FRF a decis! Meciul România – Danemarca se va juca pe Cluj Arena, stadionul unde „tricolorii” n-au câștigat niciodată

FRF a decis! Meciul România - Danemarca se va juca pe Cluj Arena, stadionul unde
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciul de fotbal România – Danemarca, programat în data de 26 martie 2017, în cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din 2018, se va disputa pe Cluj Arena, potrivit unui comunicat al Federației Române de Fotbal.

România – Danemarca va fi a cincea partidă a tricolorilor în campania de calificare la Mondialul din Rusia și va începe la ora 21:45. Va fi al doilea joc al echipei naționale pe stadionul din Cluj-Napoca în actualele preliminarii, după confruntarea cu Muntenegru, scor 1-1, din septembrie.

Tot în acest an, în martie, reprezentativa României a disputat pe Cluj Arena și amicalul cu selecționata Spaniei, încheiat cu un rezultat de egalitate, 0-0.

România nu a reușit să câștige nici când s-a jucat pe celălalt stadion din Cluj, „Doctor Constantin Rădulescu”, al formației de club CFR. Pe 6 septembrie 2008, în primul joc oficial după participarea la Euro 2008, România era zdrobită de Lituania, scor 0-3, în campania pentru Mondialele din 2010.

Luni, 19 decembrie, FIFA a decis că România – Danemarca, următorul meci oficial al naționalei lui Christoph Daum, se va disputa cu spectatori în tribune, dar nu pe Arena Națională din București, din cauza incidentelor de la meciul cu Polonia (scor 0-3).

După patru runde din Grupa E de calificare la Mondiale, România se află pe locul patru, cu 5 puncte, iar Danemarca ocupă poziția a treia, cu 6 puncte.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior sunt unice | FOTO
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior sunt unice | FOTO
Rangers i-a stabilit prețul lui Ianis Hagi
Rangers i-a stabilit prețul lui Ianis Hagi
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie.
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără ce ne ia statul"
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Ce studii are unica fiică a lui Miodrag Belodedici! Zandalee este de o frumuseţe răpitoare
Ce studii are unica fiică a lui Miodrag Belodedici! Zandalee este de o frumuseţe răpitoare
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de 60 de zile
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de 60 de zile
Vladimir Putin vrea să facă pace. Vestea pe care o aștepta toată Planeta: Noi suntem dispuşi
Vladimir Putin vrea să facă pace. Vestea pe care o aștepta toată Planeta: Noi suntem dispuşi
Descoperirea secolului! Breaking news!
Descoperirea secolului! Breaking news!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Putin ar fi dispus să oprească războiul dacă poate păstra teritoriile cucerite până acum
Putin ar fi dispus să oprească războiul dacă poate păstra teritoriile cucerite până acum
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să facă cei care vor să primească un asemenea salariu
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să facă cei care vor să…
×