EXCLUSIV – Documentele pe care Răzvan Burleanu le va prezenta joi, în Comitetul Executiv: toate salariile de la FRF și repartizarea angajaților pe departamente

EXCLUSIV - Documentele pe care Răzvan Burleanu le va prezenta joi, în Comitetul Executiv: toate salariile de la FRF și repartizarea angajaților pe departamente
  • Publicat:
  • Actualizat:

Joi, 24 aprilie, Răzvan Burleanu va încerca încă o dată să obțină aprobarea Comitetului Executiv pentru noua organigramă a Federației. Săptămâna trecută, același CEx decidea reprogramarea ședinței din cauza faptului că în documentația legată de noua schemă de organizare nu se regăseau salariile angajaților și repartizarea acestora pe departamente. În plus, singurul document prezentat în cadrul acelei ședințe – organigrama propriu-zisă – nu a fost trimisă membrilor CEx conform regulamentului (cu minimum trei zile înainte de ședință).

Dincolo de aspectele tehnice, câțiva dintre componenții Comitetului Executiv au avut nelămuriri legate de modul în care Răzvan Burleanu făcut angajări, pentru că, așa cum prevede Statutul, pentru acest lucru președintele ar fi avut nevoie de aprobarea CEx. 

Cu puțin timp înainte de ședința CEx, ProSport a intrat în posesia documentelor pe care Răzvan Burleanu nu le-a prezentat la precedenta întâlnire și pe care le va pune la dispoziția membrilor Comitetului Executiv în ședința de la mijlocul acestei săptămâni. 

CUM ARATĂ‚ GRILA DE SALARII LA FRF

Conform tabelului cu nivelurile de salarizare pe care Burleanu îl va propune joi spre aprobare în Comitetul Executiv, președintele FRF poate avea un salariu lunar brut cuprins între 27.000 și 47.000 de lei. În acest moment, remunerația lui Răzvan Burleanu reprezintă limita minimă pentru această funcție, adică 27.000 de lei. Salariul secretarului general, post ocupat acum de Gheorghe Chivorchian, poate începe, conform grilei, de la 24.000 de lei și are limita maximă la 46.500 de lei. În acest moment, Chvorchian încasează cu 200 de lei peste limita inferioară a grilei de salarizare.

În documentul pe care Răzvan Burleanu îl va prezenta joi membrilor Comitetului Executiv, salariul minim pe care îl poate primi un antrenor federal este de 2.500 de lei. Limita maximă prevăzută pentru acest post este de 15.000 de lei. Indemnizația unui șef de departament începe de la 5.000 de lei și poate ajunge la 46.500 de lei, iar cea a unui șef de birou pornește tot de la 5.000 de lei, dar are o limită superioară la 15.000 de lei. 

Cele mai mici salarii din Federație sunt, așa cum era de așteptat, cele ale muncitorilor necalificați, categorie în care intră: paznicii, portarii, îngrijitorii și manipulanții de bunuri. Veniturile acestora încep de la 1.000 de lei și pot avea o valoare maximă de 3.000 de lei. 

Funcția Limita minimă a salariului lunar (lei) Limita maximă (brut)
Președinte 27.000 47.000
Secretar-general 24.000 46.500
Trezorier 21.000 46.500
Director, Director economic
Director proiect
5.000 46.500
Manager* 5.000 46.500
Șef de departament 5.000 46.500
Șef birou 4.000 15.000
Preparator sportiv 3.000 15.000
Antrenor principal 2.500 15.000
Antrenor secund 2.000 20.000
Antrenor 2.000 15.000
Personal calificat cu studii superioare** 1.000 10.000
Personal calificat cu studii medii*** 1.000 15.000
Personal cu studii medii și alte funcții administrative**** 1.000 4.000
Muncitor calificat***** 1.000 5.000
Muncitor necalificat ****** 1.000 3.000

*manager, manager financiar, manager sportiv, manager proiect, manager marketing, manager resurse umane, etc.
** inginer, medic, consilier juridic, programator, specialist în relații publice, referent relații externe, statistician, documentarist, consilier / expert / inspector, referent / economist în economie generală, în comerț și marketing,  în gestiune economică

*** tehnician, contabil, inspector RU, arhivar, operator calculator, cameraman, asistent medical, maseur, instructor sportiv, recepționer, organizator evenimente sportive, organizator protocol etc.

**** șofer, electrician, instalator, lăcătuș, etc. 

***** paznic, portar, îngrijitor, manipulator bunuri

160 DE OAMENI ÎN PERSONALUL FEDERAȚIEI: 3 LA FOTBAL FEMININ, 2 LA INTEGRITATE

Odată venit la șefia FRF, Răzvan Burleanu a promis o serie de modificări în ceea ce privește componența departamentală a Federației. Conform planului președintelui, Federația ar urma să aibă 160 de angajați, număr aproape egal cu cel din prezent, doar că, așa cum susțin noii federali, se dorește o distribuire mult mai eficientă a personalului. ProSport prezintă numărul de angajați atribut fiecărui departament pe care îl va avea FRF în cazul în care organigrama lui Răzvan Burleanu va fi aprobată de CEx. 

Cea mai numeroasă direcție a Federației este, conform planului lui Burleanu, cea tehnică: 67 de angajați. Directorul tehnic Anghel Iordănescu va avea alături de el cei 8 oameni din staff-ul echipei naționale, în timp ce Zorislav Kovacs, Directorul pentru dezvoltarea sportivă, va lucra alături de cei 18 angajați de la loturile de juniori ale României. Câte doi angajați se vor ocupa de sectoarele de fotbal feminin, fotbal de plajă și de proiectul Grassroots. Pentru fotbalul în sală au fost alocați trei oameni, în timp ce pentru competițiile interne rezervate juniorilor vor fi repartizați patru oameni. În structurile federale sunt trecuți și 17 scouteri. 

CÂȚI OAMENI VOR AVEA ALTE DEPARTAMENTE DIN FRF

3 angajați vor lucra la Cabinetul Președintelui. Aceștia sunt Gabriel Bădescu, Andrei Vochin, cei doi consilieri, și secretara lui Răzvan Burleanu

2 oameni au fost repartizați departamentului de marketing de la FRF, deși în acest moment există trei oameni în acest sector de activitate

16 angajați va avea sectorul de Dezvoltare Instituțională, aceasta fiind una dintre noutățile din organigrama propusă de Răzvan Burleanu

2 ofițeri de integritate va avea FRF și în mandatul lui Răzvan Burleanu. În acest moment, în cadrul acestui departament lucrează Ioan Hurdubaie și Lucian Ghiță și, cel mai probabil, cel doi nu vor mai colabora cu FRF și în viitor

4 oameni are în acest moment Departamentul de Comunicare al Federației conduse de Răzvan Burleanu

10 angajați va avea sectorul de Dezvoltare Regională și Comercială al FRF, a cărui activitate va fi coordonată, cel mai probabil, de Marcel Pușcaș

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până joi seară
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până…
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
AJUTOR PE CARD pentru proprietarii de APARTAMENTE. Românii de la bloc primesc banii din 15 aprilie
AJUTOR PE CARD pentru proprietarii de APARTAMENTE. Românii de la bloc primesc banii din 15 aprilie
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu: Ajunsese să cântărească 35 de kilograme și...
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu: Ajunsese să cântărească 35 de kilograme și...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă