„Răzvan îl va rechema pe Mutu la lot!”**

  • Publicat:
  • Actualizat:

Laszlo Bölöni, antrenorul de la Standard Liege, spune că Lucescu
jr va da înapoi pentru că naționala are nevoie de Mutu și crede că
Mircea Sandu este cel mai potrivit pentru șefia FRF.

Cum credeți că se va finaliza scandalul dintre Răzvan
Lucescu și Mutu?

Cuvântul scandal mi se pare prea dur și nu-mi place. Este o
problemă a celor doi, pe care cu siguranță o vor rezolva. Răzvan va
da înapoi și îl va chema până la urmă pe Mutu.

Este naționala dependentă de Mutu?

Echipa națională are nevoie de el. Dacă Mutu dorește să vină la
națională și să se implice așa cum trebuie să o facă, atunci
România are nevoie de el.

Mircea Sandu este pe cale să fie reales în fruntea
FRF…

El și-a dovedit capacitățile organizatorice de foarte multe ori.
Când stai mult într-un loc, începi să deranjezi. E normal ca unii
să-l conteste, dar eu cred că este cel mai experimentat om din
fotbalul românesc. Eu am avut o relație bună cu el, iar când a
trebuit să mă ajute sau să mă susțină a făcut-o.

Urziceniul s-ar putea
schimba mult

Cum l-ați descoperit pe Gicu Grozav?
Mi-a fost recomandat de către un prieten din Alba Iulia. Mi-a spus
că este un jucător care promite și apoi am început să vorbesc cu
mai multă lume despre el. Toți vorbeau despre el ca despre un
jucător talentat, așa că l-am chemat aici și mi-am dat seama că
este un tânăr care ar putea ajunge un fotbalist mare.

Nu sunteți un antrenor care să atragă foarte mulți români lângă el.
Este Grozav un jucător special?

Am lucrat bine și cu Marius Niculae, la Sporting Lisabona. Eu
lucrez în general doar cu jucători în care am încredere. Mai sunt,
normal, și alți români pe care i-aș dori, dar aceștia fie nu vor să
vină la echipele unde eu antrenez, fie sunt prea scumpi. Prin
calitățile pe care le are, Grozav îmi dă încredere că va avea o
carieră frumoasă.

Sunteți la curent cu ultimele noutăți din fotbalul
românesc?

Cât îmi permite timpul, urmăresc pe internet, dar nu știu, poate,
toate noutățile. Am văzut că sunt multe echipe care se bat la
primele locuri. Nu vor rămâne însă toate în lupta pentru titlu.
Până la urmă, Clujul, Urziceniul și Steaua au cele mai mari șanse.
Urziceniul s-ar putea schimba însă mult după plecarea lui Dan
Petrescu.

România are nevoie de Mutu
Laszlo Bölöni, antrenor Standard

13
partide are Bölöni pe banca echipei naționale a României, între
2000 și 2001, având un bilanț de 8 victorii, 2 egaluri și 3
înfrângeri

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri