pe locul trei) ca să-i ajute să ia titlul. Dinamoviștii au făcut scandal, iar ancheta a fost condusă chiar de vicepreședintele Consiliului de Miniștri al României, Iosif Chișinevschi. Meciurile incriminate, care au decis soarta titlului, au fost ICO – Dinamo 3-0 (etapa 18) și CCA – ICO 4-2 (etapa 19). Blatiștii orădeni, chemați la un turneu inexistent În dosarul întocmit de anchetatorul Vasile Kiss, șeful Securității din Oradea, acesta nota (cu stângăciile gramaticale de rigoare): „La ordinul Dvs. telephonic privind cazul întâmplat cu echipa Progresul ICO că, ar fi fost mituită de către CSC Armata conform verificării făcută pe baza svonului public, raportăm următoarele: În ziua de 13 octomvrie 1951, jucătorii Zilahi Ladislau și Serfozo Gavril din echipa ICO pe la orele 12 au mers pe terenul de foot-ball din parcul Rhedey, unde erau conducătorii echipei ICO (…), în fața cărora au spus că cineva din partea echipei Armata a promis o sumă în caz dacă ei vor învinge după massa Dinamo. (…)”.
Responsabilul tehnic al celor de la ICO, Ștefan Hittner, întărea: „În ziua de 6 octombrie 1951, înainte de masă, am fost pe arena sportivă împreună cu colegii mei, când au venit la noi Zilahi Ladislau și Serfozo, precum și mai mulți jucători de la ICO, care au spus că, din partea echipei de foot-ball Armata, respectiv conducerea acestei echipe, este cineva care le-a promis câte 6.000 de lei pe cap, în acel caz dacă vor învinge Dinamo”. A urmat o succesiune dubioasă de evenimente. ICO a bătut Dinamo cu 3-0, iar a doua zi, tocmai jucătorii contactați de militari au plecat la București, unde ar fi fost solicitați de UTA pentru un turneu în Bulgaria! Bineînțeles că turneul arădenilor nu a existat, iar Serfozo și Zilahi au rămas toată săptămâna în București, unde a „aterizat” apoi și restul echipei orădene pentru a pierde (scor 2-4) fără emoții cu militarii. După ce s-a aflat totul, iar Securitatea a declanșat ancheta, evident că orădenii au negat primirea banilor, susținând că au fost „țepuiți” de Steaua, deși își ținuseră cuvântul. Nu-i putem bate? Îi desființăm! Chișinevschi a anchetat cazul din octombrie 1951 până în februarie 1952, extinzând cercetările și asupra unui alt joc dubios, Flacăra București – CCA 0-6. Generalii din Armată aveau o influență prea mare, iar cazul a fost închis. Nu înainte, însă, ca pe masa miniștrilor să ajungă și mărturia unui fotbalist dinamovist: „Subsemnatul Călinoiu Valeriu fac cunoscut prin prezenta că în urma unei discuții cu tov. Lt. Maj. Drăgan din clubul CCA relativ la câștigarea campionatului Diviziei A pe anul 1951, s’a lăsat să se întrevadă că cei dela CCA nu mai pot pierde campionatul deoarece matchul cu Petrolul (Flacăra) Buc. nu-l pot pierde și că dacă noi cei de la Dinamo n-am putut câștiga campionatul până acum, ei nu-l pot pierde sub nici-o formă. (…)”.
Nici titlul din 1953, al treilea la rând pentru CCA, n-a fost mai onorabil. O altă echipă militară, CA Câmpulung Moldovenesc, sprijinită de periculosul politruc Emil Bodnăraș, era pe val. Până cu o etapă înainte de finalul turului, CA Câmpulung a fost pe locul I, după ce câștigase și derby-ul cu „sora mai mare” CCA, scor 2-1.
Înainte de startul returului, la presiunile generalilor de la București, CA Câmpulung a fost desființată! Cei mai buni jucători, inclusiv antrenorul Ronnay, au fost transferați la CCA. Din acel an, în țară n-au mai activat echipe militare. ICO, înaintea Gloriei ICO a fost, în acei ani, un fel de Gloria Bistrița a timpurilor noastre, numele orădenilor fiind implicate în aproape fiecare meci cu cântec! În 1954, Metalul Hunedoara a terminat campionatul pe locul 11 (din 14), dar a fost retrogradată pentru că aranjase meciul din deplasare cu ICO, pe care-l câștigase cu 1-0. Cei de la Oradea aveau un conducător de club cunoscut pentru astfel de practici. Carol Kruger, fost manager, în 1933, și la CFR București, fusese deja o dată scos din viața sportivă în 1947, reprimit în activitate și exclus definitiv după afacerea „Metalul”, în 1954.
Abuz, mită, șantaj
Despre prima mare echipă a Stelei de la începutul anilor 50 se poate spune că a fost opera sinistrului Nicolae Ceaușescu, pe atunci general și adjunct al ministrului Forțelor Armate.
Viitorul dictator al României între 1964 și 1989 era, la începutul anilor 50, un tânăr gata să calce pe cadavre pentru a urca în ierarhie. Atunci când nu conducea represiunea împotriva țăranilor sau nu dirija bolșevizarea instituțiilor militare, își făcea timp pentru ticăloșii în fotbal. Marea echipă a CCA s-a născut cu amenințări, abuzuri, șantaj și sume enorme de bani.
Conducătorii Guvernului nu mai știau cum să-l țină în frâu. Într-o ședință din februarie 1952, Iosif Chișinevschi îl urechea pe Ceaușescu pentru racolările de fotbaliști. Cel vizat riposta: „(…) Ce, Armata nu are nevoie de astfel de oameni? S-a luat cazul Birtașu, în care dăm un exemplu de felul cum se sustrag oamenii. (…) Cu toate că e sportiv, o să-l pedepsim, deoarece căuta să se sustragă serviciului militar, iar dacă tovarășii îl încurajează, este nejust și nu este sănătos”. Birtașu, vrând să scape de la CCA, spusese că este singurul sprijin pentru familie.
Rapid „fura” jucători de la CCA
Din acest peisaj sumbru al jocurilor de culise nu lipsește Rapid. Giuleștenii erau „doctori” în manevrarea banilor negri (de care era, de altfel, plin fotbalul românesc). Lupta dură pe acest teren era tocmai cu echipa Armatei.
Același vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, Iosif Chișinevschi, primea pe 30 ianuarie 1952 o plângere de la Gheorghe Vidrașcu, președintele Comitetului pentru Cultură Fizică și Sport. „(…) În urmă cu câteva zile, jucătorul Moldovan Alexandru, originar din Cluj, s-a prezentat la CC UTM la tov. Secretar Victor Orșa, arătând că el a primit 150.000 lei de la Asociația Locomotiva pentru a trece în cadrul Asociației după eliberarea sa de la Casa Centrală a Armatei, unde el a satisfăcut stagiul militar. (…) Sesizați fiind de tov. V. Orșa, am chemat pe tov. Frandeș, președintele Asociației Locomotiva, care, de față cu tov. V. Orșa, a recunoscut că colectivul Locomotiva-Grivița Roșie din București a plătit jucătorilor: Moldovan Al. – lei 150.000, Ferenczi A. – lei 200.000, Roman N. – lei 250.000 pentru angajarea lor (…)”. Dată fiind puterea Armatei, numai o echipă cu „spate” puternic ar fi îndrăznit să încerce racolarea unor jucători chiar de la CCA. După cum se vede, Locomotiva (Rapid) avea acest „spate”, precum și banii necesari.
În aceeași anchetă s-a mai aflat că Rapid încercase și racolarea unui alt fotbalist emblematic pentru Steaua, Alexandru Apolzan, dar contraoferta „militarilor”, 400.000 de lei, o depășise pe cea a giuleștenilor. Licitație pe jucătorul altora! Cazul legendarului Iosif Petschovschi este relevant despre cum mergeau lucrurile. Într-o ședință cu scântei din februarie 1952 iese la iveală modul în care CCA și CFR se băteau pe acest fotbalist care era legitimat la UTA!
„Ceaușescu: (…) Peciovschi vrea să vină la noi, noi vrem să-l luăm. Omul a primit. Chișinevschi: Cât i-ați dat? Ceaușescu: Nu i-am dat nimic. Am stat cu el de vorbă, apoi omul a înaintat cererea. Chișinevschi: Cât i-ați oferit? De unde este informația că i s-au oferit 500.000 de lei? Ceaușescu: Am informații că CFR i-a oferit 700.000 de lei! Susținem că Peciovschi a vrut să vină la noi”.
Gheorghe Enciu, secretarul echipei Flamura Roșie Arad (UTA), explica, în plângerea făcută, cum stătuseră lucrurile. Acesta semnala că „a venit (la Petschovschi) un tovarăș de la Locomotiva (Rapid) și i-a oferit 500.000 de lei. El a căutat să trateze cu Armata și a spus: «Îmi dați 500.000 de lei și vin la voi». Armata a spus că-l face căpitan și îi dă 30.000 lei pe lună, i-a oferit și o motocicletă cu ataș. (…)”.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER