„Salut! Sunt Ștefan. Am 12 ani, 1,92 m și…”

de Andru Nenciu

L-am cunoscut când abia împlinise 4 ani. Era o firimitură de puștan. Tocmai se trezise din somn, când aeronava plecată din București avea să zgârie cu roțile puternice pista aeroportului din Milano. S-a trezit nici prea bucuros, nici prea înfuriat. Părinții lui, Nicoleta și Costel, îl luaseră în prima călătorie adevărată. O călătorie spre Cupa Europei de atletism, competiția în care sportivi din 12 țări își valorifică spiritul de echipă. A ieșit bine în final. Și pentru mama lui Ștefan, și pentru reprezentativa condusă de Nicoleta, Ionela Tîrlea, Gheorghe Gușet sau Bogdan Tudor. Discobola multiplă medaliată la CM și CE zice că fiul ei i-a purtat noroc pe portativul de lângă Scala. Și mi-a purtat și mie. Băiețelul rotofei se prezenta tuturor. Și mi s-a prezentat și mie, cu o voce înceată: „Salut! Sunt Ștefan. Am 4 ani. Și voi fi sportiv”. L-am crezut pe cuvânt și l-am salutat școlărește. Nu am ratat momentul și l-am inclus în reportajul pe care voiam să-l denumesc simplu: „Familia Grasu”. Așezând însă patru cărămizi una peste alta – vârsta Nicoletei, vârsta soțului ei – antrenorul Costel Grasu, vârsta nepotului Mihai și vârsta lui Prâslea (4 ani) – mi-a dat o sumă rotundă. Așa că „Familia Grasu” s-a dus în tipar „Familia de 100 de ani”. Nici să nu vă treacă prin minte întrebări centrate pe kilograme, ar fi ieșit o sumă mult mai mare. Așa că am rămas cu… „Salut. Sunt Ștefan. Am 4 ani. Și voi fi sportiv”.

2007, Cupa Europei de la Milano. Costel Grasu, Nicoleta Grasu, Ștefan Grasu și Mihai Grasu. FOTO> Andru Nenciu

Câțiva ani mai târziu, l-am reîntâlnit. L-am reîntâlnit pe Dinamo, în cușca de aruncări. Pe margine, fețele tuturor erau radioase nevoie mare. Se vorbea despre un bebeluș șturlubatic. Despre un fost bebeluș șturlubatic, mai exact. Băiețelul cu gambe de oțel făcuse opt ani și exersa piruetele. Nu-și clădea vreo viitoare carieră în balet. Exersa piruetele specifice discobolilor. Și, în final, lansa farfuria zburătoare de nici n-o mai zăreai cu ochiul liber. Își ștergea sudoarea de pe frunte cu un prosop cât el de mare și se cuibărea la pieptul Nicoletei. Am așteptat finalul și m-am apropiat tiptil. Luând loc pe băncuța din spatele plasei de aruncări, l-am privit făcându-și încheierea ședinței de pregătire. Realizasem că sportul îi bate deja la ușă și mă întrebam din ce perspectivă să-l abordez pe micuț. Un zâmbet proptit pe un cap rotund m-a smuls din visare. „Salut. Îmi aduc aminte de tine. Sunt Ștefan. Am 8 ani. Crezi că am devenit deja sportiv!?”. Atunci am înțeles. Am înțeles că lucrurile se brodaseră în așa fel încât cel mic să pășească pe drumul bătătorit de ai lui.

Între timp. Între timp, la Școala 49 din Vatra Luminoasă, fiul familiei Grasu pune o îmbrățișare de urs, într-o poză de grup, de final sau de început de an. Poza aceea. Poza clasică. Pe scări. Cu învățătoarea în mijlocul copiilor. Ștefan are 9 ani și imaginea surprinsă se transformă în afiș la panoul de lângă cancelarie. La Școala 49 încă mai vin profesori și antrenori să identifice potențialii copii plini de calități. Unul dintre ei e Daniel Anica, proprietar și antrenor la CS Baller, club de baschet. Fostul jucător de la CS Otopeni rămâne în fața pozelor lipite de perete și își ridică sprâncenele. „E mare rău puștiul ăsta. Ceilalți colegi de clasă îi vin până la piept”, își spune în gând profesorul de baschet. Drumul până în sala de baschet a devenit unul scurt. Și, poate, Ștefan, a întins mâna spre antrenor și i-a zis: „Salut. Sunt Ștefan. Am 9 ani. Fac atletism. Și poate aș încerca să fac și baschet”.

7 poze
Vezi galeria foto

CS Baller U13, pe terenurile de baschet 3×3 ridicate de băieții de la Sport Arena

Echipa CS Baller U13, înaintea unui meci din Campionatul Național

Campion la categoriile lui de vârstă până în acel moment, la greutate și aruncarea discului, lui Ștefan, atlet la CS Dinamo, i se deschidea un nou orizont. Auzisem de la părinții lui că i se aprinseseră călcâiele după sportul cu mingea la coș, iar tatăl lui îmi mărturisise că practică în paralel și aruncările, și baschetul la CS Baller. Mi-am zis că trebuie să-l văd și sub coș. El? Băiețelul de un metru și un pic în sportul lui Big Ghiță Mureșan!? Și discobol, și baschetbalist? Poate i-o fi spus cineva de campionul lituanian Virgilijus Alekna, fost baschetbalist, actual campion la disc? Se împliniseră deja cinci ani de când nu mai dădusem ochii cu el. Și, în sala Federației Române de Baschet, în septembrie 2015, la un meci CS Baller – Dinamo, aveam să-l reîntâlnesc. Parchetul stătea ferm lipit de ghetele lui, Air Jordan mărimea 46, iar sub maioul său mai ascundea încă alți trei colegi. Putea să joace la fel de bine pivot sau shooter, iar plecările din 45 de grade cu un cross printre picioare erau finalizate fără cusur cu spargerea apărării pe panou. Aflat în tribune, lângă mine, Costel ținea un monolog ca în momentele în care rata de puțin podiumul la disc la Jocurile Olimpice din 1992. „Acum punem fundația, cărămidă peste cărămidă. Face în paralel aruncări și baschet și vom vedea spre ce drum va cârmi”, spune tatăl. Când Dan Anica îl trecea strada spre terenul de baschet, în urmă cu trei ani, copilul avea 1,70 m. Anul trecut, cu creștetul capului deja atingea pragul de 1,80 m. Acum, Ștefi, așa cum încă îl mai alintă mama lui, are 1,92 m. „În pofida gabaritului – 100 kg – deține o motricitate extraordinară, se vede că face atletism, dar îi este transmisă și pe cale maternă. Copilul știe să facă absolut orice, are ball-handling, poate juca pe orice post și evoluează și la echipa Under 16 cu succes, deși are doar 12 ani”, luminează Dan Anica. Finalul meciului cu Dinamo mi l-a adus pe zdrahonul cu oase mari din nou în față. Fericit că jocul îi funcționase, a venit și a vrut să-mi spună ceva. Nu l-am lăsat. Am preluat inițiativa. „Știu, Ștefan. Te-ai făcut mare. Ai 12 ani…”.

Toamna aproape că a trecut și vântul competițiilor l-a purtat la un meci la Focșani. CS Baller s-a impus cu 84-80, iar Ștefan Grasu a marcat 75 de puncte, record absolut în baschetul românesc de acest nivel. Intervine vocea specialistului Anica: „El este un vârf al generației sale. Va crește până la 2,05 m, 2,10 m, iar estimările mele sunt că în 2-3 ani va pleca din țară. După profilul lui, vârsta de 16 ani trebuie să-l prindă la un liceu în Statele Unite. Deja se interesează foarte multă lume de el. Are atuul unei anverguri foarte mari a brațelor, driblează bine în regim de viteză, dar trebuie să-i menținem constant greutatea. Are 12 ani, dar e deja un jucător cerebral”, îi face Anica portretul. Drumul în baschet, un sport cu foarte mulți practicanți, nu e pavat cu roze. Dar seriozitatea, amestecată cu valorificarea calităților și cizelarea tehnicii, poate transforma un puști mai altfel într-un viitor campion. Toate combinate cu puțin noroc pentru bebelușul șturlubatic din landoul Nicoletei. Același cu acel copil rotofei din Milano, cu micul gigant de pe Dinamo sau cu școlarul cu moț din Vatra Luminoasă. Și nu! Ștefan nu a omis să-mi răspundă atunci când i-am luat prim planul la finalul meciului de baschet din București. Nu și-a pierdut din prezența de spirit, zicându-mi: „Știu că știi cine sunt. Și mai știu că știi că m-am făcut mare. Dar țin să-ți reamintesc: Sunt Ștefan. Am 12 ani. Și 1,92 m. Nu-ți spun și câte kilograme am. Oricum mă vei striga Ștefan… Grasu”.

„Eu nu aveam o asemenea anvergură a brațelor”, susține Costel Grasu, locul 4 la JO din Barcelona, în finala de la disc

Ștefan, Nicoleta și Costel, după un meci jucat luna trecută. FOTO: arhivă personală

Poze surprinse în această săptămână, în timpul unei vizite realizate de ProSport la antrenamentele echipelor de la CS Baller, club condus de Daniel și Cristina Anica