Simona Halep şi Sorana Cîrstea nu sunt pe aceeaşi lungime de undă! Patru episoade care au scos la iveală animozităţile dintre cele mai bune tenismene ale României

8 feb 2018 34964 afişări Comentează şi tu Sport Life
Simona Halep şi Sorana Cîrstea nu sunt pe aceeaşi lungime de undă! Patru episoade care au scos la iveală animozităţile dintre cele mai bune tenismene ale României 4 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7909/16976702/1/cirstea1.jpg

Invidie, rivalitate, orgoliu? Nu putem şti exact ce sentimente le încearcă pe Simona Halep (2 WTA) şi Sorana Cîrstea (38 WTA), însă cert e că s-au născut disensiuni între cele mai bune "rachete" ale României - dacă ne luăm după clasamentul sezonului recent încheiat.

Sorana Cîrstea a surprins pe toată lumea după ce a declarat în această săptămână că "România nu stă în Simona Halep", iar reacţia ei nu a fost cauza unui simplu moment de răbufnire! Sorana şi Simona nutresc de multă vreme sentimente ostile una faţă de cealaltă, lucru care este demonstrat de mai multe episoade importante.

Halep, "trădată" de Cîrstea după finala de la Roland Garros

La scurt timp de la dezamăgirea trăită de Halep în finala de la Roland Garros, scor 6-4, 4-6, 3-6 cu Ostapenko, s-a petrecut ceva destul de bizar. Jelena, o tânără letonă în vârstă de 20 de ani, a devenit cea mai bună prietenă a Soranei. Cele două au făcut echipă în cadrul a două turnee de dublu, la Wuhan şi Beijing, apoi au petrecut mai multe zile de relaxare acasă la Jelena, românca vizitându-şi colega la Riga. Poate fi o simplă coincidenţă, dar alianţa Soranei cu cea mai antipatică rivală a Simonei nu le-a picat bine fanilor constănţencei.

Sorana nu a dorit să o felicite pe Simona după ce a devenit lider mondial

Se practică des în sportul alb ca jucătoarele din aceeaşi ţară să se felicite între ele atunci când obţin o performanţă uriaşă, aşa cum a fost urcarea Simonei Halep pe locul 1 mondial, în octombrie 2017. Dar Sorana Cîrstea nu a dorit să îi transmită niciun mesaj conaţionalei ei, deşi jucătoarea din Târgovişte a fost rugată să vorbească despre succesul Simonei la numai câteva zile distanţă, în cadrul unei conferinţe de presă: "Din păcate, nu am avut şansa de a o felicita personal, pentru că am părăsit Beijingul înainte să se întâmple. Dar suntem vecine, probabil când o să ajung acasă o să îi strig ceva de la balcon".

Simona a dat cărţile pe faţă: "Nu vorbesc deloc cu Sorana"

Halep a dat cărţile pe faţă la finalul sezonului, după ce a fost rugată să comenteze prietenia pe care Cîrstea a legat-o cu Ostapenko! Fosta ocupantă a locului 1 mondial nu s-a revoltat faţă de atitudinea Soranei, dar a oferit un răspuns laconic, recunoscând că are o relaţie rece cu colega din naţionala de Fed Cup: "Nu vorbesc deloc cu Sorana. Suntem colege, dar nimic altceva. N-ar avea de ce să mă deranjeze că e aşa bună prietenă cu Jelena Ostapenko", a precizat Simona intr-un interviu acordat Digi Sport.

Punctul culminant al telenovelei dintre Halep şi Cîrstea

"Telenovela Halep - Cîrstea" a culminat cu reacţia vehementă pe care Sorana a avut-o înaintea meciului de Fed Cup dintre România şi Canada! Întrebată cât de greu îi va fi echipei fără Simona, în partida programată în weekend, Sorana a oferit o declaraţie acidă: "România poate face trei echipe de Fed Cup, România nu stă în Simona Halep, avem destule jucătoare şi cred că ar trebui să jucăm cu echipa pe care o avem (...) Cred că ne-am tras una pe alta, iar în momentul ăsta tenisul feminin românesc trece printr-o perioadă excelentă". 

Aşa cum spune şi Sorana Cîrstea, tenisul feminin românesc a fost propulsat pe culmile succesului de actuala generaţie de jucătoare, iar animozităţile dintre cele două sportive nu umbresc cu nimic performanţele lor. În mod normal, nici echipa de Fed Cup din care fac parte Halep şi Cîrstea nu ar trebui să aibă de suferit, ţinând cont că Simona şi Sorana sunt două profesioniste desăvârşite, care nu ţin cont de orgolii atunci când trag la aceeaşi căruţă.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.