EXCLUSIV | Bi-interviu cu rivalii Șumudică și Chirilă. Care dintre ei este mai bun? Ce ar face fiecare în pielea celuilalt? Ce mai au prin portbagaj și care dintre ei e pe mână cu Chirilă?

EXCLUSIV | Bi-interviu cu rivalii Șumudică și Chirilă. Care dintre ei este mai bun? Ce ar face fiecare în pielea celuilalt? Ce mai au prin portbagaj și care dintre ei e pe mână cu Chirilă?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Unul dintre ei are 43 de ani și a antrenat în șase ani de carieră nu mai puțin de 15 echipe. Antrenor la Chiajna, penultima echipă în clasamentul Ligii 1 după 8 etape, Marius Șumudică este un răsfățat al mass-media care îl caută pentru vorbele de duh și îi vânează fiecare gest, în așteptarea unor momente precum datul pantalonilor jos la conferința de presă sau plonjonul pe burtă în fața galeriei.

Celălalt are 47 de ani și este fiu de cronicar sportiv și scriitor. Ionuț Chirilă antrenează pe CSMS Iași, ultima clasată din Liga 1, și este unul dintre personajele excentrice din fotbalul românesc. Într-un campionat avid de polemici, discursul său, plin de expresii de genul „forța colectivă și organizarea defensivă”, poate părea uneori plictisitor, la fel ca și seriozitatea afișată permanent.

Atât de diferiți, cei doi au totuși un lucru în comun, de unde li se trage și rivalitatea. Au lucrat unul după altul la Concordia Chiajna în sezonul trecut. Chirilă a început campionatul și a rezistat până în etapa a 22-a, când a fost demis după doar două puncte în patru etape disputate în 2014. Locul său a fost luat de Șumudică. În scurt timp, așa cum se întâmplă de multe ori cu antrenorii care vin în locul altora, cei doi și-au contestat reciproc munca și meritele.

„Șumudică a găsit o mașină frumoasă, puternic motorizată și îngrijită cu migală, iar într-o clipă de neatenție a omului care o conducea, Șumudică s-a uitat împrejur, a sărit în ea, a învîrtit cheia, cum îi place pompos să spună, și a plecat. Ce nu știe el, este că la una dintre următoarele intersecții cineva îl va opri, îi va cere actele, iar atunci va realiza că mașina este furată!”, a declanșat Chirilă disputa cu o metaforă.

Răspunsul lui Șumudică, un tip spontan, a venit rapid și s-a legat de cele două înfrângeri suferite de Chiajna lui Chirilă în fața Stelei, 0-4 și 1-4.  „Mașina lui Chirilă cred că e în service, că acum patru etape a făcut accident cu autocarul Stelei. Îi transmit că am găsit șapte perechi de pantofi în portbagajul mașinii și vine Paștele, iar lumea se înnoiește”. În lumea fotbalului se vorbește că Ionuț Chirilă îi aprovizionează pe diferiții finanțatori cu pantofi italienești. Antrenor cu școala vieții, Șumudică a simțit punctul nevralgic al predecesorului.

Conflictul a rămas la dospit peste vară, iar în iulie a reizbucnit, deschis de data aceasta de Șumudică. Învins de Astra în prima etapă a noului sezon, antrenorul de la Chiajna a avut o ieșire nervoasă la adresa reporterului Look TV, Amalia Ivanov, la flash-interviul de după meci. A fost momentul care a născut celebra expresie „ești pe mână cu Chirilă?”.

Reporter: Domnule Șumudică, a doua înfrângere într-o săptămână…
Șumudică: Lasă-mă că plec! M-ai omorât! A doua înfrângere într-o săptămână! Vrei să mă întrebi altceva?  Ești pe mână cu Chirilă? Cu cine ești?

VEZI AICI IEȘIREA NERVOASĂ‚ A LUI ȘUMUDICĂ‚

Vineri seară, la Iași, șoferii mașinii se vor întâlni în meci direct, CSMS Iași – Concordia Chiajna. Cine va fi pe mână cu cine? Într-un campionat plin de meciuri urâte, o rivalitate dintre doi antrenori, fie ei și la ultimele două clasate, se transformă într-un punct de interes. ProSport i-a contactat pe cei doi rivali și le-a propus un bi-interviu în două părți, una într-un registru amuzant, iar cealaltă serioasă. Șumudică și Chirilă au acceptat. Ce a ieșit, citiți în continuare.

Chirilă: „I-aș oferi lui Șumudică un Chateauneuf-du-Pape”

ProSport: Ești pe mână cu Șumudică?
Chirilă: (Tace aproximativ 10 secunde, surprins de întrebare): Eu nu sunt pe mână decât cu profesia mea și cu modul meu de a judeca fotbalul foarte serios și foarte profund.

Dacă ai fi Șumudică pentru o zi ce ai schimba?
Nu sunt și nu m-am gândit la lucrul acesta (cu un ton foarte grav).

Dacă ajunge Șumudică mâine la Real Madrid cum ai reacționa?
L-aș felicita.

L-ai suna?
Am spus că l-aș felicita.

Ce ai în momentul acesta în portbagaj?
La care dintre mașini vă referiți? Eu folosesc mașina de serviciu. Mașinile mele sunt la Nisa, acolo unde și stau.

Dar ce crezi că are Șumudică în portbagaj?
Dar de ce mă întrebați asta?

Spuneați că Șumudică v-a furat mașina…metaforic vorbind.
Am exagerat cu ceva? Eu sunt un om serios și vreau să vorbim despre lucruri serioase.

Care antrenor este mai bun? Șumudică sau Chirilă?
La această întrebare nu poate să răspundă Ionuț Chirilă. Trebuie să vorbească alții despre mine.

Ce-ți place la Șumudică?
Nu vreau să fac niciun fel de comentariu referitor la această întrebare.

Dar ce nu-ți place la el?
Nici la această întrebare nu vreau să dau un răspuns.

Dacă mâine te sună Wenger, ce jucător de la tine din echipă i-ai propune?
(Fără ezitare) Gomo Onduku!

Ce ar trebui să facă Marius Șumudică ca să vă împăcați?
Să…(pare că dorește să dea un răspuns) De ce mă întrebați asta? Nu sunt certat cu nimeni, deci nu am cu cine să mă împac.

Dar au fost unele schimburi de replici
Au fost…

Dacă ați proceda ca managerii din Anglia care se invită după meci la un pahar de vin, ce vin i-ai oferi lui Șumudică?
Un Chateauneuf-du-Pape. Să scrieți asta ! Chateauneuf-du Pape din 1987.

„Am nevoie de 12 ore pe zi pentru a implementa ideile mele”

Cum va fi meciul cu Șumudică ?
Va fi un meci extrem de echilibrat

Ce atuuri ai vineri ?
Nu vreau să intru în detalii tehnico-tactice. CSMS Iași reprezintă un oraș important al României. Important e că facem o construcție serioasă și sănătoasă. E o partidă pe care dorim să o jucăm cât mai bine, să scoatem în evidență creșterea noastră de formă arătată în meciul cu Dinamo.

Ți-e frică de arbitraj?
Nu. De ce ?

Au fost ceva probleme în acest început de sezon…
Nu vreau să am prejudecăți. Sper că brigada de arbitri va duce jocul la bun sfârșit.

E vreun jucător de la Chiajna căruia îi vei acorda o atenție deosebită?
Sunt mai mulți jucători buni la Chiajna: Wellington, Purece, Bucurică, Pena, Maftei, Roșu. Au un lot foarte numeros și puternic.

Pregătești vreo surpriză tactică?
Aș vrea să pregătesc mai multe surprize tactice, dar nu uitați că am preluat echipa acum trei săptămâni și am de făcut o muncă profundă. Ar fi nevoie de 12 de ore de antrenament pe zi ca să implementez ce vreau să le transmit elevilor mei.

Dă-ne un jucător de la tine la care să ne uităm cu atenție vineri!
Uitați-vă la toată echipa Iașiului, la ceea ce încercăm noi sa facem prin forța colectivă. Am spus înaintea meciului cu Dinamo că Iașiul nu va arunca nicio minge prin tribune și m-am ținut de cuvânt.

Șumudică: „Am portbagajul plin de struguri!”

 Ești pe mână cu Chirilă?
Cine, eu? Acum, dacă sunt? (Râde) Da, sunt pe mână cu Chirilă!

Dacă ai fi pentru o zi Chirilă ce ai schimba?
(Tace câteva secunde) Mmmmmmmmmm….Grea întrebare, nu știu. Nu pot. M-ai luat prin surprindere, trebuie să mă gândesc.

Te mai lăsăm câteva minute.
Da.

Dacă ajunge Chirilă mâine la Real Madrid, cum ai reacționa?
L-aș felicita!

L-ai suna?
Da, l-aș suna și l-aș felicita.

Deci ești pe mână cu el…
Da, ți-am zis de la început că sunt pe mână cu el.

Ce ai în momentul ăsta în portbagaj?
(Se distrează) Acum? În portbagaj? Struguri. Mi-am luat ca să fac must. E plin portbagajul.

Ce crezi că are Chirilă în momentul ăsta în portbagaj?
Nu știu. Puteți să-l întrebați pe el.

Care antrenor e mai bun? Chirilă sau Șumudică?
Vom vedea la sfârșitul campionatului. Suntem amândoi tineri și n-am realizat deocamdată nimic în fotbalul românesc, nici eu, nici el.

Ce-ți place la Chirilă?
E un tip inteligent.

Și ce nu-ți place la el?
(Ezită). Nu vreau să-ți spun înainte de meci, că mă deplasez la Iași și să nu fie periculos pe acolo.

Dacă mâine te sună Wenger, ce jucător de la tine din echipă i-ai propune?
Păi nu poate să sune Wenger să-i propun jucători, eu, care sunt pe penultimul loc. N-are cum să sune Wenger. Iar Wenger nu cred că sună nici după cel mai în formă jucător din campionatul României la ora actuală.

Nici după Onduku?
Nu e problema mea. E un jucător pe care-l voi întâlni vineri, în meci direct.

Ce ar trebui să facă Ionuț Chirilă ca să vă împăcați?
Nimic. Primul pas o să-l fac eu. O să mă duc înainte de meci și o să dau mâna cu el. O să-i transmit baftă multă la meciul de vineri care este, de altfel, un joc normal.

Revin cu întrebarea. Dacă vineri ai fi Chirilă, ce ai face?
Mi-aș dori să câștig jocul. Să-l bat pe Șumudică.

Și cum l-ai contracara pe Șumudică?
Asta ține de strategia fiecăruia. El este un băiat extraordinar de inteligent, fără nicio ironie, are filosofia lui. Va avea atuurile lui. Dacă va câștiga Șumudică, nu înseamnă că e mai bun Șumudică. Asta sunt subiecte de presă, conflictul nostru a fost alimentat de persoane din jur, și am ajuns să…e mult spun să ne dușmănim, că eu nu port ranchiună…

Dacă ați proceda ca managerii din Anglia care se invită după meci la un pahar de vin, ce vin i-ai oferi lui Chirilă?
Eu nu beau vin, nu beau alcool. Nu pot să vorbesc despre subiecte pe care nu le știu, mă fac de rușine. N-am pus niciodată alcool în gură. Lui Chirilă i-aș da un pahar de suc natural.

„Mi-e frică de arbitraj. Da, cu d și a mare”

Cum va fi meciul cu Chirilă?
Am plecat cu 25 de jucători, mergem la Târgu Mureș și apoi la Iași.

Nu e obositor?
Asta e, n-am găsit avioane. Am vrut să mergem cu avionul , dar n-am găsit.

Ce atuuri ai vineri?
Ei pleacă din postura de favoriți, având în vedere terenul propriu, sunt pe ultimul loc și își doresc foarte mult. Au crescut în ultimul joc, cu Dinamo. Sunt și gazde…Au un mic plus.

Ți-e frică de arbitraj?
Da. Cu d și a mare. DA. Da. Sper ca la acest meci să fie o brigadă FIFA. Puteți să luați meciurile de până acum să vedeți câte decizii pro Chiajna și câte contra Chiajna au fost.

E vreun jucător de la Iași căruia îi vei acorda o atenție deosebită?
Nu, au un grup de valoare. Onduku e un jucător foarte bun.

Pregătești o surpriză tactică?
Nu, nu, nu. Voi pregăti meciul la fel ca precedentele. Meciul cu Botoșani îmi dă speranțe. Nu știu câte echipe vor mai da trei goluri cu Botoșani.

Dă-ne un jucător de la tine la care să ne uităm cu atenție vineri!
Purece.

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până joi seară
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până…
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
TREBUIE SĂ DEA mai mulți bani. Lovitură pentru cei care au mașini pe BENZINĂ
TREBUIE SĂ DEA mai mulți bani. Lovitură pentru cei care au mașini pe BENZINĂ
Ce au descoperit anchetatorii la reconstituire, în cazul crimei de pe A1? Avocatul afaceristului dă vina pe stres
Ce au descoperit anchetatorii la reconstituire, în cazul crimei de pe A1? Avocatul afaceristului dă vina pe stres
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă