Cel mai lung drum spre casă și oamenii care-și iubesc meseria. Andru Nenciu, după drama lui Ovidiu Hațegan

Vântul carierei l-a dus pe Ovidiu Hațegan, cel mai valoros central român, la meciul serii din Nations League, în Gelsenkirchen, la Germania – Olanda 2-2. În cel mai nepotrivit moment al anului pentru doctorul din Arad.

Știrea seacă sună așa: arbitrul român a aflat la pauză că mama sa a încetat din viață, iar căpitanul Olandei, Virgil van Dijk, a povestit la final. „Avea lacrimi în ochi pentru că tocmai aflase că i-a murit mama. I-am spus că a arbitrat foarte bine, i-am spus să fie puternic și să meargă mai departe. E ceva mărunt ce am făcut, dar sper să-l fi ajutat”, li s-a confesat jurnaliștilor britanici cel mai scump fundaș al lumii – aproape 80 milioane de euro a plătit Liverpool în urma transferului de la Southampton.

Probabil orice mesaj, la acel moment, pentru ecusonul FIFA, era inaudibil, dar îmbrățișarea olandezului a contat enorm.

Și Hațegan a arătat cât de mult își iubește meseria.

În urmă cu vreo șapte ani, Hațegan îi povestea în ProSport, colegului Nicu Bădescu, cea mai lungă călătorie spre țară cu avionul. Tocmai condusese partida FK Skendija – Partizan Belgrad.

Își făcuse check-in-ul, mai întâi, dinspre Skopje spre Viena. Un alt zbor firesc dintre sutele cu care era învățat? Nici vorbă! Unei tinere care suferise recent o intervenție chirurgicală pe creier i s-a făcut brusc rău. Însoțitoarele de bord au încercat să reacționeze, dar fără niciun rezultat. Fata tremura, curioșii se îmbulzeau lângă scaunul pasagerei fără a face ceva concret. „Își dăduse ochii peste cap și avea tendința să-și înghită limba”, povestea pentru ProSport,  în 2011, Ovidiu Hațegan. Împreună cu colegul său, Sebastian Colțescu, medicul din Arad și-a exercitat profesia cu calm și știință. A așezat femeia între rânduri și i-a descleștat gura pentru a nu se sufoca cu propria-i limbă. Pacienta și-a revenit în scurt timp, iar Hațegan și-a pironit privirea, până la aterizare, într-o ferestruică aburită.

Un an mai târziu, departe de Skopje sau Viena, liderul Take That, Gary Barlow, devenea tată pentru a patra oară.

Chiar cu o săptămână înaintea ceremoniei de închidere a JO de la Londra, unde cvartetul britanic urma să susțină un recital. Soția solistului, Dawn, o adusese pe lume pe Poppy. Planuri, artificii, redecorări ale casei. Micuța a trăit însă doar câteva ore. Complicații la plămâni. Desfigurat de durere și cu vocea gâtuită, Barlow n-a mai știut când e zi sau când e noapte. Cu cearcăne adânci și tremur în glas, starul Take That a găsit puterea să urce pe scenă și să cânte „Rule the world”, în aplauzele a 80.000 de spectatori. De teamă – orice fel de teamă – cei trei colegi l-au cuprins cu o privire protectoare, dar Barlow și-a dus la capăt momentul. Pe stadion nu a mai schițat niciun gest, dar tabloidele britanice au scris, ulterior, câte un rând discret, că Gary nu s-a mai oprit din plâns, la vestiare.

În autobiografia sa, Better of Me, Barlow povestește că-și camuflează cu greu instinctul de a răspunde „patru” când e întrebat câți copii are. „Zic trei, pentru a nu mai dezvolta subiectul. Dar mă simt vinovat. Durerea revine de fiecare dată”.

Pe Veltins Arena, luni seara, românul Ovidiu Hațegan a dat dovadă de stăpânire de sine într-un moment critic. Pentru că-și iubește meseria, a reușit să-și îndepărteze toate gândurile care-i invadaseră mintea după ce a citit mesajul din telefon. A fost prompt și corect în decizii la Germania – Olanda 2-2 și lacrimile i s-au încăpățânat să nu i se prelingă pe obraji.

Până după fluierul final. Cuvintele de îmbărbătare ale olandezului Van Dijk i-au mișcat sufletul, iar medicul cu fluier n-a mai rezistat. L-a podidit plânsul și a intrat rapid la vestiare. Povestea lui Hațegan, cel mai bun arbitru român al momentului, va continua mulți ani de acum încolo. Poate la cel mai înalt nivel. Hulit de unii și aplaudat de alții, arădeanul de 38 de ani deține capacitatea de a merge mai departe. Așa și-ar fi dorit și mama lui. Dar, la pauză, durerea va reveni de fiecare dată.