Mărturia unui campion în ziua în care românii merg la vot. „Dacă tatăl meu a luptat cu arma în mână pentru o viață normală, într-o țară civilizată, am considerat că nu-l pot dezamăgi”

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Bitescu Wili
Mărturia unui campion în ziua în care românii merg la vot.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Anton Netolitzchi (130 de selecții în națională în perioada 1978-1989), unul dintre cei mai importanți jucători din istoria baschetului de la noi, și-a mărturisit iubita pentru țară în ziua în care românii merg la vot. Neto, de 11 ori campion cu Steaua, a povestit capitole importante din arborele său genealogic, dar și din cariera sa, părți menite de a oferi un exemplu de sacrificiu, dar și de a-i responsabiliza pe românii care merg azi la vot.

„Mândru că sunt român. În cel de-al doilea război mondial, după invadarea Cehoslovaciei de către nemți, membrii familiei tatălui meu au fost omorâți. Singurul supraviețuitor al familiei, tatăl meu, de origine slovacă, s-a refugiat și s-a înrolat în armata română. A luptat cot la cot cu militarii români până la eliberarea Cehoslovaciei și sfârșitul războiului. A primit cetățenia română pentru faptul că a luptat pe front în armata română. Dacă tatăl meu a luptat cu arma în mână pentru o viața normală, într-o țară civilizată, am considerat că nu-l pot dezamăgi și am încercat prin activitatea pe care am desfășurat-o să dau ceea ce e mai bun din mine pentru țara ai cărei cetățeni deveniserăm”, demarează omul care a candidat în decembrie pentru șefia FR de Baschet, dar a pierdut în fața lui Horia Păun, actualul președinte al forului.

„Ei au fost pilele și relațiile mele”

„Multiplu campion la baschet la toate categoriile de varsta ale juniorilor,11 titluri de campion al României la seniori cu Steaua București ,component al loturilor naționale de juniori, tineret și seniori pe parcursul a 13 ani, maestru emerit al sportului, colonel în cadrul CSA Steaua București, reprezentant al sportului românesc la nivel managerial la competiții de amploare europene sau mondiale altele decât baschetul, decorat cu Diploma și Medalia Meritul Sportiv clasa I , Semnul Onorific în Serviciul Armatei pentru Ofițeri și Emblema de Onoare a Armatei Române este dovada recunostinței față de țară care ne-a adoptat. O viață dedicată sportului românesc și a baschetului în mod special cu realizări notabile de care sunt mândru, mai ales că le-am obținut în urma unei activități fizice și intelectuale individuale având lângă mine ca sprijin necondiționat cinci membri ai familiei: mama, tata, fratele, soția mea și fiul meu! Ei au fost pilele și relatiile mele de-a lungul timpului, în contextul în care din 7 miliarde de locuitori ai planetei doar șase poartă numele de Netolitzchi! Respect România!”, a conchis Netolitzchi.

Secțiile de votare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis, duminică, la ora 07:00. Potrivit MAI, toate secțiile au fost deschise la timp. Peste 18 milioane de cetățeni cu drept de vot sunt așteptați la urne pentru alegerea președintelui pentru un mandat de cinci ani, dintre cei 14 candidați înscriși în cursă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen