După Charlie Hebdo, tragedia din Argentina unește poporul francez. Președintele Hollande: „Simțim o tristețe imensă”. Marii sportivi din Hexagon au reacționat pe rețelele de socializare: „Cuvintele dor, lacrimile curg”

După Charlie Hebdo, tragedia din Argentina unește poporul francez. Președintele Hollande:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vestea tragicului accident aviatic înregistrat în această dimineață în Argentina, în urma căruia au murit zece oameni, a îndurerat întreaga suflare franceză. La numai câteva luni după teribilul atac din redacția „Charlie Hebdo”, opt francezi, dintre care trei sportivi adulați în Hexagon, și-au pierdut viața în timp ce participau la emisiunea concurs „Dropped”. Aceștia sunt: medaliata cu aur la JO de la Londra, Camille Muffat (25 de ani, foto dreapta), medaliatul cu bronz la JO de la Beijing, Alexis Vastine (28 de ani, foto stânga jos) și celebra navigatoare Florence Arthaud (57 de ani, foto stânga sus).

Comunitatea franceză de pretutindeni este alături de familiile îndurerate ale victimelor și își exprimă susținerea și prin intermediul social media. Printre cei care au reacționat la auzul veștii se află și președintele Franței, Francois Hollande: „O imensă tristețe după moartea celor opt compatrioți ai noștri. Florence Arthaud, Camille Muffat și Alexis Vastine au făcut Franța să strălucească”.

Alte reacții apărute pe rețelele de socializare

Nicolas Sarkozy (60 de ani, fost președinte al Franței): Omagiul nostru pentru sportivii dispăruți care au adus mândrie Franței

Mickael Landreau (35 de ani, fotbalist, fost internațional francez): Citești știrile și afli o informație teribilă! Sincere condoleanțe…

Laure Manadou (28 de ani, înotătoare, fostă campioană europeană și olimpică)

Cont oficial al clubului parizian PSG: PSG își exprimă durerea după catastrofa care a lovit sportul francez

Teddy Riner (25 de ani, campion olimpic la judo): Condoleanțele mele familiilor acestor mari sportivi francezi

Renaud Lavillenie (28 de ani, săritor cu prăjina, campion olimpic și deținător al recordului mondial): O dispariție oribilă. Unt în stare de șoc.

Laura Flessel (43 de ani, dublă campioană olimpică la scrimă): Vă vom iubi mereu… Cuvintele dor, lacrimile curg. Gândurile noastre sunt alături de familii.

Nacer Bouhanni (24 de ani, ciclist): Este dramatic, nu tu, nu tu, Alexis! La revedere campionilor

Rudy Gobert (22 de ani, baschetbalist la Utah Jazz): Am primit vești îngrozitoare. Toate condoleanțele familiilor. Astfel de lucruri nu ar trebui să se întâmple

Xavier Barachet (26 de ani, handbalist, campion olimpic în 2012): Ce șoc! Ce tristețe! Toate gândurile noaste sunt alături de familii.

Yannick Nyanga (31 de ani, jucător de rugby la Toulouse): Nu există cuvinte pentru a descrie știrea teribilă din această dimineață

Morgan Schneiderlin (25 de ani, fotbalist la Southampton și internațional francez): De multe ori, viața este injustă. Așa s-a întâmplat și astăzi

Cleopatre Darleux (25 de ani, handbalistă, portarul naționalei Franței): Ce șoc în această dimineață. Gândurile mele se duc spre familii

Rebecca Adlington (26 de ani, înotătoare engleză, campioană olimpică în 2008 la 400m și 800m)

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen