Primul succes al lui Daum a fost că a creat entuziasm în rândul fanilor echipei naționale, deloc specific suporterilor români, după un turneu final eșuat. Pașaportul său german i-a surescitat rapid pe fanii, care și vedeau naționala jucând un fotbal total, doar pentru că Daum era acolo să facă tactica. A fost ovaționat de când a intrat pe teren, iar speranța se citea pe fețele celor din tribună. „Să curgă golurile, atacurile în valuri!”, și-a spus suporterul român, la începutul meciului.
Tactica ce a părut neînțeleasă
Schimbările s-au văzut din primele minute, în tactica „made in Germany” aleasă de Daum. Una nemaivăzută la națională. Un 4-1-2-1-2, cu Săpunaru în fața fundașilor, Hoban și Bicfalvi interi și Stanciu pasator de serviciu pentru Andone și Stancu. Schimbări dese de poziții, la mijloc, jocul împins spre centru și mai puțin în benzi, mingea pusă jos, încă de la degajarea portarului. Pe foaie, lucrurile păreau făcute la calitate germană, dar entuziasmul a început să expire cu fiecare minut care trecea. O greșeală de marcaj a lui Filip și Grigore îl lasă pe Beciraj singur cu Pantilimon și doar picioarele lungi ale portarului nostru ne salvează (5). „Nu-i nimic!”, și-au fi spus în gând suporterii, cu optimismul clasic românesc, la început de drum.
Acțiunea lui Benzar și Săpunaru, încheiată cu șutul ultimului în plasa laterală readuce speranțele puțin alterate de ratarea muntenegreană (7).
Andone și singura ocazie clară
Sistemul pare să-i încurce puțin pe unii jucători. Plimbăm mingea, dar greoi și nu creăm pericol. Beciraj ne mai dă niște emoții, dar șutul său trece mult peste. Lipsesc fazele la poarta oaspete și atmosfera din tribună se răcește. Stanciu încearcă pase decisive spre Andone, dar îi lipsesc mereu câțiva centimentri. Una dintre ele e bună, Andone scapă singur cu portarul Bozovic, dar nu poate trece mingea pe sub el (21). E ocazia meciului deocamdată pentru noi, dar ne vedem iar limitele, la o greșeală a căpitanului Grigore și doar indecizia atacanților muntenegreni, într-un careu în care aveau superioritate numerică, ne salvează. Ne chinuim, gâfâim, suntem speriați și nesiguri. Parcă nici efortul nu știm să-l dozăm. Calmul e la ei și, parcă, și posesia.
Două minute de fericire
Dacă în prima repriză echipa a părut un tanc nemțesc greoi și incapabil de surprize, în partea a doua a părut că „tancul” are și o viteză superioară, iar adversarii au lăsat impresia că au „benzină” mai puțină. Jocul s-a mai animat, s-a „reaprins” și atmosfera în tribună. Avem câteva lovituri libere, câteva cornere și revine speranța în tribună. La 41 de minute distanță de primul, vine și al doilea șut pe poartă. Stanciu trimite bine din lovitură liberă, dar Bozovic respinge (62). După un corner, vine și ocazia pentru Bogdan Stancu, dar trimite cu capul pe lângă poartă (72).
Intră Torje și Adi Popa și se așteaptă mai multă viteză. Cronometrul începe să everveze însă, dar tocmai când entuziasmul pălea din nou, mingea ricoșează la Adi Popa, după incursiunea lui Stanciu și stelistul marchează (85). Mai sunt 5 minute și stadionul erupe. Victoria pare nemțească, dar după doar 2 minute, același stadion devine mut. O lovitură liberă și Jovetic ne spulberă fericirea (87). Și totuși, destinul ne mai dă un ajutor. Keșeru e faultat în careu și se dictează penalty la ultima fază. Bucurie de nedescris, tot stadionul strigă numele lui Stanciu, dar e prea mic pentru așa presiune și cel mai scump jucător din fotbalul nostru trimite peste poartă. Primul experiment nemțesc al lui Daum e semieșec, iar după stingerea nocturnei entuziasmul e pierdut și suporterii români resimt gustul amar al dezamăgirii, pe care l-au mai simțit și cu alți tehnicieni.
Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER