Și meniul este „extraterestru”!** Ce vor consuma suporterii care și-au luat bilete în zona VIP!? BONUS: Petrecere privată

Și meniul este
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Ce prețuri!” Cam asta a fost reacția multor doritori de bilete pentru meciul Dinamo – Barcelona, în momentul în care tarifele acestora au fost făcute publice. Cine vrea să-i vadă pe „extratereștri” de la lojele „Arenei Naționale” trebuie să achite până la 995 lei, dacă punem la socoteală și taxele de livrare. Totuși, cota echipei care vine la București este uriașă, iar faptul că printre componenții lotului se află Lionel Messi, considerat cel mai bun jucător din lume, dar și opt campioni europeni, i-au convins pe fanii din România ai catalanilor că evenimentul este de neprețuit. În plus, efortul financiar le este parțial îndulcit sau condimentat, în funcție de colțul mesei din care privim, pentru că meniul este din partea casei. Astfel, cei care au ales sau vor alege să ia loc în zona VIP vor fi răsfățați cu preparate culinare alese, pregătite special în bucătăria unui cunoscut club bucureștean.

Bonus: petrecere privată

Pentru ca nimic să nu le lipsească celor care vor cotiza cel mai serios la bugetul partidei, organizatorii au avut grijă să fie pregătite nouă feluri de mâncare, care în mod normal se pot consuma doar în restaurantele de lux ale hotelurilor de cinci stele sau de pe vasele de croazieră cu aceeași cotație. Împărțite, firește, în aperitive, fel principal cu garnitură și desert, mâncărurile vor fi gătite astfel încât să satisfacă gusturile tuturor. Pe lângă ospățul de la meci, ocupanții lojelor vor putea intra în contact cu oficialii Barcelonei și apropiați de seamă ai echipei, într-o petrecere privată ce va avea loc în seara de 10 august, la scurt timp după ce delegația catalană se va caza la București. Petrecerea este organizată special pentru persoanele de la VIP 1, dar niciun jucător al „extratereștrilor” nu își va face apariția în incintă, din cauza programului strict pe care l-a trasat tehnicianul Tito Vilanova.

99 de lei este prețul celui mai ieftin bilet pentru meciul Dinamo – Barcelona, la inelul superior al peluzelor

935 de lei costă un tichet la zona VIP 1, acestea fiind cea mai scumpă categorie pusă în vânzare

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante!
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea…
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×