Naționala, între mândrie și bani

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

• Jucătorii de echipe naționale nu mai sunt dispuși să-și rupă oasele chiar în orice condiții la echipele naționale. În handbal, reprezentativa masculină a trăit una din cele mai mari umilințe în fața Finlandei, unul din motivele pentru care s-a ajuns în acest punct fiind lipsa unei motivații financiare. Fetele, care merg an de an la turneele finale, par mai docile, dar și 120 de euro, acordați în timpul participării unui Mondial, reprezintă o sumă mică

A spune că Finlanda este în multe privințe peste România n-ar fi nicio exagerare. Din punct de vedere economic, aspect care primează într-o comparație între două state, în Țara lui Moș Crăciun salariul mediu este în jurul a 2.700 de euro, în timp ce în țară cota este la 1.617 lei (n.r. cifră oficială în luna martie), adică nici 400 de euro. Dar să afirmi că Finlanda este peste România și la handbal ar însemna să-i „înjuri” pe cei care au ridicat disciplina la rang de artă, e drept în urmă cu câțiva zeci de ani. Și totuși, nordicii, niște novici ai handbalului, au reușit să învingă România într-o dublă partidă pentru grupele de calificare la Campionatul European din 2016. Pe marginea acestui eșec se comentează de câteva zile și probabil că se vor mai spune multe lucruri de acum încolo. Două explicații majore s-au desprins după umilința de la Kaarja (scor 29-32): fricțiuni apărute între anumiți jucători și selecționerul Eliodor Voica, dar și lipsa unei motivații a tricolorilor atunci când vin la echipa națională.

Între suflet, onoare și consum fizic

Faptul că handbaliștii nu au azi o motivație la prima reprezentativă ține strict de latura financiară. Părerile sunt împărțite în acest caz. O parte, susținută puternic și de campionii mondiali, afirmă că la echipa națională nu se vine pentru bani, ci jucătorii ar trebui ghidați în primul rând de sentimente, de suflet și onoare. Cealaltă tabără afirmă răspicat că s-a terminat cu povestea „îmi tremurau chiloții când ascultam imnul”, sportul de azi înseamnă altceva în contextul globalizării. Dacă nu sunt plătiți și la echipa națională sau într-un fel răsplătiți, atleții nu mai par dispuși să-și rupă oasele, să se uzeze într-un handbal jucat într-o altă viteză, la intensitate ridicată, care solicită la maximum partea fizică. Resursele sunt folosite în primul rând la echipele de club, acolo de unde provin și contractele, situate probabil peste nivelul la care se joacă handbal în România.

La acțiunea „Finlanda”, tricolorii au avut doar o indemizație sportivă de 25 de euro pe zi, mult sub cât se acordă la alte reprezentative. Nurhan Ali, directorul general de la HCM Constanța, spunea zilele trecute pentru prosport.ro că la naționala Israelului, acolo unde activează și antrenorul Alexandru Buligan, ziua de ședere la echipa națională este răsplătită cu 250 de euro. „Nimeni nu spune să se plătească asemenea sume la echipa națională, dar jucătorii trebuie motivați cu ceva”, a precizat oficialul echipei campioane din handbalul masculin.

Reprezentativa feminină încă mai înseamnă ceva în lume

În materie de handbal masculin, România a fost cândva numărul unu în lume, în anii ”60-”70, când a înșirat nu mai puțin de patru titluri mondiale. După 1990, acele performanțe au devenit tot mai îndepărtate, atât ca timp, cât și ca dimensiune a rezultatelor, totul culminând cu eliminarea în fața Finlandei, care ar trebui să fie un semnal puternic pentru toată lumea: „Așa nu se mai poate!”. În comparație cu sectorul masculin, handbalul feminin continuă să fie la un nivel la care adversarii încă mai țin cont de Cristina Neagu, Oana Manea, Aurelia Brădeanu, Paula Ungureanu & Co. De la ultimul rezultat notabil, locul trei la Campionatul European din 2010, nu a trecut multă vreme, iar din seva respectivă naționala se mai poate hrăni câțiva ani.

Salarial, lucrurile stau la fel de rău la reprezentativa feminină, dacă nu chiar și mai jos decât băieții, având în vedere că fetele sunt an de an la turneele finale. Spre exemplu, la Campionatul Mondial din Serbia (n.r. decembrie 2013), jucătoarele au evoluat pentru doar 120 de euro, bani reprezentând cumulul diurnei. Ele ar mai fi trebuit să primească câte 25 de euro pe zi ca indemnizație de lot, însă banii nu le-au intrat în cont nici până în ziua de azi.

Naționalele, tratate diferit la promisiuni

Pe de altă parte, în toamna trecută, cele două naționale de seniori au fost tratate diferit la startul campaniilor de calificare. Surse ProSport susțin că fiecărui handbalist de la reprezentativa masculină i s-a promis o primă de calificare de 4.000 de euro la Mondialul din Qatar (2005). În schimb, tricolorelor li s-a comunicat că vor câștiga câte 1.000 de euro în cazul în care vor obține biletele pentru Campionatul European din Ungaria și Croația (decembrie 2014). Despre fete s-a afirmat în dese rânduri că ar fi mai docile, nu au condiționat niciodată prezența la echipa națională de banii pe care i-ar putea obține la lot. Lucrurile însă se schimbă în lume. Brazilia, campioana mondială en-titre, a contribuit câțiva ani la contractele jucătoarelor care au evoluat în Europa, în special la Hypo Viena, iar despre Norvegia se spune că ar plăti salarii jucătoarelor de lot național până la 2.000 de euro lunar.

Salvarea vine de la MTS

Într-o perioadă foarte dificilă din punct de vedere financiar pentru întreg sportul românesc, salvarea ar putea veni chiar de la stat. În urma Hotărârii 888/2013 privind modificarea și completarea Normelor Financiare pentru activitatea sportivă, aprobată prin Hotărărea Guvernului nr. 1.447 / 2007, sportivii de performanță componenți ai loturilor naționale de seniori ar putea primi indemnizații până la 900 de lei pe lună. Până în prezent, la naționala feminină sau la cea masculină, sportivii nu au primit nicio indemnizație. Sunt însă șanse ca pe viitor aceste sume să fie acordate de către Ministerul Tineretului și Sportului, situație în care s-ar putea vorbi și despre o altă motivație la echipele reprezentative. Într-un an, un atlet ar primi 9.900 de lei (900 de lei x 11 luni, adică aproximativ 2.200 de euro) pentru activitățile de la lot. Împărțind această sumă, rezultă că Laura Chiper, Crina Pintea sau Luciana Marin, care au petrecut cele mai multe zile în cantonamentul naționalei în 2013 la acțiunile oficiale (64 de zile), ar fi încasat anul trecut în jur de 34 euro pe zi. Tot o sumă mică în raport cu cerințele de performanță la naționala feminină, dar parcă ceva mai bine față de acei 12 euro pe zi primiți la un Campionat Mondial.