„M-a păsuit Dumnezeu, vin la gala voastră!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Pentru gala de astăzi, ProSport a dorit să pună în practică un proiect puțin spus temerar: invitarea tuturor medaliaților olimpici din istoria sportului românesc. Evident, cei care mai sunt printre noi și cei care nu trebuie să traverseze toată planeta pentru a ajunge la București.

Doar cei care au fost tentați de o astfel de provocare știu cât de dificilă este misiunea. Am cerut ajutorul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, am dat sute, poate mii de apeluri telefonice, iar mare parte dintre olimpicii români au fost contactați. Au fost și excepții. Cum să dai de Mihaela Peneș, când fosta campioană olimpică la atletism a rupt contactul cu lumea și s-a refugiat în locuri numai de ea știute? Sau de „tiristul” Iulian Raicea, convertit pe calea religiei tocmai în Thailanda? La fel s-a întâmplat și cu nume mari de la box, lupte sau kaiac-canoe, despre care nici măcar foștii colegi nu mai știu nimic.

Trei mămici campioane rămân acasă

Au fost și alte situații speciale, așa cum reiese dintr-o discuție avută cu Constantin Dumitrescu, fostul boxer medaliat cu bronz la JO din 1956. „Dacă mă păsuiește Dumnezeu, vin. Am o operație delicată și, ținând cont de vârsta mea, nu pot să promit nimic”. Discuția a avut loc în urmă cu o lună și jumătate. Acum în vârstă de 81 de ani, „Maistrul” Titi, așa cum e titlul adaptat în „nobila artă”, a trecut însă cu bine peste intervenția chirurgicală și a promis că va onora invitația la „Gala ProSport – 15 ani„. La cazuri speciale intră și cele trei mari sportive care fie au devenit mame în apropierea galei, Magdalena Irincu (canotaj), Simona Amânar (gimnastică), fie urmează să nască în perioada imediat următoare – Lavinia Miloșovici (gimnastică).

Vin medaliați olimpici din toate colțurile țării

Cu toate acestea, astăzi, la Hotelul Radisson au confirmat prezența aproape 200 de medaliați olimpici, din totalul de 401, cât apar în palmaresul sportului românesc. Nadia vine din SUA, alți campioni sosesc din toate colțurile țării…

ProSport reunește familia olimpismului românesc, iar împreună vom păstra un gând pios pentru cei 62 de medaliați care nu mai sunt printre noi.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Florin Răducioiu radiază de fericire alături de iubita cu 10 ani mai tânără! Cum arată Andreea, femeia care l-a cucerit
Florin Răducioiu radiază de fericire alături de iubita cu 10 ani mai tânără! Cum arată Andreea, femeia care l-a cucerit
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Veste tristă despre Florin Piersic. Acum s-a aflat
Veste tristă despre Florin Piersic. Acum s-a aflat
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut