Andru Nenciu scrie despre gestul lui George Ogăraru pentru Mihăiță Neșu

Prietenia lor e mai strânsă ca orice za îndărătnică din „Lanțul” lui Tony Curtis și Sidney Poitier. Mai solidă ca orice zid înălțat în „The Shawshank Redemption” pentru a-l separa pe Tim Robbins de Morgan Freeman. Și de o durată asemănătoare unei amiciții dintre penițele unor poeți și scriitori români.

Legătura lor s-a clădit pe bucurii mărunte și pe performanțe mari. Pe hore de bucurie și pe ore de transpirație. Au învățat împreună, și-au citit adversarii împreună și au mers ca un automat la antrenamentele vieții. Împreună. Au luat startul din zone diferite ale țării. Unul în Ghencea, biciuit de glasul poruncitor al lui Radu Troi: pe terenul de rugby, de bitum, pe zgură, pe noroi. Altul în Oradea: sub ochii tatălui, cu atitudinea tatălui și cu un comportament de doctor în bun simț. În numele tatălui.

Cu o răutate pozitivă în joc, au ajuns să-și dea mâna și mingea peste apărări întregi. Apărarea Stelei, apărarea naționalei. De pe stânga pe dreapta și de pe dreapta pe stânga, sângele le-a curs prin vasele prieteniei non-stop. Exact ca și acum. O vorbă bună a venit de pe stânga și-atunci când Ryan Babel i-a provocat cea mai neagră noapte neagră pe Giulești prietenului său. Vorbele bune vor veni de pe flancul drept cu frecvența unui robot de pe terenul de tenis toată viața. Pentru stângaciul care de-acum nu mai zâmbește doar formal.

Pentru că e deja implicat. E valorificat. E ridicat. E angrenat într-o mașinărie dătătoare de speranțe. Ce-i trezește gânduri și sentimente (poate) demult uitate. Mașinăria lui. Mașinăria fotbal. În alb și negru, la Cluj, George Ogăraru pune un strop de culoare în diminețile prietenului său. O tușă de elan tineresc al băiatului care câștiga în anii 90 Cupa Liceelor la Polivalentă se amestecă în tușele maturității unui tip cizelat în băncile pe care au stat Cruyff și Van Basten. Bergkamp și Kluivert. De Boer și De Boer. Blind și Blind. Iar tânărul care rata o convocare la națională dintr-un motiv nici acum știut a dat vineri la prânz o nouă dovadă de maturitate. De autoritate. De flexibilitate. De spirit de inițiativă. De pasiune și generozitate. De frăție.

Abia instalat pe banca formației lui Walter, și-a rupt din prăjitura sufletului o bucată și i-a oferit-o camaradului din stânga. Așa se face! L-a numit analist video. Sau analist radio, DVD, smartphone, nici nu mai contează. Ideea și gestul impresionează. Prin mișcarea sa, „doiarul” a dărâmat două popice dintr-o lovitură. Nu numai că și-a arătat din nou greutatea sufletului, activându-l pe Neșu într-o spirală fantastică generatoare de provocări care-i vor da un imbold psihic. Dar a și făcut un transfer de marcă: experiența lui Mihăiță, dăruirea lui, sacrificiul lui, agresivitatea lui cuplată cu control, capacitatea de a identifica plusuri și minusuri nu numai ale „șepcilor” , ci și ale adversarilor sunt calități care-l recomandă ca un colaborator de real succes.

Succes, George! Succes, Mihăiță!