Deaconu l-a notat bine pe adiționalul-comisar de la Steaua – ASA. Interviu amuzant cu polițistul Rădulescu, reclamat la DNA împreună cu șeful său de la CCA: „Nu am teren la Clinceni!”. Sigur? „Am teren la Clinceni. Arabil”

Deaconu l-a notat bine pe adiționalul-comisar de la Steaua - ASA. Interviu amuzant cu polițistul Rădulescu, reclamat la DNA împreună cu șeful său de la CCA:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Minutul 81 al meciului Steaua – ASA Târgu Mureș: Varela trece mingea cu câlcâiul pe lângă Sepsi, apoi se prăbușește. La jumătate de metru distanță, balonul lovește mâna fundașului stânga ardelean. „A fost nu doar henț, ci și fault”, a spus Ion Crăciunescu după meci. „Eu aș fi dat henț, dar centralul trebuie să meargă pe mâna adiționalului”, a comentat Adrian Porumboiu. Cea mai controversată fază a derbyului s-a petrecut la un metru în fața arbitrului adițional George Rădulescu. Niciun obiect nu îi restricționa câmpul vizual, însă arbitrul în vârstă de 40 ani nu i-a comunicat nimic centralului George Găman. În tribună, observatorul de arbitri Alexandru Deaconu și-a notat ceva pe foi, iar raportul său îi dă, se pare, dreptate lui Rădulescu. Cei doi sunt legați de mai mult decât de o fază de joc, fie ea și una importantă în lupta pentru titlu.

„Luați cifrele lui Rădulescu și o să vedeți că este un arbitru scos în față cu orice preț”, spune o sursă din arbitraj. Statistica ProSport în privința arbitrilor delegați la meciurile de Liga 1, Liga 2, Cupa Ligii și Cupa României arată că George Rădulescu a fluierat 16 jocuri în sezonul 2014-2015, o cifră nu cu mult mai mică decât cele ale arbitrilor FIFA din lotul CCA. Dintre delegări, 10 sunt în calitate de central la Liga 1.

În același timp, statistica internaționalilor arată așa: Sebastian Colțescu 21 de meciuri, Marius Avram 20, Radu Petrescu 20, Cristi Balaj 19, Alexandru Tudor 19, Istvan Kovacs 18 și Ovidiu Hațegan 16.

Rădulescu are același număr de meciuri ca Hațegan, cu precizarea că primul este încă în lotul B, iar al doilea are ecuson FIFA. În comparație, Iulian Călin a arbitrat 15 meciuri, Andrei Chivulete 13 meciuri, iar Marian Balaci 12 meciuri.

Cine este însă adiționalul promovat cu regularitate de CCA? Comisar de poliție, George Rădulescu este adjunctul șefului poliției din Bragadiru, Ilfov, Aurel Caraiman, și – spun surse din arbitraj – vecin cu Deaconu în comuna Clinceni. ProSport a sunat joi, la ora 12:25, la telefonul fix din sediul poliției Bragadiru pentru a discuta cu arbitrul adițional. „Domnul comisar Rădulescu nu a venit azi. Domnul Caraiman a plecat acum 10 minute, nu știu dacă se mai întoarce”, a precizat o voce statusul primilor doi oameni din poliția Bragadiru.

Polițistul care nu a considerat infracțiune faza din finalul meciului Steaua – ASA a beneficiat în 2014 de ajutorul nesperat al observatorului partidei, Alexandru Deaconu. În momentul în care Rădulescu avea 39 de ani, șeful operativ al CCA, Deaconu, a insistat pentru schimbarea regulamentelor. Conform Regulamentului de Organizare și Desfășurare a Activității Arbitrilor aflat în vigoare în vara lui 2014, Rădulescu nu mai avea voie să promoveze pentru că limita era de 38 de ani. Adiționalul de miercuri seară o depășise, însă Deaconu a reușit să împingă vârsta regulamentară la 40 de ani. Singurul care s-a opus a fost vicepreședintele CCA, Cornel Sorescu, omul care declara, potrivit Gazetei Sporturilor:

„Eu am refuzat să accept o modificare pe care a propus-o Deaconu și de care ar beneficia un singur arbitru din România. E prietenul din copilărie al lui Deaconu, vecin cu el. Atât eu, cât și alți colegi de la AJF-uri nu am fost de acord sa votăm modificarea ca să-i facem loc lui Rădulescu în prima ligă. UEFA ne cere promovarea tinerilor și noi îl promovăm pe unul care face 40 de ani?”.

Acum, Rădulescu este tot arbitru de lot B, dar este delegat constant la Liga 1. În acest an, Deaconu trebuie să ia o decizie în privința sa, întrucât împlinește 40 de ani, iar la finele lui 2015 este obligat să se retragă, conform regulilor pentru arbitrii din lotul B. Dacă promovează însă, Rădulescu se va încadra în limita maximă de vârstă specificată la Liga 1: 45 de ani. Pentru a promova oficial în lotul A, Rădulescu trebuie să îndeplinească una dintre cele trei condiții impuse de regulament:

Prima este imposibil de atins. Vârsta maximă admisă pentru Talente este de 35 de ani, iar Rădulescu nu se încadrează. Potrivit unor surse din arbitraj, în această vară Alexandru Deaconu îl va promova pe Rădulescu conform punctului 3. Notele acestuia sunt bune, iar arbitrul trece constant testele.

De ce îl ajută Deaconu pe Rădulescu? Dincolo de hățișul regulamentar în care se învârt membrii CCA, rămâne informația că Rădulescu și Deaconu au o relație extraprofesională foarte apropiată. Această relație a constituit și obiectul unei plângeri penale făcute de un arbitru din Constanța. Paul Dimancea a acuzat la Direcția Națională Anticorupție că șeful CCA și-a construit o casă în Clinceni pe un teren obținut de la Rădulescu. Tranzacția ar fi fost făcută prin intermediul tatălui lui Deaconu, Gelu, fost magaziner la FRF. DNA și-a declinat competența, iar cazul a ajuns la Secția 9 de Poliție.

Potrivit surselor din arbitraj contactate de ProSport, Deaconu și Rădulescu locuiesc amândoi în Clinceni și sunt văzuți deseori împreună cu diferite ocazii. Rădulescu l-ar fi ajutat pe Deaconu să obțină aprobarea pentru conectarea la rețeaua de electricitate, în ciuda faptului că vila construită de șeful CCA este poziționată în mijlocul unui câmp, la distanță de rețeaua ENEL.

ProSport l-a contactat pe Alexandru Deaconu, însă acesta a refuzat să comenteze pe seama relației sale cu George Rădulescu. „Trimiteți-mi întrebările pe mail și vorbim luni”, a spus șeful CCA.

Jurnaliștii au verificat declarația de avere a comisarului Rădulescu. Deși are obligația de a o depune anual, arbitrul-polițist a completat-o ultima oară în iulie 2013, acum aproape doi ani. În hârtii, Rădulescu precizează că deține împreună cu soția două terenuri intravilane, de 9.400 și, respectiv, 600 de metri pătrați, primul în Clinceni, comuna în care locuiește și Deaconu, și al doilea în Bragadiru. De asemenea, în Bragadiru are o locuință cu o suprafață de 250 de metri pătrați.

Rădulescu avea în 2013 două autoturisme, un Mercedes și un Peugeot, un împrumut de 89.000 de franci elvețieni, scadent în 2032, și un venit anual total de 81.000 de lei din activitățile desfășurate în poliție și în arbitraj.

Rădulescu: „N-am teren, am teren”

În cele din urmă, ProSport a reușit să-l contacteze pe George Rădulescu în cursul serii. Conform regulamentului CCA, nu a dorit să discute despre faza din minutul 81, însă a acceptat să vorbească despre relația sa cu Alexandru Deaconu.

Domnule Rădulescu, am găsit știrea despre plângerea pe care a făcut-o Paul Dimancea la DNA…Locuiți în Clinceni, nu?
Nu, nu locuiesc în Clinceni. Dacă vreți, veniți și vă dau mai multe informații. Veniți la mine acasă, vedeți unde stau, unde locuiesc.

Unde locuiți?
În Bragadiru. Este la DNA o reclamație făcută, au făcut cercetări cei de la DNA.

Nu aveți nicio treabă cu Clinceniul…
N-am nicio treabă cu Clinceniul. Asta este.

Nu aveți niciun teren la Clinceni?
Nu.

Sunteți sigur că nu aveți un teren la Clinceni?
Am un teren la Clinceni, arabil, dar nu e niciun loc de casă.

Deci aveți totuși un teren acolo…
Da, am. Am teren, nu e de casă.

Ați cultivat ceva pe el?
Da, e dat în arendă la niște băieți care se ocupă cu așa ceva. Cred că au pus floarea soarelui. Dar veniți dacă vreți, vă pun la dispoziție mai multe informații.

Cum ați caracteriza relația pe care o aveți cu Alexandru Deaconu? E una de prietenie?
Mmmm…Nu. Nicio relație de prietenie. E o relație pe care orice arbitru o are cu domnul Deaconu.

Deaconu a fost acuzat că a schimbat regulamentul special pentru dumneavoastră…
Nu știu.

Nu știți?
Nu.

Domnul Sorescu a acuzat că se schimbă limita de promovare special pentru dumneavoastră.
Domnul Sorescu poate să spună ce vrea.

Promovați anul acesta?
Mă întrebați pe mine? (Râde)

Poate nu mai vreți.
Eu vreau să promovez și la 60 de ani dacă pot. Dumneavoastră nu vreți să promovați unde sunteți?

I-ați vândut un teren lui Alexandru Deaconu sau tatălui dumnealui?
Domnule, deci, veniți la mine să vă pun la dispoziție…Nu am dat niciun teren tatălui domnului Deaconu, nu am vândut niciun teren, dar pot să vă scot de la primărie de la Bragadiru și de la Clinceni tot ce am avut eu în ultimii 10-15 ani.

Ați mai avut în Clinceni un teren?
Nu. Nu am avut. Vă pun actele la dispoziție ca să fiți informat. Domnul Sorescu a dezinformat foarte mult.

Nu a spus despre teren.
Dânsul a spus că stau gard în gard cu domnul Deaconu.

A, deci cunoașteți ce a spus domnul Sorescu?
Nu, atât. M-a sunat un arbitru și mi-a spus că stau gard în gard cu Deaconu. Așa a spus domnul Sorescu. Eu, unde stau, chiar nu stau gard în gard cu domnul Deaconu.

Terenul dumneavoastră arabil e departe de terenul domnului Deaconu?
Foarte departe. Mergem împreună la cadastru. Veniți mâine.

Lucrați de 1 mai la poliție? Nu e liber?
Nu am, lucrez și mâine, vă aștept și mâine și vorbim pe hârtii.

Anul trecut nu ați mai depus declarația de avere.
Eu o depun în fiecare an.

Cea din 2014 nu este pe site-ul ANI.
Veniți și vă dau fotocopie după ea. Haideți că vorbim, sunt atât de obosit acum, vă aștept pe la mine.

De ce sunteți obosit? După meci?
Nu sunt obosit după meci. Sunt obosit psihic. Abia acum am ajuns acasă. După muncă, am avut astăzi cinci ore de ședințe.
 

Cu puține minute înainte de a discuta cu Rădulescu, reporterii au sunat din nou la secția de poliție din Bragadiru: „Domnul Rădulescu nu este. Nu a venit astăzi la muncă. Sunați mâine”.

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…