România se află din nou pe prima pagină a ziarelor din Marea Britanie. E de bine. „Zăpada era de un metru și jumătate pe terenul din București. În Marea Britanie niciun jucător nu ar fi dat-o la o parte cu lopata”

Redactor:
Andru Nenciu
România se află din nou pe prima pagină a ziarelor din Marea Britanie. E de bine.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jurnaliștii de la The Guardian au luat pulsul rugbyului românesc, cu un an înainte de debutul Cupei Mondiale ce va avea loc în Anglia, chiar de la antrenorul „stejarilor”, Lynn Howells (64 ani). Galezul  anunță în țara care a inventat jocul cu balonul oval că România va impresiona la Cupa Mondială și că obiectivul îl constituie obținerea a două victorii într-o grupă din care mai fac parte Franța, Irlanda, Italia și Canada.

„Nivelul jucătorilor de top este bun. Problema e că cei mai buni jucători ai noștri sunt toți înaintași. Cu jucătorii de treisferturi mai avem ceva de lucru. Publicul trebuie să aprecieze că ne vom construi eseurile bucată cu bucată. Nu vom fi nici Noua Zeelandă, nici Australia, spune Howells.

„Atunci mi-am spus: e o gașcă de băieți buni. Pot să construiesc ceva aici”

Numit director tehnic al naționalei în ianuarie 2012, Lynn povestește cu umor englezesc despre atmosfera rece pe care a găsit-o la primul antrenament. „Zăpada era de un metru și jumătate pe teren, în București. Și pur și simplu, înghețai! Sincer, în Marea Britanie niciun jucător nu ar fi dat zăpada la o parte. Dar ei au ajuns acolo și s-au antrenat ca de obicei. Atunci mi-am spus: ;>”.  Rezultatele dătătoare de energie nu au întârziat să apară: România a câștigat de două ori consecutiv IRB Nations Cup (2012 și 2013), iar evoluțiile bune din Cupa Europeană a Națiunilor au propulsat-o direct în grupele Cupei Mondiale de Rugby. „Recent am bătut Tonga și Canada și cred că vom impresiona prin jocul nostru multă lume la această competiție. Obiectivul nostru este să câștigăm două meciuri, ceea ce ne-ar califica automat la următoarea ediție a Cupei Mondiale, un lucru imens pentru rugbyul românesc”, dezvăluie Howells.


Un capitol din cartea Despite the Knock-backs este dedicat rugbyului din România

IRB, banii și națiunile mici

Mutând centrul discuției pe un alt teren, antrenorul „stejarilor” dezaprobă politica forului internațional de specialitate (IRB) care livrează sume imense națiunilor rugbistice din primul eșalon valoric, în timp ce echipe precum România sau Georgia au nevoie de suport financiar mai mare, dar li se oferă doar firimituri: „O soluție ar fi sistemul de a promova și a retrograda din Turneul celor Șase Națiuni. Ultima clasată de acolo să joace în Cupa Europeană a Națiunilor, iar câștigătoarea acesteia să urce în loc. Poți înțelege de ce Scoția și Italia nu susțin acest lucru pentru că primesc o mulțime de bani de la IRB, dar adevărul e că nu joacă deloc bine. Și, într-o zi, dacă totul ne merge așa cum trebuie, îi putem bate”.

Venitul unui jucător de top e în jur de 200 de lire sterline

În plus, și selecționata „Lupii București”, al cărei supervizor este, a început să obțină victorii în competițiile europene, românii urmând să debuteze în Challenge Cup (a doua competiție rugbistică din Europa), la Newcastle. „Am mai jucat împotriva lor și am rezistat până la finalul meciului. Ne-am ținut aproape și de Brive, deci progresul este evident. Trebuie totuși să ne reamintim că este o echipă experimentală și că  principalul ei scop este să crească nivelul jucătărilor din campionatul intern pentru jocurile echipei naționale. Nu este ușor, venitul lor este undeva la aproape 200 lire sterline pe lună, iar în acest an, în Challenge Cup, participarea va fi și mai dură pentru că nu mai sunt echipele italiene, ci doar adversare de top Stade Francais, Newport Gwent Dragons și Newcastle”, a conchis Howells. Contractul acestuia cu naționala se va încheia în 2015, după Cupa Mondială din Anglia. Și poate cu o premieră pentru rugbyul românesc: depășirea fazei grupelor.


Naționala de rugby, una dintre performerele sportului românesc, alături de reprezentativa feminină de handbal și selecționata de polo


! DE AFLAT România a participat la toate cele șapte ediții ale Cupei Mondiale de rugby și nu a trecut niciodată de faza grupelor. A opta ediție a Cupei Mondiale de rugby se va desfășura între 18 septembrie si 31 octombrie 2015  în Anglia

! DE VĂ‚ZUT Meciurile României  la Cupa Mondială din Anglia. Grupa D:

  • România – Franța, 23 septembrie (Olympic Stadium)
  • România – Irlanda, 27 septembrie (Wembley Stadium)
  • România – Canada, 6 octombrie (Leicester City Stadium)
  • România – Italia, 11 octombrie (Sandy Park)

! DE CITIT În cartea sa autobiografică, „Despite the Knock-backs”, Lynn Howells a dedicat un capitol rugbyului românesc

! DE ȘTIUT 16 este locul pe care naționala de rugby a României  îl ocupă în clasamentul IRB


 

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele