Golubovic, Puljic și Puric

Ai putea spune că Puljic și Golubovic ar fi cele mai tari achiziții ale lui Becali în această vară. Azi-noapte, pe Antena 3, am văzut deja un cuplu Puljic – Golubovic jucând pentru Becali.

Șeful Stelei poartă o nouă tinichea de coadă. În povestea „cărților științifice” pe care le-ar fi scris Becali în pușcărie și care i-au adus acestuia o reducere a pedepsei, a fost convocat la DNA și Mitropolitul Ardealului. Acesta ar fi fost personalitatea care a coordonat, a girat făcătura „științifică” scrisă, de fapt, de alți tovarăși preoți. Fără o astfel de „garanție” din partea unei autorități în materie, „lucrarea științifică” nu ar fi fost luată în calcul de comisia care decidea scurtarea timpului petrecut în pușcărie de mahărul Stelei. Printre altele, mitropolitul și Becali au o pasiune comună pentru aceeași marcă germană de mașini de lux. Dar au ales să colaboreze la o lucrare despre cele sfinte și nu despre rolul răngii în deblocarea unei situații de criză la limuzina germană de lux.

Aseară, în respectivul studio, două voci s-au unit pentru a acoperi zăngănitul teribil al noii tinichele pe care o trage Becali după el. Gazda discuției e insignifinantă și în această ecuație, deși trecutul său de pastor putea oferi o perspectivă interesantă în tot acest tablou tragi-comic în care se împletesc sacrul și profanul. Dar spectaculosul venea de la rezoneurul din platou, Dan Puric.
Când îl asculți pe Dan Puric, îți dai seama de unde venea în primul rând genialitatea spectacolelor lui: din faptul că erau mute. Pentru că, atunci când noul apărător din lotul lui Becali deschide gura, poți auzi perle cum nici măcar „la bac” nu găsești: că Becali e un tip mișto, că el, Puric, ar face pușcărie în celulă cu el, că Becali a dat o sută de mii pentru ctitorirea unui spital, că studenții lui, ai lui Puric, sunt niște mutanți genetici, și, perla coroanei care ar face invidios orice fan de-al lui Salam care-și așterne gândurile „la bac”, că niciun aromân nu a făcut nimic rău în istorie. Moment în care chiar și ucigașii aromâni din bandele legionare s-au foit un pic în mormânt.

În timp ce Becali dă și luptă cu invadatorul german de la FRF, cu „ochelaristul” care dă ordine din postura de președinte al federației, în curând cu străinii care-i stau în cale spre grupele Champions League, din spate îl ajunge umbra excepționalelor sale volume de „cercetare științifică” născute cu trudă în pușcărie și răsfoite acum de ateii de la DNA. Mai are câte un Puljic, câte un Golubovic care joacă pentru el prin studiouri și „pe partea economică”, dar meciul ăsta se anunță mai greu decât cele cu vreo Astra, Anderlecht sau Manchester City.

Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele