Undeva, în Militari, printre blocurile cenușii ale Bucureștiului, parcă te surprinde să găsești o clădire modernă de două etaje, unde într-o atmosferă atât prietenoasă, cât și profesionistă se poate face mișcare. Mirela Pașca (35 de ani) te întâmpină în sala de sport care îi poartă numele, parcă mai are și acum pe chip din crisparea de pe vremea când cucerea medalii olimpice și mondiale, în urmă cu două decenii.
Mirela Pașca povestește cu un ton dulce-amar despre perioada în care practica gimnastica de performanță. Ea se destăinuie cu greu și cu puțină teamă și spune că atât bronzul la paralele la CM de la Paris, cât și argintul cu echipa la JO de la Barcelona (alături de sportive precum Lavinia Miloșovici, Gina Gogean și Vanda Hădărean) le-a cucerit doar într-o mână, în stânga, dreapta având-o accidentată. Campionatul Mondial s-a disputat în perioada 15-19 aprilie, iar Jocurile Olimpice între 25 iulie – 9 august, ambele competiții în 1992.
„M-am accidentat cu o săptămână înainte de Paris. Mi-au spus că nu e nimic grav, dar, deși mă durea, a trebuit să concurez. Am strâns din dinți de durere, dar am luat medalie atât la CM, cât și la JO. Mâna mă durea din ce în ce mai rău, ca în decembrie, după ce am venit din vacanță, să n-o mai pot mișca deloc. În ianuarie ’93 a trebuit să fiu operată de urgență. Nu am idee dacă medicul Ioachim Oană sau cei de la federație au știut cât de grav sunt accidentată, dar atât la Paris, cât și la Barcelona nu se concura cu rezerve, lotul fiind la limită”.
Cadru medical în 1991: o asistentă!
Mirela dezvăluie că i s-a descoperit o altă afecțiune abia după șase ani, când antrena în Spania. „Altă accidentare am suferit-o în ’91, la un concurs în Anglia, când am rămas înțepenită după un salt. De obicei, la lot nu aveam decât o asistentă. Mi-au zis că nu e nimic grav, așa că am continuat. Ca peste ani, când antrenam în Spania, să rămân înțepenită din nou, iar în urma unui control să mi se spună că de fapt era o fisură la una dintre vertebre, căpătată la concursul din Anglia”.
I s-au pus piedici în România
În anul 1997, sătulă de ce se întâmplă în România, alege calea exilului, plecând în Spania. „Am plecat pe cont propriu, ce-o fi o fi, la «Doamne ajută»! Soluția salvatoare a venit de la federația din Madrid, care îmi oferea un post de antrenor coordonator după rezultatele pe care le-am avut. Însă aveam nevoie de o simplă hârtie că am activat în România… Nu prea am înțeles de ce a fost atât de greu să mi se elibereze, chiar să se încerce să mi se pună piedici, dar asta e, a trecut. Până la urmă, la insistențele spaniolilor, s-a rezolvat”. În Spania devine antrenoare coordonatoare a echipei de gimnastică a clubului Real Covadonga din Gijon, obținând rezultate notabile la câteva campionate naționale ale Spaniei. Dar problemele din România nu se opresc aici. „Eram în Spania și auzisem că pot primi rentă viageră. O perioadă nu am primit banii, ba mi se spunea că de fapt nu se dă rentă, ba nu mi se primeau actele… într-un final s-a rezolvat”.
Realizată financiar în Spania
Cu banii strânși din gimnastică în acele vremuri nu ai fi putut să-ți cumperi nici măcar o Dacie, spune fosta medaliată olimpică și mondială. „Bine că am prins postul de antrenoare în Spania, unde se câștigă, cred, de cel puțin opt ori mai mult decât în România. Acolo am reușit, alături de soțul meu, Octavian Romas, și el fost sportiv de performanță, să ne îndeplinim visul, acela de a strânge bani să construim o sală în care să antrenăm în România. Cătălin, primul copil, a crescut cinci ani în Spania, al doilea, Codruț, s-a născut în România, iar ambii continuă tradiția familiei în sport”. Probabil ei nu vor fi niciodată obligați să concureze accidentați. Sau cine știe?! Ana Pogras și Diana Chelaru ne-au adus multă bucurie. Nu prea mai castigasem nimic de ceva timp. Mirela Pașca
Deși avem antrenori de valoare, pe Belu și Bitang, nu se mai îndreaptă copiii către acest sportMirela Pașca
Carte de vizită S-a născut la 19 februarie 1975 la Baia Mare, iar la vârsta de 5 ani s-a apucat de gimnastică
A fost specialistă în proba de paralele, câștigând Internaționalele României în 1990
La Cupa Mondială din 1990 s-a clasat pe locul doi la paralele și pe locul trei la sol; în 1990 a devenit campioană europeană la paralele și s-a clasat pe locul trei la bârnă; la Campionatele Mondiale de la Indianapolis, din 1991, a obținut medalia de bronz alături de echipa României; la Campionatele Mondiale din 1992 s-a clasat pe locul trei la paralele; la Jocurile Olimpice din 1992 a fost medaliată cu argint în proba pe echipe și s-a clasat pe locul patru la paralele
În anul 1994 urmează cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport, unde alături de Octavian Romas – fost campion la culturism, actualul soț, fac echipă la gimnastică aerobică
În anul 1996 devine vicecampioană națională la proba individuală și perechi în cadrul primului concurs național de gimnastică aerobică organizat în România.
Articol publicat de Romeo CHIRIAC
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER