Pe 21 noiembrie 1999, presa sportivă din România suferea o pierdere grea și ireparabilă: Ioan Chirilă, cel mai important reprezentant al breslei, părăsea această lume la 74 de ani. Nea Vanea, patriarhul ziariștilor cu profil sportiv, lăsa în urmă 26 de cărți, o vastă frescă în care sportul și campionii săi au primit retușurile fine ale unui adevărat erudit.
Cărțile lui Chirilă au fascinat generații de tineri, determinându-i pe mulți dintre aceștia să-i urmeze apoi pașii și să intre în presa sportivă.
În urmă a rămas nu numai o vastă operă literară, dar și un standard de calitate, un reper fix într-o societate cu valori fluide. Ioan Chirilă ne-a lăsat moștenire povestea Cupei Mondiale (a văzut pe viu opt ediții, performanță greu de atins chiar și la nivel mondial), a scris cu o forță sugestivă uriașă despre marii noștri campioni, dar mai ales a creionat legenda fotbalului românesc. Porți spre trecut
În cărți-capodoperă precum „Finala se joacă astăzi”, „Glasul roților de tren”, „Șepcile roșii”, „Și noi am fost pe Conte Verde” sau „Un veac de fotbal românesc”, Nea Vanea a lăsat posterității o comoară inestimabilă. Volumele maestrului au devenit niște porți prin care pătrundem într-un trecut uimitor, pentru a afla povești și mărturii ale celor mai mari fotbaliști români din perioada interbelică, primii ani ai acestui sport în țara noastră, personaje și întâmplări care nu sunt altceva decât un crâmpei din istoria României. Sportul nu o să mai fie în mileniul următor, pentru că am să dispar și eu… Ioan Chirilă, 19 noiembrie 1999
Ultimul editorial: 15 noiembrie 1999
Ghilotina
„Habemus papam” – s-ar fi auzit la federație în clipa următoare alegerii lui Imi Ienei ca antrenor al echipei naționale.
Bineînțeles că această alegere n-a avut parte de fastul de la Roma, Vaticanul fiind neîntrecut în materie, dar sunt convins că FRF are mijloacele necesare pentru a sărbători această unanimitate care a trezit dulci amintiri în rândul celor câtorva candidați.
A fost un scenario interesant. S-a realizat și suspansul mult așteptat mai mult de „chibiți” decât de cei care cunosc tehnicile federale.
S-ar părea totuși că Ienei a căzut ca musca-n lapte, dar el a fost desigur avizat, acolo, undeva, în culise, fie numai și dintr-o elementară precauție. Surpriza a fost totuși foarte mare. Fusese creditat cu ultima șansă înainte de alegere, așa cum se întâmplă mai întodeauna în ținuturile non-transparenței, când totul e secret, obicei moștenit, dacă vreți, de la Felix Dzerjinski, șeful CEKA, adică al teribilei comisii extraordinare, despre care s-a scris negru pe alb că „are pe conștiință 1.600.000 de morți”. Și imediat după această informație urmează o alta, la fel de candidă: „A scris proză și versuri”.
Dar să lăsăm toate astea și să revenim la „amicul Imi”. Acum doi ani, la înscăunarea lui Pițurcă, Mircea Sandu, președinte, ca și astăzi, a luat cuvântul înaintea celorlalți consultați și a spus: „Eu l-aș fi preferat pe Lucescu”, dar… Și a urmat o tăcere pe care cei prezenți au înregistrat-o… În locul lui Ienei, mărturisesc că n-aș fi primit această ofrandă. Dar știți foarte bine că în imperiul unanimității nu ai voie să refuzi. Misiunea lui Ienei e oricum foarte grea, dacă nu imposibilă. În primul rând, îi va fi greu să se bată în continuare pentru Hagi și Gică Popescu, bineînțeles dacă va continua să se bată, acum când maurul și-a făcut datoria și poate să plece.
În paranteză fie spus, cred că Hagi va fi succesorul lui Ienei înainte de încheierea mandatului acestuia din urmă.
Dar să lăsăm și asta. Eu îi urez succes lui Ienei, care nu a fost niciodată un băiat lipsit de șansă. Îmi aduc aminte că, atunci când a fost numit Teașcă antrenor la Steaua, generalii i-au întrebat pe cei doi care urmau să lucreze cu „Piticul”. Constantin, primul întrebat și care deținea postul de antrenor principal, a răspuns pe loc: „Eu nu am ce învăța de la tovarășul Teașcă”. Din culise s-ar fi auzit strigătul lui Ghiță Tristanda: „Muzica, muzica”.
În sfârșit…
Îi urez, cu multă sinceritate, să treacă peste inerentele momente grele. Să uite înfrângerea Ungariei, pe care o conducea atunci, în fața Islandei, chiar la Budapesta. Să nu se mai ducă la Bistrița și chiar să nu mai joace cu Extensiv, care-i păstrează cea mai recentă amintire.
Bineînțeles că Ienei știe să conducă o echipă. Dar în fotbal se întâmplă atâtea. Iată, de pildă, după celebra finală de la Sevilla, câștigată de frumoasa echipă a Stelei, el a fost înlocuit în aceeași seară, chiar înainte de dineul festiv, de viitorul general Iordănescu, un alt prieten al norocului.
Acum așteptăm tragerea la sorți pentru Mundial, pentru că aceea este competiția care ne interesează cel mai mult. Campionatul European este o treabă regională.
Ienei știe foarte bine că principalul lui obiectiv în lupta pe care urmează să o ducă este vânzarea lui Adrian Mutu. Dacă ia un ban frumos pentru FRF, și-a făcut pe jumătate datoria.
Ienei a avut asemenea succese, uneori ajutat de șansă și de coincidențe. Îmi aduc aminte, la Bari, când echipa noastră juca împotriva URSS, Lăcătuș avea o pasă neagră, Ienei urma să-l înlocuiască, dar, din fericire pentru echipa României și pentru Lăcătuș, acesta a marcat un gol splendid care a decis, de fapt, soarta grupelor și nu numai.
Și acum să punem punct. Ienei are multe probleme pe cap. Îmi pare bine că Lucescu a refuzat (sau s-a retras), îmi pare bine că totul s-a întâmplat cum s-a întâmplat, pentru că odată și odată tot o să recitim aceste rânduri.
Amintirea momentelor petrecute cu Nea Vanea e încă vie pentru Lucescu senior
„Mi-a lăsat un gol în suflet”
Chiar dacă Ioan Chirilă și-a părăsit bunul prieten, Mircea Lucescu își aduce aminte de momentele petrecute împreună.
Ați avut o legătură specială, de prietenie, cu Ioan Chirilă… A fost cu totul special ca ziarist, dar și ca om. Am avut norocul să-l cunosc îndeaproape, am trecut de bariera profesională și am devenit prieteni buni. Aveam cercuri comune de amici și eram aproape nedespărțiți.
Prin ce s-a detașat? Prin multe trăsături frumoase. S-a detașat prin personalitatea sa, prin modul boem de a vedea fotbalul și sportul, în general. Era de un optimism extraordinar, iar când critica, o făcea într-un mod frumos.
Cum l-ați caracteriza? Simplu. A fost un artist în mijlocul unei activități sportive. Avea o pregătire culturală deosebită. Cânta la vioară și la pian. Un om extraordinar, iar dispariția sa mi-a lăsat un gol în suflet. Și acum, când mă uit peste cărțile scrise de el, îmi aduc aminte cu nostalgie de momentele frumoase petrecute împreună. Am pierdut un om deosebit.
Care a fost rolul lui Nea Vanea în fotbalul românesc? A reușit să schimbe perspectiva asupra fotbalului, a schimbat sportul. E greu, ca ziarist, să schimbi câte ceva în lumea sportului, însă el a reușit.
Chirilă s-a detașat prin modul boem de a vedea fotbalul și sportul Mircea Lucescu, prieten al marelui ziarist
Care e cel mai bun fundaș dreapta al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER