Într-o Europă paralizată de frică, oricât ar brava locuitorii ei, România joacă la Bologna ca acasă. Susținută de românii care populează masiv nordul Italiei, naționala lui Iordănescu vrea să demonstreze că știe fotbal contra unui adversar cu nume de EURO, dar cu un prim „11” mai slab decât cel pe care îl vom vedea la vară, în Franța. Și începem tare! Toje prinde un șut de la 30 de metri, bine plasat, dar Buffon e mare. Respinge mingea care se ducea la rădăcina stâlpului din stânga al porții. Presiunea din start e mare și românii reușesc lucrul cu adevărat dificil, să o concretizeze într-un avantaj pe tabelă. Darmian și Barzagli se lovesc unul de altul, mingea ajunge la Bogdan Stancu, iar atacantul care avea un singur gol în acest sezon pentru o echipă modestă din Turcia îl execută pe Gigi. Bucurie de meci oficial, bucurie și în tribune, acolo unde sunt cam 6000 de români.
Presiunea italienilor ne arată că suntem bravi în apărare doar contra Ungariei, Irlandei de Nord sau contra celor din Feroe. Chiricheș și Raț încep să bărbierească mingi în loc să respingă centrările de pe benzi. Săpunaru nu se lasă mai prejos și le face bulevard italienilor pe dreapta în primele minute, amintindu-ne tuturor că nu doar din cauza lui Pițurcă nu l-am văzut la națională în ultimii ani. Noroc cu Dragoș Grigore și cu precizia lui, una paradoxal îmbunătățită de când joacă în obscurul fotbal din Qatar. Terminăm repriza într-o apărare aglomerată, alegere tactică demnă de o cauză mai bună, una precum o partidă de la EURO, nu un amărât amical de verificare.
Bogdan Stancu a fost singurul fotbalist al României cu realizări la Bologna. Atacantul a înscris un gol în urma unei greșeli uriașe în apărarea italienilor. Foto: Mediafax
Marchisio, execuțiile de FIFA 2000 și o apărare aeriană
Cine aștepta o ploaie de schimbări în repriza a doua, că doar deh!, e amical, a avut deziluzii. Iordănescu i-a scos pe Budescu și pe Keșeru pentru a-i introduce pe Sânmărtean și pe Maxim. Numai că italienii au luat castane în vestiar de la Conte și ies pe teren mai deciși să nu se facă de râs. Suntem din ce în ce mai fragili în apărare, închizătorii nu mai pot, mijlocul nu rezistă și nu mai rezistă nici Dragoș Grigore. E hei-rup! Jucătorul din Qatar face un fault în careu, fault pe care Marchisio îl transformă cu o execuție rudimentară pe care EA Sports o folosea pe la începutul anilor 2000 în jocurile video. Bară-gol și Conte se bucură ca într-o finală. Haosul din apărare continuă, italienii centrează în liniște și reușesc să înscrie din nou. Chiricheș și Săpunaru se țin reciproc, Marchisio recentrează și Gabbiadini nemarcat îl învinge cu capul pe un Tătărușanu mai solicitat ca oricând. Ne revenim în ultimele minute. Maxim execută o fază fixă cu precizia care îl transforma în unul dintre liderii Bundesligii, Chiricheș reia cu capul, portarul respinge, iar Andone e oportunist și trimite în plasă. Ne bucurăm mai tare decât Conte.
Cu ce rămânem după deplasarea de la Bologna?
Discursul federalilor și al celor din staff a fost concentrat în două direcții: jucăm cu Italia pentru a ne măsura forțele cu o echipă cu adevărat puternică și pentru a rula jucători. Doar că la Bologna nu am avut parte nici de una, nici de cealaltă. Iordănescu a început cu o formulă standard, a făcut schimbări previzibile și a făcut un egal. „Așa, și?”, se întreabă fanii. Prima modificare cu adevărat importantă în economia dezvoltării și testării unei noi generații a venit abia în minutul 82, atunci când a intrat Steliano Filip. L-a urmat Andrei Ivan, o altă intrare doar pentru statistică. În afară de încercările disperate de a organiza o apărare care să reziste raidurilor, România nu a arătat fotbal. Am impresionat doar în tribune, acolo de unde suporterii români s-au asigurat că lumea nu va uita și de drama noastră. „Colectiv” s-a auzit de la Bologna într-un cor impresionant.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER