Scandalul stadionului din Craiova. Liviu Dragnea: "Au apărut prevederi care trebuie puse în practică. Este nevoie de modificarea unor indicatori tehnico-economici". Directorul CNI: "S-au schimbat cerinţele UEFA!". FRF: "Nu s-a schimbat nimic!". Comunicatul constructorilor

17 iul 2017 9012 afişări Comentează şi tu Special
Scandalul stadionului din Craiova. Liviu Dragnea: "Au apărut prevederi care trebuie puse în practică. Este nevoie de modificarea unor indicatori tehnico-economici". Directorul CNI: "S-au schimbat cerinţele UEFA!". FRF: "Nu s-a schimbat nimic!". Comunicatul constructorilor 3 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7969/16592518/2/duru.jpg

Subiectul privind modificările de amploare aduse stadionului din Craiova înainte chiar ca acesta să fie gata, dat publicităţii de ProSport luni dimineaţa, a fost confirmat, la prânz, de Liviu Dragnea, preşedintele PSD.

Potrivit documentelor publicate chiar pe site-ul guvernului, este nevoie de o nouă Hotărâre de Guvern, faţă de cea din 2014, pentru a aproba o serie de schimbări importante la stadionul din Craiova: comparativ cu momentul în care s-a aprobat suma de 53 de milioane de euro, în 2014, noul stadion va avea o înălţime cu aproape 10 metri mai mică (50,14 faţă de 60), a fost necesară adâncirea fundaţiei, construcţia unui etaj în plus, modificarea structurii de rezistenţă etc. Documentul a fost publicat de guvern pe 12 iulie şi poate fi consultat în original aici. Noul termen de finalizare a lucrărilor menţionat în Nota de fundamentare este noiembrie 2017. Iniţial, stadionul trebuia dat în folosinţă în noiembrie 2016.

După apariţia materialului, primii care au intervenit au fost postacii, care s-au grăbit să dezmintă: nimic n-a fost greşit, lucrurile au fost de la bun început în regulă, s-a realizat chiar o economie faţă de suma estimată iniţial, totul este o invenţie a ProSport care vizează răul unui anumit partid.

Liviu Dragnea: „Acel stadion a fost proiectat şi construit până să apară tragedia de la Colectiv. Este nevoie de modificarea unor indicatori tehnico-economici“


Liviu Dragnea şi Olguţa Vasilescu în vizită de lucru la şantierul stadionului din Craiova, 10 mai 2017. La acea oră, arena avea deja şase luni întârziere. FOTO: Mediafax

La prânz, însă, întrebat la Parlament despre subiect, Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a explicat: „Acel stadion a fost proiectat şi construit până să apară noile norme generate de tragedia de la Colectiv (n.r. – 31 octombrie 2015). Şi au apărut nişte prevederi legale care trebuie puse în practică. Fiind o investiţie foarte mare, nu este suficientă o decizie a dirigintelui de şantier. Şi atunci este nevoie de modificarea unor indicatori tehnico-economici“.

Liderul PSD a dezminţit că ar mai exista acum probleme cu structura de rezistenţă: „Nu sunt probleme în ceea ce priveşte rezistenţa. Am văzut, sau mi-a spus cineva că s-a spus că nu rezistă la vânt. Asta e o glumă. În acelaşi timp, prin această modificare se diminuează şi preţul. Pentru că preţul iniţial se diminuează datorită licitaţiei“.

Declaraţia lui Liviu Dragnea poate fi urmărită aici, de la minutul 25:35, în înregistrarea „Astăzi, ora 15:00“.

USR a interpelat guvernul pe tema stadionului

Deputatul Adrian Claudiu Prisnel, de la USR, cel care a semnalat primul, pe contul său de Facebook, problemele de la stadionul din Craiova, a declarat pentru ProSport că a făcut o sesizare oficială: „Vineri am interpelat guvernul. Trebuie să ne răspundă în 30 de zile. Cât costă toate aceste lucrări de modificare a planului iniţial? De ce s-a mai făcut primul studiu de fezabilitate, dacă tot a fost complet eronat? Au 30 de zile, conform legii, să ne răspundă. Dacă nu, facem scandal. Sunt bani publici. Ne jucăm cu milioanele de euro“.

Liberalii tac.

Cefelan, directorul CNI: „Standardele UEFA s-au schimbat din 2014 până acum“. Duru, director FRF: „Nu s-a schimbat nimic. Se ştiau cerinţele încă din 2012!“


Viorel Duru, expertul FRF în privinţa normelor UEFA şi FIFA, spune că parametrii stadionului din Craiova erau cunoscuţi cel puţin din 2012 şi că, de atunci, nu a intervenit nicio modificare. Guvernanţii susţin contrariul. FOTO: Mediafax

În acest timp, Adrian Cefelan, directorul Companiei Naţionale de Investiţii, a negat, în Gazeta sporturilor, documentele publicate pe site-ul guvernului şi confirmate de Dragnea. „Nu ştiu de unde a apărut nebunia asta. De fapt, nu demontăm, nu construim şi nu o să refacem absolut nimic. Iniţial, în 2014, s-a făcut un studiu de fezabilitate, un concept, iar pe baza lui s-a dat o Hotărâre de Guvern (HG 900/2014) pentru demolarea vechii arene şi construirea celei noi“. Interesant este că, dacă premierului Mihai Tudose i s-au dat documente unde scrie că suprafaţa construită a crescut cu 7.000 de metri pătraţi, în schimb Cefelan spune că, de fapt, e vorba de 14.000 de metri pătraţi: „În studiul de fezabilitate iniţial erau alte date, iar acum stadionul are alte cote. De exemplu, suprafaţa totală era de 41.608 metri pătraţi, iar acum este 54.159 metri pătraţi“. În Nota de fundamentare înaintată guvernului se menţionează că stadionul va avea 50,14 metri înălţime, faţă de 60 de metri, cât era prevăzut iniţial, dar Cefelan i-a spus reporterului Marius Mărgărit că „practic, am făcut o casă mai mare, la standardele UEFA şi naţionale în vigoare, care s-au schimbat din 2014 până acum. Şi chiar am făcut-o cu bani mai puţini“. 

Contactat de ProSport, Viorel Duru, directorul Departamentului de Licenţiere al FRF şi consultantul Companiei Naţionale de Investiţii pentru stadioanele de la Craiova şi Târgu Jiu, a afirmat însă UEFA n-a modificat nimic! „Din 2014 şi până astăzi sunt aceleaşi cerinţe. În 2014 a fost chiar anul în care s-a dat României, organizarea meciurilor de la Euro 2020. În septembrie 2014. Iar caietul de sarcini pentru Euro2020 a fost elaborat cu doi-trei ani înainte! Adică noi ştim de aceste condiţii din 2012 cel puţin! Noi am fost obligaţi să completăm nişte dosare, să arătăm disponibilităţile pe care le avem, ce vrem să facem. Deci, se ştia de normele UEFA“.

Nota de fundamentare a HG-ului ajuns pe masa premierului Tudose invocă aceleaşi schimbări inexistente ale reglementărilor UEFA pentru a justifica modificarea masivă a proiectului pentru care s-au aprobat banii iniţial: „Urmare a implementării unor soluţii optimizate şi adaptate la situaţia din teren, după efectuarea lucrărilor de demolare, precum şi pentru a asigura cerinţele din UEFA EURO 2020 Tournament Requirements, pentru asigurarea condiţiilor necesare desfăşurării competiţiilor sportive de nivel FIFA, UEFA EURO 2020, UEFA Champions League, UEFA Europa League, FRF –Liga I şi celelalte competiţii interne de fotbal, meciuri de rugby cu public pentru nivel mondial şi naţional - în varianta Rugby League city şi în varianta Rugby Union, a intervenit necesitatea revizuirii indicatorilor tehnico-economici avizaţi în baza Studiului de Fezabilitate emis în 2014 pentru Complexul Sportiv Craiova - Stadion de Fotbal, situată în B-dul Ştirbei Voda nr.34, Municipiul Craiova, Judeţul Dolj“.

Aşa cum aţi putut citi mai sus, în declaraţia oficialului FRF – care e şi consultantul CNI –, cerinţele pentru meciurile organizate sub egida FIFA şi UEFA nu s-au schimbat.

Revenind la afirmaţiile directorului CNI, Cefelan a promis că, deşi termenul de finalizare trecut în HG-ul din 12 iulie este de patru luni, lucrările se vor termina într-o lună: „Constructorul va finaliza lucrările până în 25 august. După aceea se va constitui comisia de predare-primire către Primăria Craiova, iar eu sper ca acest proces să se încheie până în 15-20 septembrie“. Declaraţiile, aici.

Întrebări fără răspuns


Fotbalişti ai Craiovei Maxima au însoţit-o, în iunie 2017, pe Olguţa Vasilescu într-o vizită la şantierul stadionului din Craiova. În imagine, Silviu Lung. FOTO: Mediafax

După toate aceste evenimente rămân în picioare câteva întrebări.

> Cât ar fi costat stadionul dacă ar fi fost proiectat de la început la parametrii actuali? Guvernul a aprobat în 2014 suma de 53 de milioane de euro (din care, conform Notei de fundamentare de acum, se vor cheltui 52,6 milioane) pentru un stadion cu anumiţi parametri – printre altele, mai înalt cu 10 metri faţă de ce s-a construit. Un inginer constructor a explicat pentru ProSport că, prin reducerea înălţimii arenei, constructorii au realizat economiile necesare modificărilor de substanţă efectuate pe parcurs. A rezultat un stadion cu 10 metri mai scund şi mai lat, la aceiaşi bani.

> Toţi cei implicaţi susţin că s-au făcut economii faţă de suma iniţială. Argumentul nu este relevant. Dacă plăteşti însă cuiva 10 lei şi îi ceri să se încadreze în bani ca să-ţi cumpere o pâine, iar respectivul îţi aduce franzela şi un bon de 9 lei şi 50 de bani, va respecta condiţia. Însă chiar costă o franzelă 9 lei şi 50 de bani? Ceea ce ştim în acest moment cu certitudine este că stadionul din Cluj, care are cu câteva sute de locuri mai puţin decât cel din Craiova, a costat 1.490 euro/loc construit, în timp ce arena din Bănie costă 1.699 euro/loc construit. Cu 209 euro/loc construit mai scump.

> Dacă se ştia clar încă de la început care sunt normele pentru construirea unui stadion (Viorel Duru a fost categoric în privinţa asta), de ce se justifică acum modificările de amploare făcute prin schimbarea cerinţelor din 2014 şi până astăzi?

> Dacă totul decurge conform planurilor, aşa cum dă asigurări directorul CNI, atunci de ce stadionul, care trebuia inaugurat în noiembrie 2016, încă nu a fost deschis, iar documentele de la guvern vorbesc de o amânare de încă patru luni?

Constructorul nu a dorit să discute, dar a trimis un comunicat: "Proiectul respectă cerinţele legale. Lucrările sunt în graficul stabilit. nu sunt necesare lucrări de demolare, refaceri, modificări“

ProSport a încercat să ia legătura atât cu proiectantul lucrării, cât şi cu constructorul, pentru a discuta despre subiect. Persoana care a răspuns la firma „Dico şi Ţigănaş. Arhitectură şi inginerie“, din Cluj, ne-a rugat să aşteptăm pentru a ne da legătura cu responsabila de proiect. După câteva clipe pe hold, persoana a revenit şi ne-a spus că momentan toată lumea este ocupată cu o şedinţă, nu se ştie când se termină, nu există nimeni care poate discuta despre subiect şi că, eventual, vom fi căutaţi mai târziu. Acest lucru nu s-a întâmplat.

„Mai mult durează partea de documentaţie în România, cu demolarea şi construcţia e mai uşor. (...) Nu vreau să punem presiune pe firma constructoare pentru a termina mai devreme arena, fiindcă vrem să fie ceva solid, nu să vedem că apar probleme ulterior. Nu au fost probleme cu demolarea, nu ar trebui să fie nici cu construcţia, aşa că în noiembrie anul viitor  (n.r. - 2016) ar trebui să-l avem la cheie“.
Lia Olguţa Vasilescu, 8 septembrie 2015

Pe adresa redacţiei a sosit după-amiază, în schimb, un comunicat oficial al asociaţiei de firme care lucrează la stadion. Îl redăm mai jos:

„Asocierea
S.C. CON-A SRL SIBIU
S.C. ACI CLUJ S.A.
S.C. NISAL S.R.L.
S.C. DICO SI TIGANAS BIROU DE PROIECTARE S.R.L.

Complex Sportiv Craiova
Stadion de fotbal
Comunicat de presă 17.07.2017
Obiectul contractului – Proiectare şi execuţie în baza unui „Studiu de fezabilitate / caiet de sarcini“.Prin îndeplinirea obiectului contractului proiectare şi execuţie (DTAC, PT, DDE) asocierea, constructor – proiectant au conceput, executat / edificat Complexul Sportiv Craiova având la bază cerinţele contractuale, legislative, a normelor tehnice în vigoare, normele EU, cerinţele UEFA 2020.

Proiectul / construcţia respectă cerinţele legale şi include toate lucrările regăsite în proiectul de HG. Stadionul Craiova este un proiect complex, un obiectiv de tehnicitate ridicată, iar prin dezvoltarea lui pe parcursul celor aproape 2 ani am identificat provocări tehnice, care au fost în totalitate rezolvate. În spatele construcţiei ridicate stă munca şi sacrificiul multor oameni (specialişti, arhitecţi, ingineri, profesori, experţi, muncitori etc).

Pentru a putea obţine cu acurateţe toate informaţiile necesare unei proiectări care respectă cerinţele legale, standardele şi normativele în vigoare, asocierea a realizat mai multe studii (studiul de vânt, studiu de însorire, studiu geotehnic, studiu de inundabilitate etc), aspecte tehnice normale şi fireşti în dezvoltarea unui proiect de asemenea anvergură. Suplimentar, pe parcursul derulării proiectului, prin dezvoltarea din punct de vedere tehnic au avut loc discuţii şi analize împreună cu diferite entităţi – ISU, jandarmerie, reprezentanţi ai diferiţilor furnizori de servicii (energie electrică, telefonie, internet etc), Federaţiei Române de Fotbal şi cu reprezentanţii beneficiarului: Primăria Oraşului Craiova, CNI, MDRAP, toate aceste cerinţe fiind incluse în proiectul tehnic executat.

Construcţia / Proiectul edificat este întocmit în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar lucrările se execută în baza unei Autorizaţii de Construcţie.

Dorim să reamintim că, lucrările de construcţii au fost demarate în septembrie 2015. Termenele au fost decalate din cauza timpului nefavorabil lucrărilor de construcţii, conform Normativului C16/84 pentru realizarea pe timp friguros a lucrărilor de construcţii şi instalaţii. Considerăm că termenul de 2 ani de realizare a unei asemenea investiţii este unul care a cerut eforturi deosebite, multă muncă, ingeniozitate, organizare, management şi este un termen greu de atins din punct de vedere tehnologic ţinând cont de toate aceste aspecte.

Pentru clarificarea afirmaţiilor apărute în presă în ultima perioadă, dorim să subliniem următoarele aspecte:
- nu sunt necesare lucrări de demolare, refaceri, modificări,
- execuţia lucrărilor a fost făcută în baza Proiectului Tehnic actualizat având la baza Studiul de fezabilitate din 2014,
- lucrările de construcţii sunt în graficul anticipat şi stabilit, iar în luna septembrie 2017 Stadionul poate intra în procesul de recepţie.

Cu stimă,
Ilie Silvia Daniela
Consilier achiziţii şi cercetare piaţă“

Firma „Proiect Bucureşti“, indicată drept autor al primului studiu de fezabilitate pentru stadion, nu are cont de Facebook. ProSport a sunat la numărul afişat pe site, care însă nu poate fi apelat. Am fost trimis un e-mail către firmă, dar nu am primit niciun răspuns.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.