Editorial Cristian Tudor Popescu: Time, gentlemen!

Safin se pregăteşte să servească din dreapta. E setul al treilea, pe primele două Federer le-a luat clar, acum rusul trage din răsputeri şi ajunge în tie-break. Se agaţă de fiecare minge, orgoliul i-a rămas intact, ca în anii în care doar el îl mai putea bate aici, la Australian Open, pe Federer. Poziţia lui Safin la serviciu e specială, el duce mult în spate piciorul drept, ca Becker, şi se aşază foarte aproape de ax, întors, la unghi, cu umărul stâng spre terenul advers.

Serviciul pleacă perfect, ca din tun. Un strigăt: foot fault! Greşeală de picior. Safin se întoarce stupefiat spre arbitrul din spatele lui, cel care supraveghează linia mediană a terenului, căci acesta strigase!, nu arbitrul aşezat în lungul liniei de fund, cum se întâmplă de obicei la călcarea liniei de către jucător când serveşte. Piciorul stâng al lui Safin nu atinsese linia, în schimb dreptul, mai exact călcâiul, depăşise spre stânga linia imaginară care împarte terenul în două, lucru interzis de regulament: întreg corpul jucătorului trebuie să se afle în jumătatea de teren din care serveşte. Situaţie rarisimă, dar rezolvată strict şi corect de către arbitru. Safin scoate flăcări pe gură, se îndreaptă, mare cum e şi cu alura lui de bătăuş sovietic, spre micuţul chino-australian care îndrăznise să deschidă gura. Safin urlă.

N-am înţeles ce zicea, dar îi înţelegeam frustrarea: băi, pişpirică, te-ai găsit acum să vezi chestia asta, pe care n-a văzut-o nimeni, şi nici nu-mi dă vreun avantaj la serviciu, e o chichiţă de regulament, nu puteai să taci şi să mă laşi să joc punctul, să-l câştig sau să-l pierd, dar nu aşa, meschin, bicisnic, că vrei tu?! Piticotul cu ochi oblici nici nu clipeşte în faţa vlăjganului furios. El spune impasibil încă o dată: foot fault. La reluare se vede limpede că are dreptate. Safin nu înţelege: ridică ochii spre cerul austral, e o victimă. Mi se pare foarte român în acele momente: hai, jupâne, dă-o dracului, ştii cine sunt, muncesc din greu să fac o treabă şi vii matale cu un răhătiş să-mi pui piedică, că aşa e legea, şi ce, legea asta n-au făcut-o tot nişte oameni ca noi, trebuie s-o aplici la buche, să mă nenoroceşti, băga-mi-aş!…

Ceva asemănător trebuie să fi spus şi spaniolul Nicolas Almagro în meciul pierdut la francezul Gael Monfils. Mingea trimisă de francez, un lung de linie in extremis, prin afara terenului, după un schimb puternic de mingi în cros, e la limită, un milimetru afară sau înăuntru. Almagro vede, cu ochiul minţii invadate de tensiunea şi nervii partidei, out. Se întoarce spre arbitrul de linie de pe fundul terenului şi îi arată ipotetica „urmă“ pe plexicushionul neimpresionabil din care e făcut terenul australian. Arbitrul clatină din cap şi menţine mâinile jos, cu palmele deschise, îndreptate spre sol: minge în teren. Almagro îi mai zice ceva, arbitrul rămâne impasibil. Spaniolul renunţă şi se întoarce spre arbitrul principal, ridicând mâna: challenge, vrea să vadă mingea pe computer. Principalul clatină şi el din capul perfect chel, cu cerceluş în ureche: too late, mr. Almagro! Prea târziu. Contestarea unei decizii a arbitrilor se face imediat ce s-a oprit jocul.

Focosul brunet Almagro face ochii mari, aproape îşi smulge părul din cap: domnule, dar am dreptul să contest mingea, e un punct foarte important, nu mă jecmăniţi în felul ăsta! Chelia cu cercel explică fără cea mai mică urmă de iritare: nu trebuia să vă întoarceţi şi să intraţi în discuţii cu arbitrul de linie. Potrivit regulamentului, trebuia să-mi adresaţi contestaţia mie, imediat. N-aţi făcut-o, nu mai aveţi dreptul la ea. Minge bună, punct pentru Monfils. Almagro face mărunt din buze, dar înţeleg ce zice, de parcă ar vorbi româneşte: fir-ar mă-ta a dracului de poponar, vrei să mă furi, nu-ţi plac spaniolii, ai cârlig la negroteiu’ ăsta de Monfils! Almagro pierde ghemul, Monfils câştigă setul şi meciul.

Secvenţa numărul 3: sârbul Djokovici face eforturi mari să returneze serviciile-bombă şi să prindă voleurile bosniacului naturalizat american Amer Delici. Meci de mare frumuseţe, între doi jucători de forţă şi fineţe. Schimb lung de mingi, punct important, cu încărcătură nervoasă mare. Delici trimite o dreaptă năprasnică la linia de fund. Arbitrul de linie nu strigă out. Djokovici opreşte mingea şi ridică mâna: challenge, contestaţie. În vuietul mulţimii, mingea bosniacului îşi reface traiectoria computerizată peste teren şi aterizează... nici pe calculator nu se vede din prima unde! Abia la apropiere şi mărire a imaginii se deosebeşte jumătatea de milimetru dintre urmă şi linie: out, Djokovici a câştigat pariul pe muchie de cuţit.

Delici strânge din fălci, îl doare rău. Şi atunci Djokovici, în loc să profite de momentul de dezamăgire al adversarului, în loc să servească repede ca să nu-i lase timp să uite mingea pierdută la milimetru, aşa cum spune tactica de manual, îi zâmbeşte prieteneşte bosniacului, ridică ambele mâini în sus a scuză şi pe urmă îşi arată ochii: ce să fac, dacă am ochi buni… Delici se destinde, zâmbeşte şi el, situaţia s-a egalizat psihic şi acum Djokovici poate servi. Sârbul vorbise, gesticulase, ca şi Safin şi Almagro, în afara regulamentului, dar demersul său şi al lui Delici duseseră nu spre contestarea legilor jocului, ci spre respectarea lor mai mult decât în literă.

La sfârşitul meciului, Novak şi Amer s-au îmbrăţişat: nici asta nu prevede regulamentul. În acest timp, în afara stadionului, suporterii sârbi şi bosniaci ai celor doi se scuipau, se înjurau, îşi aruncau mese şi scaune în cap, se luau la pumni şi picioare, o femeie a fost rănită în încăierare şi dusă la spital.

Legile sunt făcute de oameni pentru oameni, nu de zei pentru brute, spune o voce, nu ştiu dacă a arbitrului. Time, gentlemen!

"Legile sunt făcute de oameni pentru oameni, nu de zei pentru brute, spune o voce, nu ştiu dacă a arbitrului", Cristian Tudor Popescu

"Sunt trist să aud de incidente. Nu e loc de aşa ceva aici, la un meci de tenis", Amer Delici, depre duelul dintre fanii sârbi şi bosniaci

"Din păcate, unii oameni vor neapărat să iasă în evidenţă, să apară cinci secunde la televizor. E trist. E cel mai stupid lucru pe care l-am trăit în viaţa mea", Marat Safin, despre incidentul din meciul cu Federer

articol scris de Cristian Tudor Popescu