„Când intra salariul nu mai conta temperatura”. Rădoi vorbește despre perioada din Golf, dar și despre aventura de pe banca Stelei: „Am forțat puțin, îmi era greu să refuz”

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mirel Rădoi a ales să se îndepărteze de România, cel puțin pentru o perioadă, și își petrece timpul în casa sa din Dubai, de unde a vorbit într-un interviu despre perioada în care a activat ca fotbalist, despre perioada tumultoasă pe banca Stelei, dar și despre aventurile din zona Golfului.

Rădoi s-a întors în Dubai, după deziluzia trăită la Steaua, când a antrenat echipa roș-albastră, iar Dolce Sport a obținut un interviu cu fostul căpitan din Ghencea, desfășurat în una dintre proprietățile sale. Deși a recunoscut că viața în Golf poate fi dificilă din punct de vedere al condițiilor meteorologice, partea financiară a compensat acest minus: „Când intra salariul nu mai conta temepratura de afară, că te lua cu răcoare. Eu am avut norocul să vin în perioada de iarnă aici și mie mi-a fost mai ușor. Una e să vii la 40-45 de grade, alta e să ajungi aici la 30-32 de grade. Mi-a fost mult mai ușor să mă acomodez. Cu timpul te adaptezi”.

Drumul spre banderolă la Steaua

„Mă simțeam așa mic, când am intrat în vestiar nu mai știam unde să mă ascund de rușine și de emoție când i-am văzut pe Belodedici, Baciu, Miu, Ciocoiu, jucători pe care îi vedeam doar la televizor. M-am pus chiar pe primul loc acolo, era un coș de gunoi și nu știam cum să mă ascund și când am salutat, am salutat cu jumătate de gură și mi-a spus cineva „măi, copile, mai tare. Spune mai tare, nu-ți fie rușine, ești în vestiarul Stelei acum”. Aveam 19 ani jumătate.  

Nu m-am simțit niciodată prea scund, pentru că excelam la capitolul forță explozivă și atunci aveam și o detentă foarte bună. Pot spune că a fost o discuție și cu Tottenham și o știe și Ilie Dumitrescu. Ei au fost nemulțumiți de înălțimea mea, pentru că aveau informații că eu am 1.85, dar eu le-am spus că nu e adevărat. Eu am 1.78 și nu s-a mai făcut transferul„, a declarat Rădoi pentru reporterul Dolce Sport.

A venit la mine și m-am trezit cu cheile de la o mașină

Eu am fost al patrulea nume de pe listă. Primii doi s-au accidentat. Oli a prezentat lista. Tiago Neves era jucătorul lui Hamburg pe la 17-18 milioane de euro și după le-a convenit și lor că eram polivalent și suma de transfer era doar de șase milioane de euro. Țin minte că se tot negocia și Vali Argăseală zicea că poate dau șapte, dacă au dat șase și i-am zis „Nea Vali, să nu cumva să pierd transferul ăsta acum pentru un milion de euro că nu știu ce se întâmplă”. Chiar nu a fost glumă, contractul l-am semnat în jacuzzi. Era după antrenament.

La Al- Hilal primeam cadouri, după ce câștigam Cupa Prințului de exemplu. Acolo sunt 12 prinți care susțin echipa care sunt de zeci de ani acolo. În finala Cupei Prințului, când am dat și gol și am câștigat cupa, a venit un prinț la mine, nici măcar nu-l cunoșteam și m-am trezit cu cheile de la o mașină, am primit și ceasuri. Saudiții, din acest punct de vedere, sunt darnici”.

„Nu am fost nici primul și nici ultimul care s-a ascuns în spatele acestei funcții de director sportiv”

Mirel Rădoi a condus-o pe Steaua între iunie-noiembrie 2015, dar fostul căpitan nu a avut liniște pe bancă, deoarece acesta nu deținea licență de antrenor: „Am forțat puțin. Îmi era greu să refuz și nimeni în locul meu nu poate spune că ar fi refuzat. Nu putea să facă nimeni nebunii mai mari decât mine. Mi-am abandonat cele două case aici, mașinile, cardurile. Au fost mai multe probleme, nu puteam să fac nicio tranzacție, pentru că am lipsit mai mult de șase luni din această țară. Eram în stand-by. Aici, dacă nu dai niciun semn de viață mai mult de șase luni, tot ce ai devine a guvernului și apoi a trebuit să demonstrez că toate proprietățile sunt ale mele, din nou cu acte. Și cred că nimeni nu putea să facă o nebunie mai mare decât mine, să vină așa antrenor la Steaua. Am fost supărat de ușurința de care unii oameni vorbesc, pentru că nu știu prin câte greutăți am trecut. Cu soția însărcinată, cu casele, cu cele patru mașini.”

Nu am fost nici primul și nici ultimul care s-a ascuns în spatele acestei funcții de director sportiv. În momentul în care eram singurul care nu se putea ridica de pe bancă, care nu putea da indicații. Eu nici nu puteam să mai vorbesc în numele clubului și nici în numele meu”.

În perioada în care a antrenat-o pe Steaua, Rădoi le-a acordat mai multă încredere unor fotbaliști din lot, care nu nu se aflau în cea mai bună formă, printre care Chipciu și Stanciu, iar despre Toșca a recunoscut că cel puțin un club dintr-un campionat puternic s-a interesat de serviciile sale, dar înălțimea fundașului central a fost un impediment: „Cineva m-a sunat în legătură cu Toșca, pentru că a văzut că are toate calitățile unui fundaș central, mai puțin înălțimea. N-aș vrea să spun campionatul, dar e unul în care se pune bază numai pe înălțime”

Eu îl vedeam zi de zi pe Chipciu și le-am explicat tuturor. E foarte greu ca un om care nu te vede zi de zi să-și dea cu părerea. Problema era că Alex avea realizări la antrenamente. Era printre primii jucători, iar pentru noi marea problemă era de ce nu reușea să facă asta și în meciuri. Era prea mare presiunea.

I-am propus nașului meu să-i anunțăm că i-am diminuat salariul la 15.000 de euro, la jumătate pentru a fi luată de pe el presiunea, chiar dacă nu era adevărat. Gigi a refuzat, că nu vrea să mintă”.

„Ceea ce văzusem când eram copil la Hagi și ceea ce văzusem în timpul meciurilor la Mutu. El e acel număr 10 pe care România nu-l mai are de mult. M-am încăpățânat și le-am spus celor din staff că nu am nevoie de un alt număr 10, iar dacă Nicușor se va accidenta vom schimba sistemul. De asta și schimbam sistemul foarte mult, pentru că le exersasem la antrenamente”, a declarat Rădoi despre foștii săi elevi de la Steaua.  

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele