Procurorii elvețieni anchetează modul în care s-a votat pentru acordarea Mondialelor din 2018 și 2022. Șase oficiali FIFA au fost arestați și vor fi extrădați în Statele Unite: „Suntem șocați cum a funcționat FIFA în aceste condiții”

Procurorii elvețieni anchetează modul în care s-a votat pentru acordarea Mondialelor din 2018 și 2022. Șase oficiali FIFA au fost arestați și vor fi extrădați în Statele Unite:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu două  zile înainte de congresul FIFA, la care se va alege noul președinte al forului mondial, șase oficiali au fost arestați de poliția elvețiană, care îi va extrăda în Statele Unite, acolo unde vor fi inculpați într-un dosar de corupție

  • Sepp Blatter, președintele FIFA, nu este printre cei acuzați, susțin surse apropiate de caz

UPDATE 11:45 Ministerul Justiției din Elveția a anunțat că interoghează 10 suspecți care au luat parte la procesul de acordare al Mondialelor din 2018 și 2022, informează cotidianul The Guardian. Din sediul FIFA au fost ridicate numeroase documente, iar procurorii au pus sechestru pe alte câteva documente.


UPDATE 11:30 Issa Hayatou, un apropiat al lui Sepp Blatter, și președintele Federației Africane de fotbal, a fost rugat să meargă la audieri. Hayatou a întrebat dacă este arestat și, după răspunsul negativ al polițiștilor, i-a informat că nu va merge cu ei, transmițându-le că trebuie să fie arestat în fața președinților de federații care sunt prezenți la Zurich.


Chiar lângă Lacul Zurich, hotelul Baur au Lac oferă condiții excelente pentru persoanele cu dare de mână, precum înalții oficiali ai FIFA, care iau parte zi de zi la bunul mers al unei organizații care a fost descrisă de jurnaliști drept o adevărată caracatiță. Doar că miercuri dimineață, circa 20 de polițiști îmbrăcați în haine de stradă au descins la hotelul de cinci stele pentru a aresta o serie de înalți oficiali FIFA. Polițiștii au mers la recepția hotelului, au luat cheile camerelor și, apoi, i-au arestat pe oficialii acuzați, unii dintre ei scoși în cătușe, alții nu. Potrivit surselor poliției elvețiene, arestații vor fi extrădați în Statele Unite, unde vor fi inculpați într-un proces, pe baza unui tratat de extrădare elvețiano-american, care permite acest lucru doar în anumite cazuri.

Unul dintre oficialii FIFA, costaricanul Eduardo Li, a reușit să își ia bagajul cu el, potrivit The New York Times, bagaj care încă avea logo-ul FIFA aplicat pe el. Printre oficialii suspectați se află și Jeffrey Webb, din Insulele Caiman, vicepreședintele Comitetului Executiv al FIFA, Eugenio Figueredo, un alt vicepreședinte al CEx FIFA, fost președinte al CONEMBOL, dar și Jack Warner, din Trinidad Tobago, un fost membru al CEx FIFA. Inculpații sunt acuzați de fraudă fiscală, spălare de bani și speculă. Conform procurorilor, 14 persoane sunt acuzate de spălare de bani, în timp ce alți directori de firme care se ocupau cu marketingul sportiv au fost acuzați că au plătit peste 150 de milioane de dolari ca mită pentru a primi deal-uri media pentru marile turnee internaționale de fotbal organizate sub egida FIFA.

„Suntem șocați de durata lungă în care FIFA a funcționat în aceste condiții. Corupția era instituționalizată pe toate planurile”, a spus un polițist pentru The New York Times, descriind stilul mafiot în care era condus forul lui Sepp Blatter, care avea rezerve financiare de 1,5 miliarde de dolari!

CINE SUNT ACUZAȚII

  • Jeffrey Webb: Președintele CONCACAF, Federația care reunește echipele din America Centrală și de Nord, vicepreședinte al FIFA
  • Jack Warner: Fost președinte al CONCACAF și vicepreședinte al FIFA
  • Eugenio Figueredo: Fost președinte al CONMEBOL, Federația care reunește echipele din America de Sud și vicepreședinte FIFA
  • Eduardo Li: Președintele Federației din Costa Rica, viitor membru în CEx FIFA
  • Julio Rocha: Președintele Federației din Nicaragua
  • Costas Takkas: Fostul președinte al Federației din Insulele Cayman
  • Rafael Esquivel: Președintele Federației din Venezuela
  • José Maria Marin: Former president of Brazil”s federation
  • Nicolás Leoz: Fost președinte al CONMEBOL, fost membru în CEx FIFA
  • Alejandro Burzaco: Director la o companie de marketing sportiv din Argentina
  • Aaron Davidson: Președintele Traffic Sports USA – un promoter de meciuri
  • Hugo Jinkis: Director la o companie media
Tags:
Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen