Presa după Nea Vanea! Citeşte ultimul editorial al marelui Ioan Chirilă

• 
• 
• 
• 
• 

- 5 Intra in galerie

Pozele precedente Pozele urmatoare

Pe 21 noiembrie 1999, presa sportivă din România suferea o pierdere grea şi ireparabilă: Ioan Chirilă, cel mai important reprezentant al breslei, părăsea această lume la 74 de ani. Nea Vanea, patriarhul ziariştilor cu profil sportiv, lăsa în urmă 26 de cărţi, o vastă frescă în care sportul şi campionii săi au primit retuşurile fine ale unui adevărat erudit.

Cărţile lui Chirilă au fascinat generaţii de tineri, determinându-i pe mulţi dintre aceştia să-i urmeze apoi paşii şi să intre în presa sportivă.

În urmă a rămas nu numai o vastă operă literară, dar şi un standard de calitate, un reper fix într-o societate cu valori fluide. Ioan Chirilă ne-a lăsat moştenire povestea Cupei Mondiale (a văzut pe viu opt ediţii, performanţă greu de atins chiar şi la nivel mondial), a scris cu o forţă sugestivă uriaşă despre marii noştri campioni, dar mai ales a creionat legenda fotbalului românesc.

Porţi spre trecut

În cărţi-capodoperă precum "Finala se joacă astăzi", "Glasul roţilor de tren", "Şepcile roşii", "Şi noi am fost pe Conte Verde" sau "Un veac de fotbal românesc", Nea Vanea a lăsat posterităţii o comoară inestimabilă. Volumele maestrului au devenit nişte porţi prin care pătrundem într-un trecut uimitor, pentru a afla poveşti şi mărturii ale celor mai mari fotbalişti români din perioada interbelică, primii ani ai acestui sport în ţara noastră, personaje şi întâmplări care nu sunt altceva decât un crâmpei din istoria României.

Sportul nu o să mai fie în mileniul următor, pentru că am să dispar şi eu...
Ioan Chirilă, 19 noiembrie 1999


Ultimul editorial: 15 noiembrie 1999

Ghilotina

"Habemus papam" - s-ar fi auzit la federaţie în clipa următoare alegerii lui Imi Ienei ca antrenor al echipei naţionale.

Bineînţeles că această alegere n-a avut parte de fastul de la Roma, Vaticanul fiind neîntrecut în materie, dar sunt convins că FRF are mijloacele necesare pentru a sărbători această unanimitate care a trezit dulci amintiri în rândul celor câtorva candidaţi.

A fost un scenario interesant. S-a realizat şi suspansul mult aşteptat mai mult de "chibiţi" decât de cei care cunosc tehnicile federale.

S-ar părea totuşi că Ienei a căzut ca musca-n lapte, dar el a fost desigur avizat, acolo, undeva, în culise, fie numai şi dintr-o elementară precauţie. Surpriza a fost totuşi foarte mare. Fusese creditat cu ultima şansă înainte de alegere, aşa cum se întâmplă mai întodeauna în ţinuturile non-transparenţei, când totul e secret, obicei moştenit, dacă vreţi, de la Felix Dzerjinski, şeful CEKA, adică al teribilei comisii extraordinare, despre care s-a scris negru pe alb că "are pe conştiinţă 1.600.000 de morţi". Şi imediat după această informaţie urmează o alta, la fel de candidă: "A scris proză şi versuri".

Dar să lăsăm toate astea şi să revenim la "amicul Imi". Acum doi ani, la înscăunarea lui Piţurcă, Mircea Sandu, preşedinte, ca şi astăzi, a luat cuvântul înaintea celorlalţi consultaţi şi a spus: "Eu l-aş fi preferat pe Lucescu", dar... Şi a urmat o tăcere pe care cei prezenţi au înregistrat-o... În locul lui Ienei, mărturisesc că n-aş fi primit această ofrandă. Dar ştiţi foarte bine că în imperiul unanimităţii nu ai voie să refuzi.
Misiunea lui Ienei e oricum foarte grea, dacă nu imposibilă. În primul rând, îi va fi greu să se bată în continuare pentru Hagi şi Gică Popescu, bineînţeles dacă va continua să se bată, acum când maurul şi-a făcut datoria şi poate să plece.

În paranteză fie spus, cred că Hagi va fi succesorul lui Ienei înainte de încheierea mandatului acestuia din urmă.

Dar să lăsăm şi asta. Eu îi urez succes lui Ienei, care nu a fost niciodată un băiat lipsit de şansă. Îmi aduc aminte că, atunci când a fost numit Teaşcă antrenor la Steaua, generalii i-au întrebat pe cei doi care urmau să lucreze cu "Piticul". Constantin, primul întrebat şi care deţinea postul de antrenor principal, a răspuns pe loc: "Eu nu am ce învăţa de la tovarăşul Teaşcă". Din culise s-ar fi auzit strigătul lui Ghiţă Tristanda: "Muzica, muzica".

În sfârşit...

Îi urez, cu multă sinceritate, să treacă peste inerentele momente grele. Să uite înfrângerea Ungariei, pe care o conducea atunci, în faţa Islandei, chiar la Budapesta. Să nu se mai ducă la Bistriţa şi chiar să nu mai joace cu Extensiv, care-i păstrează cea mai recentă amintire.

Bineînţeles că Ienei ştie să conducă o echipă. Dar în fotbal se întâmplă atâtea. Iată, de pildă, după celebra finală de la Sevilla, câştigată de frumoasa echipă a Stelei, el a fost înlocuit în aceeaşi seară, chiar înainte de dineul festiv, de viitorul general Iordănescu, un alt prieten al norocului.

Acum aşteptăm tragerea la sorţi pentru Mundial, pentru că aceea este competiţia care ne interesează cel mai mult. Campionatul European este o treabă regională.

Ienei ştie foarte bine că principalul lui obiectiv în lupta pe care urmează să o ducă este vânzarea lui Adrian Mutu. Dacă ia un ban frumos pentru FRF, şi-a făcut pe jumătate datoria.

Ienei a avut asemenea succese, uneori ajutat de şansă şi de coincidenţe. Îmi aduc aminte, la Bari, când echipa noastră juca împotriva URSS, Lăcătuş avea o pasă neagră, Ienei urma să-l înlocuiască, dar, din fericire pentru echipa României şi pentru Lăcătuş, acesta a marcat un gol splendid care a decis, de fapt, soarta grupelor şi nu numai.

Şi acum să punem punct. Ienei are multe probleme pe cap. Îmi pare bine că Lucescu a refuzat (sau s-a retras), îmi pare bine că totul s-a întâmplat cum s-a întâmplat, pentru că odată şi odată tot o să recitim aceste rânduri.

Amintirea momentelor petrecute cu Nea Vanea e încă vie pentru Lucescu senior

"Mi-a lăsat un gol în suflet"

Chiar dacă Ioan Chirilă şi-a părăsit bunul prieten, Mircea Lucescu îşi aduce aminte de momentele petrecute împreună.

Aţi avut o legătură specială, de prietenie, cu Ioan Chirilă…
A fost cu totul special ca ziarist, dar şi ca om. Am avut norocul să-l cunosc îndeaproape, am trecut de bariera profesională şi am devenit prieteni buni. Aveam cercuri comune de amici şi eram aproape nedespărţiţi.

Prin ce s-a detaşat?
Prin multe trăsături frumoase. S-a detaşat prin personalitatea sa, prin modul boem de a vedea fotbalul şi sportul, în general. Era de un optimism extraordinar, iar când critica, o făcea într-un mod frumos.

Cum l-aţi caracteriza?
Simplu. A fost un artist în mijlocul unei activităţi sportive. Avea o pregătire culturală deosebită. Cânta la vioară şi la pian. Un om extraordinar, iar dispariţia sa mi-a lăsat un gol în suflet. Şi acum, când mă uit peste cărţile scrise de el, îmi aduc aminte cu nostalgie de momentele frumoase petrecute împreună. Am pierdut un om deosebit.

Care a fost rolul lui Nea Vanea în fotbalul românesc?
A reuşit să schimbe perspectiva asupra fotbalului, a schimbat sportul. E greu, ca ziarist, să schimbi câte ceva în lumea sportului, însă el a reuşit.

Chirilă s-a detașat prin modul boem de a vedea fotbalul și sportul
Mircea Lucescu, prieten al marelui ziarist